Linkuri accesibilitate

Al treilea Forum UE-R. Moldova la Bălți


Astăzi la deschiderea lucrărilor Forumului
Astăzi la deschiderea lucrărilor Forumului

Iurie Leancă: „Este șansa, dar și datoria noastră de a demonstra societății avantajele parcursului european.”



Data de 27 iunie, când va fi semnat Acordul de Asociere cu UE, va marca un punct de cotitură pentru viitorul Republica Moldova, va însemna începutul unul nou drum care are ca punct final aderarea Republica Moldova la UE, a declarat primul ministru Iurie Leancă, în deschiderea Forumului UE-Republica Moldova care și-a început lucrările la Bălți.

Iurie Leancă: „Semnarea Acordului de Asociere și implicit a Acordului de Liber Schimb semnifică începutul unui nou drum, al cărui punct final este aderarea cu drepturi depline a Republicii Moldova la marea familie europeană. Pentru a reuși însă după semnare și ratificare trebuie să implementăm cu dedicație Acordul de Asociere și în special Zona de liber schimb. Este totodată șansa, dar și datoria noastră de a demonstra societății avantajele parcursului european, avantajele ce rezultă inclusiv din instituirea Zonei de liber schimb”.

Pe lângă realizarea Acordului de Liber Schimb, Republica Moldova trebuie să se reia cu mai multă seriozitate reformele, în special în sistemul judiciar, în îmbunătățirea climatului de afaceri și dezvoltarea economică. În plus, semnarea Acordului de Asociere nu va înseamna pierderea suveranității, ci, din contra, consolidarea acesteia, a mai subliniat Iurie Leancă.

Președintele Parlamentului, Igor Corman, a declarat la rândul său că scopul prioritar trebuie să devină consolidarea sprijinului majorității cetățenilor pentru vectorul european, lucru care nu s-a reușit până acum din cauza scindării și conflictelor din sânul clasei politice, lipsei de progrese în reforme, în special în cea a justiției.

Igor Corman: „Agenda noastră este una clară – pe 27 iunie va fi semnat Acordul de Asociere, apoi îl vom ratifica după toate procedurile în Parlament. Și chiar dacă în condițiile actuale până la scrutinul electoral este mai greu de imaginat un consens al tuturor forțelor politice privind vectorul european, eu sunt sigur că după alegeri vom reuși să avem o coeziune dintre politic și societate și să promovăm un proiect național de integrare europeană”.

Ministrul Federal pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare al Germaniei, Gerd Müller a declarat că Republica Moldova are o perspectivă europeană clară și depinde doar de voința poporului Republicii Moldova dacă această perspectivă se va realiza.

Gerd Müller a mai spus în cadrul Forumului UE-Republica Moldova, care are loc joi și vineri la Bălți, că efectele pozitive ale Acordului de Liber Schimb trebuie să fie simțite de toți cetățenii moldoveni. În context, Gerd Müller a remarcat calitatea excepțională a vinului moldovenesc, spunând că „vinul din Republica Moldova este cel mai bun vin care îl poate oferi Europa”.

Gerd Müller a mai subliniat că Acordul de Asociere nu este îndreptat împotriva Rusiei și nu își propune să împartă regiunea în zone de influență.

În cadrul lucrărilor Forumului UE-Republica Moldova prim-ministrul Iurie Leancă şi ministrul Federal pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare al Germaniei, Gerd Müller, au semnat un acord care prevede majorarea asistenței tehnice şi financiare acordate Republicii Moldova, inclusiv pentru infrastructură, proiecte de aprovizionare cu apă potabilă, modernizarea serviciilor publice locale, consolidarea capacităţilor de administrare publică şi crearea infrastructurii naţionale în domeniul metrologie şi controlului calităţii.
Previous Next

XS
SM
MD
LG