A trecut grăbit, cu capul în piept, cocârjat, fără ca măcar să se uite la mine. Are în jur de 50 de ani și lucrează la Muzeul Regiunii Autonome Uigure Xinjiang din Urumqi, iar eu am venit să-l întâlnesc, la recomndarea unui amic de încredere de la Washington. Nu am primit numere de telefon, ci doar numele și locul unde-l găsesc. Am ajuns la Urumqi luni dimineața, cu o durere în gât și cu puțină febră, dar primul drum l-am făcut la Muzeu, care era închis. L-am convins totuși pe portar că am doi „prieteni” pe care vreau să-i văd și i-am arătat numele lor. Omul nu știa alfabetul latin, dar au ieșit din clădire două tinere drăguțe, care mi l-au arătat pe omul căutat, chiar atunci intra pe poartă. L-am strigat, dar s-a făcut că nu mă aude și a dat din mână. I-am spus cine m-a trimis la el, ceea ce aproape că l-a făcut să o ia la fugă.
Urumqi este capitala celei mai vestice regiuni a Chinei: Regiunea Autonomă Uigură Xinjiang. Orașul cel mai bine dezvoltat și cu creșterea economică cea mai mare după Shanghai și Beijing, Urumqi face legătura cu resursele care vin dinspre vest, dar în același timp este și un loc în care uigurii s-au revoltat de mai multe ori, pentru că nu sunt tratați de pe poziții egale cu chinezii.
Nu toți oamenii sunt temători, cum s-a dovedit cercetătorul care a fugit de mine, deși China capitalistă nu s-a liberalizat de fapt aproape de loc în ceea ce privește drepturile omului, iar străinii sunt adesea văzuți ca aducători de ghinion, cu toate că, pe de altă parte universitățile autohtone au plan la adus studenți străini aici, cu burse generoase. Tinerii veniți de aiurea sunt convertiți nu doar spre o mare civilizație, ci și spre o nouă viziune asupra lumii. Ei vor fi în viitor agenții de influență ai Chinei în toate colțurile lumii, din Africa până în Australia.
La Urumqi, însă, guvernul de la Beijing are alte planuri, iar odată ajuns aici ai impresia că e vorba despre un oraș sub asediu. Din cauza atacurilor din ultima vreme, gara e înconjurată de poliție și militari înarmați, la intrarea în fiecare hotel este un polițist cu un aparat de depistare a armelor, la intrarea în magazine ești verificat ca la intrarea în aeroport, iar pe stradă forțele de ordine de toate felurile mișună peste tot, chiar și la intrarea în Marele Bazar se face un control amănunțit, dar, numai în zona în care se presupune că merg turiștii, în celelalte părți, unde comerțul e făcut de uiguri pentru uiguri nu există suspiciuni. Oficialii de la Beijing vorbesc de „atacuri teroriste” este vorba despre „răspunsuri ale uigurilor la felul în care sunt terorizați de autoritățile chineze”, după cum îmi va explica mai târziu un om de afaceri din Urumqi.
Nimeni nu știe câți polițiști și câți miitari au fost aduși în Regiunea Uigură a Chinei, dar este vorba de câteva zeci de mii, potrivit mai multor surse, oricum ideea e să inducă teamă, fiindcă „recalcitranții dispar pur și simplu” îmi spune în șoaptă Abdul. „50 de mii de uiguri au fost omorâți în ultimii ani, dar nimeni nu poate face nimic”.
Spusele lui sunt cutremurătoare, dar cine poate verifica exact cum stau lucrurile? Cert este că presiunile asupra musulmanilor uiguri sunt foarte mari și există mărturii ale femeilor uigure care au fost forțate să facă avort, fiind însărcinate în șapte, opt sau nouă luni. Sunt femei curajoase care vorbesc despre pruncucideri și care după ce și-au pierdut copilul nu mai pun preț pe propria lor viață. Spre deosebire de cercetătorul de la muzeu ele abia așteaptă un străin, care să meargă și să spună lumii ce se întâmplă în secolul 21 în China, țara care se dezvoltă cel mai rapid.