Kashgar pare să fie la capătul lumii, dar e în mijlocul Asiei Centrale: o oază aflată pe Drumul Mătăsii pentru care s-au bătut de-a lungul timpului tibetanii, chinezii, turcii și uigurii. Acum este unul dintre capetele de pod ale Chinei spre Asia Centrală, dar în același timp un pariu pentru Beijing de schimbare a proporției majoritate-minoritate, într-un oraș în care uigurii, care sunt o populație turcică, reprezintă 80% din totalul locuitorilor. „60.000 de yuani (circa 10.000 de dolari) primește anual un chinez care se mută în Kashgar plus un apartament gratis. Gandeste-te ca o familie cu trei membri va avea anual 30.000 de dolari” îmi povestește Nanut, un om de afaceri local, cu care m-am întâlnit în fața
Moscheii Aidkah, care domină orașul vechi. Dimineața la ora 10 nu e aproape nimeni în piața din fața marii moschei construită în 1442, dar refăcută de mai multe ori între timp. „Mai târziu, pentru că vinerea este zi de sărbătoare, se vor înghesui înăuntru aproape 20 de mii de oameni” spune Nanut, uitându-se admirativ la uriașa construcție.
„Orice chinez care vrea să se mute în Kashgar primește fără să facă nimic altceva 60.000 de yuani, trebuie doar să stea aici, poate să nici nu muncească, dar dacă vrea să muncească își găsește în primele 24 de ore în care ajunge aici”, reia discuția interlocutorul meu. „În schimb, șomajul în rândul uigurilor este din ce în ce mai mare, iar de întreaga dezvoltare a orașului beneficiază doar chinezii, e normal să fim nemulțumiți”. Nanut crede că nu există nici o soluție la situația lor, fiindcă „nimeni” nu-i poate ajuta.
Cei din țările fostei URSS, Kîrgîstan, Kazakhstan, Uzbekistan, Tadjikistan îi privesc cu simpatie pe uiguri, fiindcă sunt înrudiți și fiindcă sunt musulmani, „e vorba despre oamenii simpli”, mă lămurește amicul meu, adăugând că „liderii politici ai acestora au nevoie de banii și ajutorul Beijingului și nu vor ține niciodată partea uigurilor asupriți”. Nanut crede că „toți au nevoie de banii chinezilor, chiar și americanii, care nu mai zic nimic de ceea ce se întâmplă aici”. Primul lui exemplu este de anul trecut când poliția a omorât doi oameni „chiar în fața hotelului în care stai”. Autoritățile au spus că cei doi i-au atacat pe polițiști, „dar astfel morți apar tot timpul și nici nu mai știm numărul lor” spune Nanut uitându-se în jur ca nu cumva să-l fi auzit cineva.
„Suntem urmăriți peste tot, ne este frică tot timpul pentru noi, dar mai ales pentru copiii noștri. O vecină a murit acum câteva luni în timpul unei operații, în care doctorii au fost obligați să-i facă avort, deși era în luna a șaptea. Înainte de asta poliția a pus-o să semneze că e de acord”, mărturisește Nanut. „Nimănui nu-i mai pasă de noi, iar China ne va zdrobi, fiindcă singuri nu putem rezista”, mai spune el în timp ce ocoleam pentru a doua oară orașul vechi cu casele galben-pământii, lipite unele de altele, aproape fiecare având la parter un mic magazin, o stomatologie, un cabinet de medicină tradițională, o frizerie sau un restaurant.
„Marele joc” (The Great Game) nu s-a terminat, „doar și-a schimbat personajele”, continuă Nanut, conducându-mă spre fostul consulat al Rusiei la Kashgar și apoi mai departe la mai puțin de 2 km la consulatul britanic, ambele transformate în hoteluri încă de pe vremea lui Mao. În secolul al 19-lea, Kashgarul era locul de unde se conducea „marele joc” dintre imperiul Țarist și cel Britanic pentru controlul Xinjiangului, actuala Regiune Uigura Autonomă din China, dar și a Asiei Centrale, în spațiul cuprins astăzi între Tajikistan, Kîrgîstan și Uzbekistan. Reprezentanții celor două mari puteri se spionau reciproc și încercau să se păcălească unii pe alții, în vreme ce China era prea ocupată cu problemele ei interne.
Astăzi Moscova continuă de pe poziții de forță „marele joc”, iar Beijingul este partenerul său principal. În plus, China oferă ajutoare economice și investiții statelor din Centrul Asiei, în schimbul susținerii politicii sale în zonă, inclusiv politica împotriva uigurilor. Statele Unite, care o vreme au continuat vechea ofensivă britanică, par să se retragă din zonă, odată cu plecarea militarilor din Afganistan, dar în același timp nu ar vrea să-i lase doar pe chinezi și pe ruși să stăpânească aceste locuri.