„Putin a devenit preferatul nostru în Bishkek după ce a recuperat Crimeea”, îmi povestește Viktor, care are 24 de ani, a terminat limbi străine, a lucrat ca DJ în Egipt în perioada „Primăverii arabe” și își petrece tot sezonul „cald” de anul acesta, adică din mai până în septembrie la campingul de iurte, al părinților, unde m-am oprit pentru o noapte înainte de drumul lung de o zi întreagă până la Bishkek.
Crede că laptele de iapă îi va rezolva problemele gastrice fiindcă aici în Asia Centrală este considerat aproape un panaceu: de la ciroze la cancer, laptele de iapă face minuni și-ți poate asigura tinerețe fără bătrânețe, dacă bei în fiecare zi măcar un pahar. Din toamnă, însă, va lucra pentru Liniile Aeriene Chineze, unde a fost selectat după ce și-a trimis CV-ul și o poză. Angajatorii voiau neapărat pe cineva cu trăsături europene, iar Viktor, deși aparține etniei tătare, este blond cu ochii albaștri. Iurtele familiei se află în apropiere de Tash Rabat, o construcție din piatră făcută în secolul X și folosită la început ca mănăstire, iar apoi ca loc de reapus pentru caravanele care traversau Drumul Mătăsii. O legendă din zonă spune că inițial ar fi fost vorba despre o fortăreață și că un han local, care avea doi fii, pentru a decide cine va conduce mai departe comunitatea, i-a întrebat pe cei doi ce planuri au: primul a spus că va construi școli și va dezvolta agricultura, în vreme ce al doilea a promis o armată bine pregătită și o fortăreață.
„Tash Rabat demonstrează ambiția și dorința kîrgîzilor de libertate”, îmi explică Vktor, arătându-mi foarte departe, pe unul dintre vârfurile Thian Shan, o stâncă sub formă de șoim, unul dintre simblourile kîrgîze, alături de soarele cu 40 de raze, care aduce aminte de cele 40 de triburi unificate pentru a izbândi împotriva mongolilor din legenda lui Manas, eroul salvator al kîgîzilor. Poemul epic Manas are un milion de versuri și 60 de versiuni, iar Viktor este de părere că face cât „toate catedralele europene la un loc”. Pentru el, însă, nu Kîrgîstan e centrul lumii, ci Rusia, care a luat sub aripa ei protectoare această țară mică: „după o revoluție americană, care nu ne-a adus nimic bun, am avut una rusească”. El crede că americanii au fost autorii Revoluției Lalelelor din martie 2005, când opoziția l-a contestat pe Askar Akaev, primul președinte post-sovietic al Kîrgîstanului, după alegerile generale în care puterea obținuse 75 din cele 81 de mandate parlamentare.
Mulți kîrgîzi, inclusiv jurnaliști serioși de la Bishkek, spun că această Revoluție a Lalelelor, ar fi fost gândită și susținută de americani, dar nu există nici un fel de dovezi în acest sens. Denumirea a fost dată chiar de viitoarea victimă a mișcării protestatare, Askar Akaev, care crezut inițial că „nici un fel de revoluție colorată nu va avea loc în Kârgâstan”, nici de „mătase”, nici „roză”, nici „portocalie”, nici a „narciselor” sau a „lalelor”. În locul lui Akaev, fost președinte al Academiei Ștințifiice din Bishkek și deputat în Sovietul Suprem al URSS, perceput inițial ca liberal, care spunea că „revoluția econimică nu a fost făcută de Karl Marx, ci de Adam Smith” a venit Kurmanbek Bakiev.
Inițial un liberal pro-occidental. Mai târziu, însă, Bakiev a și-a însutit averea pe spezele kîrgîzilor și și-a angajat o parte din familie în propriul aparat. Unul dintre frații lui a fost șeful gărzii prezidențiale, altul a devenit ambasador în Germania, iar un al treilea consilier la ambasada kîrgîză din China. Fiii lui au fost, de asemenea, aduși în intimitatea puterii, unul dintre el a devenit șeful Agenției Centrale pentru Dezvoltare, Investiții și Invoații, în vreme ce al doilea a ajuns în conducerea Serviciului Național de Securitate. Acest model atât de comun în statele Asiei Centrale nu a rezistat însă în Kîrgîstan, iar în 2010, la doar un an după ce Bakiev venit la putere ca urmare a Revoluției Lalelelor, a fost dat jos în urma unei contrarevoluții, care ar fi fost sprijinită de Rusia și pregătită din timp de mass-media locală, aflată la rândul ei, mai mult sau mai puțin direct în mâinile Moscovei.
În vreme ce mama lui îmi toarnă ceai fierbinte de cimbrișor dintr-un ceainic afumat de tablă emailată, Viktor continuă să-mi explice că americanii nu au reușit să facă nimic bun în Kîrgîstan și că singura speranță care le-a rămas e Rusia. El știe exact cât de puternic este Vladimir Putin de la un prieten de-al lui care are grad în armata rusă și care deși e etnic german iubește cu pasiune Rusia: „poate reface URSS. Acum e momentul, pentru că majoritatea oamenilor de-aici au înțeles cât de puternic e după ce a recuperat Crimeea. Fără Rusia rămânem săraci. Fabricile au fost vândute pe nimic și apoi distruse. Aici corupția e în floare și cu 500 de somi (10 dolari) poți rezolva orice, de la un examen la facultate, la o amendă de circulație. Suntem țara celor 500 de somi. Nici un ghișeu nu rezistă în fața acestei banconote. Salariile sunt mici și găsim greu de lucru. Toată lumea ar vrea să meargă să lucreze în Rusia, fiindcă acolo și un muncitor poate câștiga 1000 de dolari pe lună dacă e harnic”.
Se oprește din discursul său pro-rus pentru că trebuie să aducă apă. Se întoarce cu două găleți pline și îl întreb dacă a luat apă din râu, fiindcă la câteva sute de metri mai sus este o altă fermă. „Da”, zice el „dar nu e nicio problemă fiindcă la peste 3000 de metri altitudine, cum suntem noi acum, microbii nu rezistă”. Nu-l cred, dar continui să-mi beau ceaiul, fiindcă afară e frig, iar eu m-am întors din escaladările mele destul de udă. Vârfurile din apropiere trec de 4000 de metri, iar în jur toate versantele sunt pline de pășuni, nici urmă de jnepeni sau alte surse de căldură. „Oare în iurtă cu ce facem focul la noapte?”, gândesc eu cu voce tare. „Cu balegă de cal și puțin cărbune”, răspunde el imediat, explicându-mi că e ecologic, iar „o porție” dintr-un astfel de combustibil ține câteva ore. „Dar de ce-ar susține kîrgîzii anexarea Crimeei?”, îl întreb nedumerită. „Pentru că dintotdeauna Crimeea a fost a Rusiei”.
Viktor nu se teme de un precedent în Kîrgîstan și pleacă să pregătească focul. În luna mai în Thian Shan, deși la 3000 de metri zăpada s-a topit, nopțile sunt reci, puțin peste zero grade, dar în iurtă se face repede cald. Soba mică din tablă subțire se duduie, dar „combustibilul ecologic” se consumă destul de repede. În iurtele de familie e mult mai cald, fiindcă sub același acoperiș e o întreagă casă: în dreapta „ușii” se află „bucătăria” unde se gătește în timpul zilei, iar seara, când se întorc și bărbații cu oile, caii sau vacile, iurta se umple de răsuflările lor. Toată familia reunită doarme în același loc, bunicii, copiii și nepoții.
Kîrgîstan: Țara celor zece dolari, la ce e bun laptele de iapă și cât de frig e într-o iurtă
Aici corupția e în floare și cu 500 de somi (10 dolari) poți rezolva orice, de la un examen la facultate, la o amendă de circulație. Suntem țara celor 500 de somi.