Linkuri accesibilitate

Semnalele contradictorii ale Moscovei (N.Negru/Ziarul Național)


Preşedintele României, Traian Băsescu va participa la Consiliul European din 27 iunie, unde se va semna Acordul de Asociere şi cel de Liber Schimb dintre UE şi R. Moldova, Georgia şi Ucraina (Unimedia).



Valentina Basiul formulează în „Adevărul” următoarea întrebare:„Cât de pregătiţi suntem de programul ENPARD?”. Acum o lună, reaminteşte autoarea, comisarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală, Dacian Cioloş, anunţa la Chişinău că în această vară Comisia Europeană va aproba prima tranşă, de peste 60 de milioane de euro, pentru Republica Moldova din cadrul programului ENPARD. Dar până a primi finanţări din aceste fonduri de preaderare, spune Valentina Basiul, avem de parcurs un drum lung, întrucât Moldova nu are create două structuri esenţiale pentru derularea acestui program: centrul de instruire şi consultare, care-i învaţă pe fermieri să scrie proiecte europene, şi serviciul care gestionează aceste fonduri. În articol este prezentată şi analizată experienţa Letoniei în această privinţă.


Nicolae Negru constată în editorialul său din „Ziarul Naţional” că „la o săptămână rămasă până la semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, Moscova a trimis semnale contradictorii Chişinăului. Pe de o parte, ea a continuat să avertizeze Republica Moldova că riscă să aibă probleme de acces liber pe piaţa CSI […] „…Pe de altă parte, Moscova se declară disponibilă să asculte argumentele Chişinăului, care susţine că relaţiile sale comerciale cu UE nu pot să prejudicieze Rusia din punct de vedere comercial”, scrie editorialistul.

Un alt editorial din acelaşi ziar se ocupă, sub semnătura lui Vasile Gârneţ, de ceea ce autorul numeşte „renaşterea microbului patogen al fascismului” în Rusia. O ironie tragică a istoriei, fascismul a renăscut în Rusia, punând în pericol nu numai securitatea Ucrainei, ci şi pacea în întreaga lume, crede autorul. Asta s-a întâmplat, mai spune Vasile Gârneţ, pentru că Rusia nu a trecut printr-un proces de decomunizare şi dekaghebizare, adică printr-un „purgatoriu” echivalent cu denazificarea germană de după război.

Într-un articol întitulat „Românii din Sudul Basarabiei se trezesc” şi publicat în „Jurnal de Chişinău”, Nadine Chilianu scrie că „primul forum al comunităţii româneşti din Sudul Basarabiei a lansat cu o duminică în urmă ideea reînfiinţării regiunii Ismail şi un apel către comunităţile moldovenilor şi românilor din Cernăuţi şi Transcarpatia pentru „popularizarea noţiunii de identitate naţională comună şi a limbii române în Ucraina”. Despre contextul evenimentului autoarea scrie că ar fi unul favorabil întrucât ruşii din Ucraina cer federaţie, ungurii au cerut autonomie culturală şi dreptul la cetăţenie dublă, iar românii din sudul Basarabiei până acum n-au cerut nimic, dar acum vor şi ei măcar o unitate teritorial-administrativă, care a existat până în 1956.

Vadim Vasiliu scrie în „Jurnal de Chişinău” despre controversatul caz de reţinere de către poliţie a unui jurnalist de la portalul „deschide.md”, sub acuzaţiile de corupţie şi şantaj. „Poliţia a organizat o descindere la o redacţie a unui portal de ştiri ca pe vremea comuniştilor”, susţine între altele autorul.

Nicolai Paholniţki scrie în „Kommersant.md” despre înregistrarea de către Ministerul Justiţiei a „încă unui partid comunist” . Autorul menţionează, între altele, că, încă de la apariţia noul partid, PCRM a declarat că „în spatele creării clonei este unul dintre partidele coaliţiei care speră că astfel să „fure voturile” de la PCRM la apropiatele alegeri parlamentare”.

„Unimedia” relatează că preşedintele României, Traian Băsescu, a anunţat că va participa la Consiliul European din 27 iunie, unde se va semna Acordul de Asociere şi cel de Liber Schimb dintre UE şi R. Moldova, Georgia şi Ucraina. „Nu vă ascund faptul că dorinţa mea de a merge la Bruxelles ţine şi de un aspect emoţional. În cei aproape zece ani de preşedinţie, după Guvernul R. Moldova, am fost al doilea mare susţinător ca R. Moldova să ajungă la acest moment”, a spus dl Băsescu, citat de portal.
XS
SM
MD
LG