Zilele trecute, la festivalul de film „Открытая Ночь” de la Kiev, documentarul „Заповіт” (în traducere din ucraineană „Testamentul”), al regizorului Cristian Jereghi, a obţinut Premiul mare. Pelicula are mai puţin de patru minute şi ilustrează protestele de la începutul acestui an, de pe piaţa Maidan din Kiev. Regizorul, originar din Republica Moldova, a fost şi în sud-estul ţării, iar săptămâna trecută a decis să se înroleze în diviziunea de voluntari ai armatei ucrainene, pentru a filma un nou documentar. Diana Răileanu a stat de vorbă cu regizorul Cristian Jereghi, despre ce a vazut şi cum i se par lucrurile în Ucraina profundă?
Europa Liberă: Dle Jereghi, filmul pe care l-aţi realizat în timpul protestelor din piaţa Maidan, a obţinut „Grand-Prix”-ul la festivalul de film „Открытая Ночь”, de la Kiev. Aţi reuşit în cele aproape patru minute de film să cuprindeţi toate trăirile din timpul protestelor sau au rămas şi simţăminte în afara cadrelor?
Cristian Jereghi: „Ştiţi, acest film a fost realizat timp de două zile. S-a filmat în noaptea din 18 spre 19 februarie, pe Maidan, şi a doua zi, pe 20 februarie, după atacul împotriva protestatarilor, de pe strada Institutskaia. Pentru mine filmările au fost foarte dificile, probabil cele mai dificile de până acum. Chiar dacă pelicula este de scurt metraj, ilustrează mai puţin de patru minute din viaţa mea, iar în cadru apar prietenii mei, o parte dintre care au murit pe Maidan, şi oameni care în acele momente află că rudele sau prietenii lor nu mai sunt în viaţă, că au fost ucişi. Ştiţi, proiectul este unul personal şi foarte apăsător, după el m-am simţit forţat să iau o pauză îndelungată şi nu am putut filma nimic. În timpul protestelor şi după, această lucrare a fost prezentată la posturile TV din Ucraina. Filmul i-a atins şi pe mulţi dintre cei care au încercat să-şi înăbuşească emoţiile, oferindu-le o gură de aer tămăduitoare. Lucrarea impresionează şi datorită coloanei sonore foarte puternice, interpretată de Mihail Griţcan, originar din Republica Moldova. El cântă în ucraineană „Заповіт” scrisă de Taras Şevcenko, într-o versiune foarte puternică şi impresionantă, care te pătrunde până la oase.”
Europa Liberă: Cristian, în timpul protestelor de pe Maidan se relata că aţi fost rănit. Astăzi cum vă simţiţi?
Cristian Jereghi: „De fapt, atunci când a avut loc incidentul nu am dorit să-l afişez prea mult, însă a funcţionat ca un prilej informaţional. Nimic grav nu s-a întâmplat. Alţi colegi jurnalişti au suferit mai mult, unii dintre colegii mei au rămas fără degete pentru că forţele speciale Berkut trăgeau intenţionat în jurnalişti. Eu, slavă Domnului, nu am păţit nimic grav, rănirea mea a fost accidentală, fără să-mi pună în pericol viaţa.”
Europa Liberă: Mulţi dintre cei care vă urmăresc activitatea pe reţelele de socializare şi cărora le-am spus că urmează să realizez un interviu cu Dvs au fost curioşi să afle cum Cristian Jereghi, fiul regizorului moldovean Valeriu Jereghi, a ajuns să se implice atât de activ în viaţa socială de la Kiev?
Cristian Jereghi: „Aşa s-a întâmplat că părinţii şi familia mea nu locuiesc în Ucraina, eu însă stau aici mai mult de patru ani. Aceasta este ţara în care vreau să-mi continui traiul, să întemeiez o familie şi să construiesc o casă, cum s-ar spune. În prezent, tatăl meu, regizorul Valeriu Jereghi, lucrează asupra unui proiect dedicat evenimentelor istorice din Ucraina anilor ‘20, filmul se numeşte „Okkupaţia” şi ilustrează situaţia deloc simplă de atunci, în mare parte similară cu ceea ce se întâmplă în zilele noastre. Pot spune chiar că este un proiect patriotic. Să ştiţi că, cei care provin din Republica Moldova filmează pelicule foarte emoţionante, despre evenimente, la rândul lor, foarte emoţionante. Prin urmare, ceea ce facem noi, eu, tatăl meu, este foarte aproape de starea spirituală a ucrainenilor. Desigur, formatul lucrărilor este destul de apăsător şi zbuciumant şi nu doar datorită motivului patriotic, dar mai ales pentru că uneori ne punem viaţa în pericol. Însă, cum s-ar spune, dacă nu noi, atunci cine?”
Europa Liberă: Săptămâna trecută aţi luat decizia să vă înrolaţi în diviziunea de voluntari ai armatei ucrainene. Ce a motivat această decizie şi cât la sută a fost interes regizoral?
Cristian Jereghi: „Mult timp, după protestele de pe Maidan, inclusiv în Crimeea, am filmat viaţa de zi cu zi a armatei ucrainene. Am surprins ocuparea bazelor militare, a corăbiilor care aparţin Flotei Ucrainene. Am fost şi în Slaviansk. În toată această perioadă am constatat că în calitate de jurnalist nu poţi înţelege toate câte se întâmplă în jurul tău şi accesul îţi este oarecum limitat. Poziţia proiectului în care sunt implicat „Babylon’13” şi poziţia mea personală este de susţinere a forţelor armate ucrainene şi încercăm să ne implicăm atât financiar, cât şi prin intermediul filmelor. În calitate de voluntar în armată continui să filmez, însă sunt implicat şi în viaţa de zi cu zi a batalionului în care sunt înrolat, trec o anumită pregătire militară şi astăzi ştiu cum să-mi apăr viaţa în caz de pericol. În continuare se deschide focul asupra jurnaliştilor, asupra operatorilor, şi deseori, dacă nu ştii cum să reacţionezi în anumite situaţii, pur şi simplu îţi pui viaţa în pericol. Dacă treci o anumită pregătire, ai mai multe şanse să supravieţuieşti.”
Europa Liberă: Şi astăzi aveţi camera de filmat la îndemână?
Cristian Jereghi: „E întotdeauna cu mine.”
Europa Liberă: Sunteţi gata să o schimbaţi pe o armă, la nevoie?
Cristian Jereghi: „Cred că este cea mai complicată întrebare la care sunt nevoit să răspund. Pe Maidan, deseori s-a deschis focul asupra noastră. Forţele armate ruse au tras asupra mea când eram în Crimeea sau în Slaviansk. Mi-am văzut prietenii seceraţi de gloanţe. E complicată situaţia când în tine se împuşcă iar tu nu poţi face nimic, eşti impus să fugi ruşinos. Alături de colegii proiectului „Babylon’13” am decis să ne împărţim în echipe şi ne-am repartizat în mai multe unităţi. Unii sunt în regiunea Donbass, alţii aici, la Kiev. Ne-am divizat intenţionat, ca să reuşim să acoperim cât mai multe evenimente, inclusiv la Doneţk, Lughansk şi să înregistrăm cadre documentare din viaţa voluntarilor care astăzi luptă în Estul ţării.”
Europa Liberă: Înseamnă că ştiţi care este situaţia din Doneţk, Lughansk. Corespondentul Europei Libere, Andrei Babiţki, realizează un şir de reportaje din sud-estul Ucrainei. Zilele trecute, de exemplu, Andrei scria despre Doneţk, că oraşul trăieşte în aşteptarea războiului? Împărtăşiţi aceeaşi senzaţie?
Cristian Jereghi: „În urmă cu câteva zile, în week-end, la Kiev, a avut loc un miting care a scos mii de oameni în stradă. Au fost prezenţi şi peste 5 mii de militari, inclusiv forţele Maidanului pentru a prezenta cerinţele pe care le au faţă de preşedinte. Ei sunt de părere că ce se întâmplă acum în sud-estul Ucrainei trebuie evaluată nu ca o „operaţiune antiteroristă”, ci ca o acţiune de război, situaţie care cere impunerea legii marţiale în regiune. În timpul aşa numitului „armistiţiu”, în ciuda acordului de încetare a focului, au continuat atacurile din partea separatiştilor, militarii ucraineni erau nevoiţi să se retragă, pentru că ordinul a fost să nu se răspundă la focuri. Situaţia a provocat victime şi a permis separatiştilor să-şi consolideze poziţiile, să sape adăposturi şi tranşee de statura unui om, să aducă artilerie şi să se pregătească serios pentru atac. Armistiţiul a funcţionat în favoarea separatiştilor, deşi în plan politic, înţelegem că acest pas, în faţa Europei, în faţa întregii lumi, a fost justificat, în cau contrar acţiunile Ucrainei ar fi semănat cu cele ale Rusiei în timpul campaniei din Cecenia. Din punct de vedere politic decizia a fost importantă, pentru că separatiştilor li s-a oferit şansa să lase armele şi să accepte amnistierea. Răspunsul a fost focuri de armă îndreptate împotriva Ucrainei şi, prin urmare ne aşteptăm ca răspunsul autorităţilor, răspunsul armatei să fie corespunzător.”
Europa Liberă: Câtă încredere au oamenii în noua putere?
Cristian Jereghi: „Încrederea, în primul rând, trebuie meritată. E clar că oamenii aşteaptă ca schimbările radicale să aibă loc mai repede decât îşi pot permite, fizic, noile autorităţi şi preşedintele Poroşenko. Atunci când s-a schimbat guvernarea, la mijloc era nu doar schimbarea unui singur om, ci schimbarea întregului sistem. Acest lucru, desigur, nu poate fi făcut peste noapte. În general, însă, pot spune că oamenii sunt optimişti şi încrezători. Din punctul meu de vedere, dacă acum se va permite ocuparea regiunilor Luhansk şi Doneţk, următoarele ţinte vor fi regiunile Odessa şi Dnepropetrovsk. Ucraina riscă să fie împărţită în două. Se doreşte crearea aşa numitei „Novorossia”. Dialogul şi tratativele care se duc sunt doar de ochii lumii, din partea Federaţiei Ruse. Acţiunile lor sunt grăitoare, iar aceste acţiuni duc la jertfe omeneşti.”
Europa Liberă: Se relata că oamenii sunt nevoiţi să lase şi casă şi masă şi merg unde îi duc ochii, că au loc jafuri în plină zi... Situaţia continuă în acest mod?
Cristian Jereghi: „Întrebarea este complicată... de partea cealaltă sunt complicii forţelor separatiste, pe scurt, criminali şi hoţi. Oamenii, într-adevăr, îşi lasă casele. Unii, încrezători în propaganda rusească pleacă în Federaţia Rusă, deşi acolo nu-i aşteaptă nimeni. O altă parte se stabilesc în alte părţi ale Ucrainei. În regiunile din sud-estul ţării au loc jafuri, situaţia este mai complicată decât cea din anii ’90. Am să vă dau un exemplu: unii prieteni de-ai mei susţineau poziţia Federaţiei Ruse şi chiar le ofereau militarilor pro-ruşi bani, hrană, până într-o zi, când în drum spre Odessa, un grup de indivizi mascaţi şi înarmaţi i-au jefuit în plină zi, forţându-i să le dea maşinile. De atunci prietenii mei şi-au schimbat opinia, însă, din păcate, nu toţi înţeleg partea cui o iau.”
