Deunăzi a mai avut loc un accident de circulaţie în capitală. Un microbuz de pe ruta 155 s-a lovit de o maşină. În consecinţă, au avut de suferit 11 pasageri, iar doi copii au ajuns la spital în stare foarte gravă. Zice-se că microbuzul avea o viteză foarte mare, dar asta nu e sigur, poliţia urmînd să limpezească starea lucrurilor.
Accidentul recent readuce în lumina reflectoarelor povestea lungă şi nefericită a maxi-taxi-urilor. Povestea asta conţine multe episoade dizgraţioase: microbuze arhipline sau hîrbuite, agresivitatea unor şoferi, huse jegoase, năclăite de transpiraţie, permanenta ameninţare de a mări preţul călătoriei şi proteste în faţa primăriei, şi, fireşte, accidente de circulaţie.
E de presupus că în curînd şefii rutelor de microbuze şi şoferii lor vor cere din nou ritos majorarea preţului de călătorie. Vor cere 4 lei sau poate 5 lei, invocînd imposibilitatea de a mai lucra aşa.
În această ordine de idei, aş vrea să zic iată ce. Stăpînii microbuzelor au dreptul să ceară majorarea tot aşa cum şi eu, pasagerul, am dreptul să abandonez mijlocul acesta de transport care mi se pare anacronic şi periculos. De altfel, eu de multă vreme nu mai merg cu microbuzul în Chişinău.
Dar şi mai important mi se pare altceva. Cred că e demult cazul ca toate aceste accidente în care sunt implicate microbuzele să fie înregistrate, reţinute, consemnate undeva. Şi atunci cînd domnii cu microbuze vor cere 4 sau 5 lei pentru călătorie, organele de rigoare să le prezinte istoria accidentelor, care să fie luată în considerare. Să se vadă atunci în ce măsură se armonizează cerinţele microbuziştilor cu accidentele care au provocat suferinţe pasagerilor. Mi se pare că tariful trebuie să reflecte gradul de siguranţă pe care îl oferă mijlocul de transport.
