Linkuri accesibilitate

Manfred Weber: „Țările care aspiră la integrare trebuie să creadă în această perspectivă și să lupte pentru ea”


Un interviu la Strasbourg cu președintele Grupului Partidului Popular din Parlamentul European.

Într-o perioadă când la granița de răsărit a UE se vorbește despre război, la vârful UE dreapta guvernează împreună cu stânga model fiindu-le Germania, unde CDU (Uniunea Creștin Democrată) și CSU (Uniunea Creștin Socială) s-au aliat cu SPD (Partidul Social-Democrat German) în așa numita „Große Koalition” nimic altceva decât răspunsul la explozia partidelor anti-europene și extremiste. Chiar si așa, cel mai puternic grup rămane PPE ( Grupul Partidului Popular European) care s-a aliat cu SD (Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților). Altadata adversari, PPE și SD au acum au un țel comun: susținerea pe mai departe a proiectului european. Liderul grupului PPE este bavarezul Martin Weber. În puterea sa de negociere stă și influența pe care o poate avea PPE în procesul de apropiere a țărilor din Parteneriatul Estic de UE.

Europa Liberă: Dle Weber, la granița de est a Uniunii Europene se vorbește de război și în acest context v-aș întreba ce strategie are Partidul Popular European în Parlamentul European în relația sa cu vecinii estici - de la Ucraina, Georgia și Moldova, care au semnat, iar Moldova l-a ratificat, deja, Acordul de Asociere cu UE, pe de o parte, și Rusia, pe de altă parte.

Manfred Weber: „UE întinde o mână. Vrem o relație de parteneriat cu toate țările vecine. Pe de altă parte vrem să spunem clar, că poarele din aceste țări au dreptul să decidă în mod independent în ce direcție merge țara. Ucraina a transmis pe 25 mai un semnal impresionant: țara a ales încă din primul tur un președinte cu o clară agendă europeană. În aceste condiții, Ucraina trebuie să știe că îi suntem alături și că vrem să o ajutăm.”

Europa Liberă: Se negociază intens zilele acestea în Parlamentul European. Ce delegații în țările din Parteneriatul Estic și din vecinii de la răsărit își dorește mult PPE?

Manfred Weber: „Cum relația cu aceste țări este o temă centrală în anii următori, dorim ca EPP să aibă un cuvânt de spus. De aceea, Elmar Brok va fi în continuare șeful AFET (Comisia pentru afaceri externe a Parlamentului European). Este un politician proeminent care s-a implicat mai ales în toate evenimentele din ultima vreme din Ucraina, reprezentând și întruchipând punctul de vedere european. În al doilea rând, ne interesează la la vârful Delegațiilor PE din această regiune să se afle tot membri ai francțiunii noastre, de la Ucraina la Moldova, însă deocamdată nu știm încă exact numele persoanelor care vor prelua aceste funcții.”

„Țările care aspiră la integrare trebuie să creadă în această perspectivă și să lupte pentru ea”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:07:44 0:00

Europa Liberă: În legislatura precedentă PPE a avut conducerea Delegației cu Moldova. Din ce înțeleg nu va mai fi cazul, căci o doresc socialiștii.

Manfred Weber: „Când se aleg funcțiile din PE trebuie păstrat un echilibru astfel încât toți cei aleși să fie reprezentați. Și alte fracțiuni au fost alese de cetățeni, ca urmare au același drept ca și noi la funcții în structurile din legislativ. Vom rămâne în legătură cu colegii noștri socialiști pentru a rămâne in contact cu ceea ce se întâmplă în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Știu că se discută despre o oboseală a extinderii la nivelul UE, însă v-aș intreba: au totuși țări mici ca Moldova vreo șansă la a deveni membre ale UE?

Manfred Weber: „Extinderea UE a adus schimbări pozitive fundamentale: a stabilizat Europa, a oferit o perspectivă multor țări, și vrem să dăm o perspectivă europeană și țărilor aflate acum la granița Uniunii, de la țările balcanice, la cele de la răsărit. Nu vom renunța la asta. Perspectiva europeană există, orice țară care dorește să se îndrepte către Europa, va primi sprijin european. Acesta este un punct central. Însă trebuie să fim preocupați de această temă, de ambele părți ale acestui parteneriat trebuie depuse eforturi pentru întărirea, pentru pregătire acestuia. Trebuie aplicate criteriile de la Copenhaga. Noi, UE, trebuie sa ne facem treaba astfel încât să rămânem pe mai departe capabili să ne extindem. Apoi, țările care aspiră la integrare, trebuie să creadă și să se lupte pentru această perspectivă.”

Europa Liberă: Aveți în fața dumneavoastră cinci ani foarte dificili, cu o componență total diferită a Parlamentului față de legislatura precedentă, cu o varietate mare de anti-europeni. Germania este acuzată de aceștia ca dictează politicile in UE. Dl Nigel Farange spunea ieri că „Atunci când Merkel vorbește UE ascultă”. Este chiar așa?

Manfred Weber: „Desigur că nu este așa. UE este un proiect comun a 28 de state suverane. Fiecare din aceste state este reprezentat în Consiliu prin premier sau președinte, exact ca și Angela Merkel, fiecare are un cuvânt de spus. Iar in Parlamentul European, din cei peste 750 de eurodeputati doar 97 sunt germani. Iar printre colegii germani, din cei 97 o parte sunt social-democrati, o parte verzi, o parte de stanga, așadar, politicieni care nu susțin neapărat politicile PPE sau pe doamna Merkel.

Așadar suntem in UE o democrație și trebuie să fim constienti ca avem teme cruciale de rezolvat și că trebuie să găsim soluțiile potrivite pentru acestea. Aș vrea să atrag atenția asupra faptului că radicalii din PE nu doar aici, in acest parlament și, ca urmare, nu sunt o problemă la nivelul UE. Radicali sunt și în parlamentele nationale din Franta si Olanda, avem de-a face asadar cu un fenomen al societatii europene, care ridica o serie de probleme si impreuna va trebui să identificam solutii pentru aceste probleme.”

La cei 42 de ani Manfred Weber este cel mai tânăr lider de grup politic din Parlamentul European. Se află la al treilea mandat în legislativul european și a fost intre 2003 si 2007 presedintele Organizției de tineret a CSU. Membru al Comisiei LIBE (Libertăți civile, justiție și afaceri interne) Weber este un susținător al extinderii Zonei Schengen și al aprofundării procesului de integrare europeană.

XS
SM
MD
LG