Linkuri accesibilitate

Astăzi în Moldova și în lume


Agenada principalelor evenimente anunțate ale zilei.

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, Marchel, organizează o conferință de presă despre „Procuratura Generală, Ordinea Constituţională şi libertatea conştiinţei”. La începutul acestei luni, Procuratura Generală din R. Moldova a început o anchetă penală împotriva başcanului Găgăuziei, Mihail Formuzal, şi a episcopului Marchel. Dosarul a fost deschis, a precizat Publika TV, pentru declaraţii şi acţiuni care sfidează regimul constituţional.

Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, este aşteptat în Bulgaria și Slovenia pentru discuții legate de continuarea proiectului South Stream, gazoductul care trebuie să treaca prin Marea Neagră pentru a alimenta clienții europeni ai Rusiei, evitând Ucraina. Proiectul este blocat pentru moment de Bulgaria care, la insistențele Uniunii Europene, a oprit lucrările la constructia terminalului de pe teritoriul său. Uniunea Europeană și Gazprom se află într-un conflict legat de monopolul pe care compania rusă îl are asupra exploatării și livrării de gaze și care încalcă reglementările europene (așa numitul pachet trei energetic).

Premierul Serbiei, Alexander Vucic, începe o vizită la Moscova.

Ministrul de externe al Italiei, Federica Mogherini, este aşteptată la Kiev. Marţi la Bruxelles va avea loc o reuniune la nivel înalt pentru coordonarea ajutoarelor pentru Ucraina.

În Afganistan sunt aşteptate rezultatele preliminare ale mult contestatului tur de balotaj al alegerilor prezidenţiale.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

Previous Next

XS
SM
MD
LG