Linkuri accesibilitate

„Cerinţe foarte, foarte mari”


Gernot Erler (Foto: spdfraktion.de, Susie Knoll / Florian Jänicke)
Gernot Erler (Foto: spdfraktion.de, Susie Knoll / Florian Jänicke)

Deputatul social-democrat, Gernot Erler, despre Acordul de Asociere a Republicii Moldova cu UE.

Într-un video, dat publicităţii prin intermediul publicaţiei electronice „Politică internaţională şi societate” (IPG), editată de Fundaţia „Friedrich Ebert”, deputatul german Gernot Erler, s-a oprit asupra semnificaţiei Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, semnat pe data de 27 iunie.

Aşa cum am relatat săptămîna trecută, Erler a participat şi la o dezbatere publică prilejuită de Rezoluţia adoptată de Bundestag în legătură cu semnarea Acordului de Asociere la UE de către Republica Moldova. În aceeaşi zi, Bundestag-ul german a adoptat o Rezoluţia prin care susţine perspectiva europeană a Republicii Moldova, cerînd, în acelaşi timp, guvernului federal să însoţească în mod activ apropierea treptată de structurile europene.

În mesajul său video, Gernot Erler reliefează problemele politice interne ale Republicii Moldova, oprindu-se şi asupra tendinţelor separatiste din Transnistria şi Găgăuzia.

Privitor la Acordul de Asociere, politicianul a spus că:

„Georgia şi Moldova aşteaptă acum să vadă reacţiile Rusiei, pentru că mai ales Acordul liberului schimb e considerat de Rusia ca un pericol şi o ameninţare a intereselor sale economice.”

Erler s-a referit apoi şi la faptul că reformele care urmează a fi implementate în baza Acordului de Asociere nu se vor bucura de o apreciere unanimă, fiindcă „el este comparabil cu un program de transformare” ceea ce presupune îndeplinirea „unor cerinţe foarte, foarte mari” privind reforma aparatului de justiţie, combaterea corupţiei şi îmbunătăţirea condiţiilor pentru investitori.

Deci multe din aceste reforme, a conchis Erler, nu sunt populare, dar transpunerea lor deschide şanse de viitor foarte mari.

Iată, în încheiere, cîteva spicuiri din biografia influentului politician şi susţinător al Republicii Moldova:

Gernot Erler (născut în anul 1944) a studiat istorie şi limbi slave la Universitatea din Freiburg, iar din 1987 este deputat în Bundestag (Parlamentul federal german). În calitatea sa de parlamentar, social-democratul Erler îndeplineşte de la începutul acestui an funcţia de coordonator guvernamental pentru relaţiile cu Rusia, Asia centrală şi ţările aparţinînd aşa numitului „parteneriat răsăritean”. În perioada 1998-2005 a fost ministru secretar de stat în cadrul Ministerului de externe şi vicepreşedinte al grupului parlamentar social-democrat. Totodată, activează de mulţi ani în cadrul Societăţii Sud-esteuropene – pe care o prezidează şi care publică revista „Südosteuropa Mitteilungen” – fiind, în acelaşi timp, şi autorul unor cărţi (a se vedea, de pildă, volumul: „Mission Weltfrieden. Deutschlands neue Rolle in der Weltpolitik” – „Misiune pacea mondială. Rolul Germaniei în cadrul politicii internaţionale”, Editura Herder, Freiburg, 2009), articole şi studii în care a tematizat problematica apropierii statelor răsăritene de Uniunea Europeană, cît şi de procesul de integrare în structurile UE.

Previous Next

XS
SM
MD
LG