Linkuri accesibilitate

Semnificațiile ratificării în Parlamentul de la București a Acordurilor de Asociere ale Moldovei, Georgiei și Ucrainei cu UE


Vasile Botnaru în dialog cu analistul și istoricul Gheorghe Cojocaru.

Gheorghe Cojocaru: „Ca în 1991, când România a fost prima țară care a recunoscut imediat independența Republicii Moldova, și în 2014, imediat după ratificarea în Parlamentul de la Chișinău a Acordului de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, instituția legislativă de la București a supus ratificării acest acord, precum și acordurile cu Ucraina și Georgia, deschizând astfel drumul ratificării acestor acte politico-juridice de maximă importanță în interiorul țărilor europene. Dacă în 1991, în Parlamentul României doar un singur deputat s-a opus recunoașterii independenței Moldovei de peste Prut, din rațiuni unioniste, votul recent al parlamentarilor români a fost unul unanim.”

Europa Liberă: Dincolo de valoarea tehnică, din perspectiva legislativă, ce semnificații are acest vot?

Gheorghe Cojocaru: „Are semnificația unui sprijin politic total și încurajator față de cursul de integrare europeană al actualei guvernări, reliefând dorința României de a vedea Republica Moldova alături, în Uniunea Europeană, nu numai ca stat asociat, dar și ca stat membru cu drepturi depline al familiei europene. În fond, clasa politică de la București a încurajat și a susținut asumarea valorilor și a unui curs clar european de către responsabilii de la Chișinău încă de la recunoașterea independenței Republicii Moldova, dispunând de alte mijloace, mult mai eficiente în acest sens, acum când România este deja mai bine de 7 ani membră a Uniunii Europene.”

Europa Liberă: Numai că, a remarcat dăunezi un editorialist, acest îndemn al Bucureștiului, ca și al altor capitale europene, a fost auzit cu multă întârziere...

Gheorghe Cojocaru: „Acest îndemn s-a făcut auzit mai ales atunci când înseși România a devenit membră a Uniunii Europene, iar frontiera moldo-română a devenit o frontieră efectivă a comunității europene. Vecinătatea imediată cu spațiul european a exercitat și exercită o influență în creștere asupra oamenilor și evoluțiilor din Republica Moldova, contribuind la arderea unor etape și la accelerarea mersului istoriei în această parte a sud-estului Europei. Iar, în acest proces anevoios de redefinire a valorilor și de asumare a angajamentelor de către societatea din Republica Moldova, statului român i se datorează o contribuție esențială.”

Europa Liberă: România și-a onorat promisiunea de a fi printre primele state care vor ratifica Acordul de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Vor urma rând pe rând alte țări europene care nu pun atâta valoare simbolistică în această procedură. Intrarea în vigoare a acestui acord va face oare ireversibil procesul de integrare europeană a Moldovei?

Gheorghe Cojocaru: „Ireversibil acest proces va deveni în momentul în care oamenii din Republica Moldova vor înțelege în marea lor majoritate că drumul spre Europa este singura cale pe care trebuie să avanseze...”

Europa Liberă: Dacă indecișii la toamnă vor înclina balanța scrutinului spre polul opus al orientării politice, ce perspective se vor profila atunci?

Gheorghe Cojocaru: „Dacă se va întâmpla așa ceva, atunci își vor pune în mare dificultate propriul destin, dar vor pune în dificultate și toate aceste țări care prin ratificarea Acordului de Asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană îi întind o mână pentru a o scoate din mocirla subdezvoltării și imprevizibilului.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG