Există viaţă fără microbuze? E o întrebare care nu-i prea interesează pe moldovenii prosperi, cu automobile luxoase. Dar oamenii cu venituri modeste, care nu au maşini, cum ar răspunde la întrebarea asta? Căci se aud din nou cerinţele ritoase ale şefilor de rute, din nou e grevă, şi microbuziştii nu mai vor preţul de 3 lei pentru o călătorie.
Nu pot să vorbesc în numele poporului, aşa cum o fac unii politicieni autohtoni. O să să vă spun doar ce simte cetăţeanul Ciocan care – atenţie! – nu a avut şi nici nu va avea vreodată o maşină. Eu am închis ochii şi mi-am imaginat un soi de SF, adică o urbe fără microbuze. Pur şi simplu mi-am imaginat un univers în care acest mijloc de transport lipseşte cu desăvîrşire. Şi am avut impresia că există viaţă şi acolo.
În universul acela ficţional oamenii mergeau la serviciu cu troleibuzul, cu autobuzul şi chiar cu bicicleta sau pe jos! În universul acela mirific oraşul nu era foarte poluat şi şoferii erau mai senini şi mai joviali. Dar să lăsăm fanteziile şi să revenim la realitatea searbădă.
Ei bine, pot să vă spun că eu unul merg cu troleul mai mult de un an de zile. În acest an am urcat numai de vreo patru ori în microbuze şi am fost apoi copleşit de regrete. Nu trebuia s-o fac. Şi n-am s-o mai fac. Mă simt foarte OK în trolee. Nu mai simt nici o dorinţă să revin în microbuzele prăfoase, cu huse jegoase.
E adevărat că uneori vin undeva cu întîrziere, dar dacă ies din casă mai devreme nu întîrzii. Eu am făcut alegerea acum un an. Pentru mine microbuzele nu mai există. Şi asta fără să fiu influenţat de campanii zgomotoase. Încet-încet poate o să-i conving şi pe membrii familiei mele, dar important e cu adevărat că am avut puterea să renunţ eu. Nu e uşor, dar nici nu e mai greu decît să te laşi de fumat.
Înţeleg că urmează în lunile următoare o bătălie decisivă între microbuzişti şi cei nemulţumiţi de microbuze. Eu unul am învins fără să particip la luptă. Am urcat în troleu şi le-am spus PA! flăcăilor cu microbuze…
