În urmă demisiei guvernului Oreșearski, președintele Rosen Plevneliev a preluat inițiativa politică lansând în Adunarea populară mai multe propuneri privind garantarea stabilității politice și financiare a țării.
În mesajul său adresat Parlamentului, șeful statului a cerut ca în cele câteva zile rămase până la dizolvarea legislativului deputații să voteze actualizarea bugetului de stat și celui al Casei Naționale de Sănătate. În vederea restabilirii încrederii în sistemul bancar trebuie reînnoită conducerea Băncii Naționale și delegat viitorului guvern ce va pregăti alegerile anticipate din 5 octombrie dreptul de a contracta noi credite externe și de a majora datoria de stat.
Abordând problema băncii KTB, care a intrat practic în incapacitate de plată, șeful statului a cerut să fie ridicat secretul asupra „legăturilor neformale ale unor politicieni, judecători, procurori și proprietari de medii cu aceasta bancă”. Plevneliev a propus adoptarea unei legi ce va permite deschiderea tuturor dosarelor de credit ale KTB.
El a avertizat că acoperirea cu tăcere a proceselor ce au dus la prăbușirea celei de a patra ca mărime banca bulgară va putea genera probleme mai grave decât nedeschiderea dosarelor securității comuniste.
Ideea președintelui privind actualizarea bugetului de stat a fost acceptată de partidul GHERB al ex-premierului Boiko Borisov și de MDL, partidul etnicilor turci, dar respinsă de foștii comuniști. Primele două formațiuni dispun însă de un număr suficient de deputați pentru a vota propunerile lui Plevneliev.
La două luni de anticipate avantajul lui GHERB în sondaje fața de Partidul socialist, fost comunist, depășește 11%. Duminică socialiștii au ales un nou lider al partidului în persoana speakerului Parlamentului, Mihail Micov. Fostul lider Serghei Stanișev a ales cariera de deputat în Parlamentul de la Strasbourg și de președinte al Partidului socialiștilor europeni.