La Tabriz e prima gară în care nu mai apar cei doi lideri religioși. Aflat în nord-vestul țării orașul pare la prima vedere diferit. Fostă capitală a Azerbaidjanului în vremea mongolului Ilkhanid, Tabrizul și-a revenit mult mai repede decât restul orașelor din jur, după invazia devastatoare a lui Timurlend din 1392. Spre deosebire de majoritatea teritoriului iranian, care a fost vasal pentru timurizi, Tabrizul a avut o soartă diferită, devenind capitală a dinastiei turkmene Qarech Koyulu și a cunoscut o dezvoltare fără precedent în vremea Șahului Jahan (1439-1467), când a fost construită și celebra Moschee Albastră, despre care se vorbește și în O mie și una de nopți.
Aici l-am întâlnit în ultima vineri dinaintea Ramadamului pe Reza, negustorul de carpete, care se plimba prin parcul din jur. A venit la mine să mă întrebe dacă sunt franțuzoaică și dacă nu vreau să văd niște covoare extraordinare. Mi le poate trimite și acasă, mi-a spus și a scos din buzunar o pagină tipărită cu un schimb de emailuri dintre el și o familie din Australia, căreia i-a livrat o carpetă și aștepta banii. Dar cum și recuperează? Încerc eu să-l trag de limbă pentru a vedea exact cum funcționează circuitul negru. „Nu e foarte simplu, dar nici prea dificil. Am un prieten în Turcia prin intermediul căruia fac toate operațiile financiare”.
Relațiile dintre Iran și Turcia sunt bune, iar comerțul relativ liber, în ciuda poverii și resentimentelor istorice pe care persanii încă le mai au față de turci. „Din păcate nu sunt prea mulți cumpărători, iar aici la Tabriz turiștii sunt rari, în general americani pensionari, care vin în grupuri”. Eu sunt prea scundă pentru o româncă, insistă Reza, care în urmă cu mai bine de 35 de ani i-a văzut aici pe românii care au venit să monteze instalații de forare și care erau toți foarte înalți. Nu pot să-l conving, pentru că pașaportul este păstrat întotdeauna la hotel, „ca să nu fie furat” mă lămurește un recepționer.
Reza a plecat din Iran imediat după Revoluția Islamică, fiind nevoit să se refugieze în Bulgaria. Avea unele vederi comuniste și m-a întrebat de mai multe ori dacă într-adevăr nu mai e nici o șansă ca acest regim să se întoarcă. „Nici una”, îi răspund, „a dispărut ca societățile sclavagiste, nu peste tot deodată, dar în mod cert definitiv”. Nu-i vine să creadă, cu toate că nu mai e atașat de ideile marxiste. După cei patru ani în Bulgaria s-a mutat în Germania, dar în cele din urmă a revenit aici unde îi este familia. A terminat facultatea de limbă și literatură persană din Tabriz, unde a învățat și engleza, dar nu a putut să-și ia niciodată diploma pentru că nu se califica în fața birocrației islamiste. Nu-i pare rău. Afacerea lui din Bazar merge suficient de bine ca să trăiască decent. Nu huzurește, are un apartament de 60 de metri pătrați, dar a avut suficienți bani să-i închirieze fiului un magazin unde acesta să-și înceapă propria afacere.
Nu-i place regimul islamist, o spune dintr-o răsuflare, dar în mâna dreaptă are niște mătănii uzate din pietre de lapislazuli. „E mai bine acum, nu te mai urmăresc pe stradă, dar dacă trimiți email-uri e bine să ai grijă ce scrii pentru că totul e verificat bine”, mă avertizează.
„Oamenilor nu le place să-i vadă peste tot pe cei doi Khomeini si Khamenei, iar din cei 80 de milioane câți suntem, poate doar 10% mai susțin acest regim” - crede Reza, dându-mi exemplul din Bazar unde „90% dintre vânzători sunt pro-americani și doar 10%, cei care fac afaceri cu rușii sunt pro-Moscoviți”. Iranienilor nu le plac rușii, îmi explică la ceainăria mică și nu prea curată, unde mă invită la o narghilea.
Gust ceaiul negru bun, dar refuz politicos narghileau a cărui muștuc nu e schimbat de la un client la altul. Reza se bucură ca un copil să tragă din ea pentru că acasă nu-l lasă nevasta. „Acum la noi marile probleme nu mai sunt neapărat cele generate de regimul islamist, ci de certurile din familii, pentru că peste tot găsești o parte conservatoare și alta mai liberală și trebuie să fii tolerant”. „Certurile sunt permanente, mai ales că divorțul e imposibil sau foarte păgubos”. Reza își amintește că a plătit pentru nevasta lui 100 de monezi de aur, pe care dacă ar divorța nu e sigur că le mai poate recupera. Soția lui este extrem de credincioasă, poartă chador negru și îi face și lui zile negre, nu-l lasă să fumeze sau să bea vin cu băieții lui. „când în fiecare familie va câștiga partida partea liberală și Iranul se va schimba” este oprimist vânzătorul de covoare. „Mult nu mai poate dura, pentru că Iranul are nevoie de banii și investițiile vestice”.