Ce are de făcut cetăţeanul căruia îi sunt lezate drepturile garantate de Constituţie? Pesimistul, de regulă, se resemnează, iar optimistul informat încearcă să revendice respectarea drepturilor prin folosirea unui alt drept garantat de lege – dreptul la petiţionare. Acest drept de multe ori poate fi singurul colac de salvare, întrucât în spatele lui stau alte drepturi.
Am încercat să aflăm de la experţii Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC) în ce măsură cetăţeanul poate, la modul practic, să-şi valorifice dreptul la petiţionare şi cât de receptive sunt instituţiile de stat în a soluţiona petiţiile cetăţenilor. Preşedinta organizaţiei, care de doi ani monitorizează eficienţa sistemului de petiţionare în 20 de instituţii ale administraţiei publice centrale, Galina Bostan, ne spune că dreptul la petiţionare se adresează în special cetăţenilor şi face parte din categoria drepturilor care privesc direct relaţia cetăţeanului cu autorităţile publice:
„O petiţie se referă în mod neapărat la o problemă particulară, aceasta este distincţia, o problemă particulară care preocupă o persoană fizică sau juridică. De ce este important acest sistem de petiţionare pentru noi? În primul rând, acest sistem constituie una din măsurile eficiente de prevenire a corupţiei în administraţia publică. Prin intermediul petiţiilor, autorităţile publice, statul, comunică cu proprii cetăţeni şi pot afla multe lucruri, inclusiv despre abuzurile propriilor angajaţi, pot face anumite concluzii referitor la politicile pe care trebuie să le adopte în viitor sau felul în care urmează să fie modificată legislţaţia. Petiţiile ne oferă o informaţie foarte importantă pentru un stat care este deschis să reacţioneze la necesităţile cetăţenilor şi de felul cum statul îşi organizează acest serviciu depinde foarte mult imagnea statului în ochii cetăţenilor”.
Legea privind petiţionarea oferă cetăţenilor dreptul de a adresa reclamaţii, sesizări, propuneri, prin care să semnaleze abuzuri, încălcarea drepturilor, să avertizeze asupra unor probleme şi situaţii critice. Cetăţeanul poate adresa petiţii în variantă scrisă, expediată prin poştă sau prin email, ori poate depune demersul său direct la instituţia vizată. În toate cazurile, petiţionarul trebuie să se asigure că are dovada depunerii petiţiei la instituţia publică. Ultima este obligată conform legii să-i răpundă cetăţeanului despre procesul de soluţionare a probleme reclamate în termen de 30 de zile.
De cele mai multe ori petiţiile care trebuie să fie soluţionate la nivel local ajung în gestiunea celor de nivel naţional, care, la rândul lor, le retrimit înapoi. Experta CAPC, Stela Pavlov, susţine că sistemul de peţionare este de multe ori ineficient pentru că nu are un mecanism binepus la punct de examinare a petiţiilor, dar şi de responsabilizare a instituţiilor publice şi a funcţionarilor: „Doar cinci autorităţi publice centrale pe care le-am monitorizat au rapoarte despre modul de solutionare a petiţiilor: Ministerele Apărării, Agriculturii, Educaţiei, Muncii şi al Sănătăţii. Deşi unele autorităţi centrale, cum ar fi ministerele de Externe, Finanţe, Economiei ne-au informat despre existenţa unui asemenea raport, aceste rapoarte nu au fost prezentate şi nici nu pot fi vizualizate pe paginile web ale instituţiilor respective. Şase autorităţi publice, cum ar fi: Ministerele Justiţiei, Mediului, Transportuluil şi CNA, au informat că nu au elaborat astfel de rapoarte. MAI şi Agenţia Cadastru în general au evitat să ne informeze şi să prezinte un astfel de raport. În felul acesta se încalcă Hotărârea Guvernului numărul 689 din 2009 prin care conducătorii instituţiilor sunt obligaţi să prezinte o informaţie anuală Guvernului până la data de 20 ianurie”.
Mai mulţi funcţionari cu care am discutat spun că cetăţenii de multe ori formuează neclar petiţiile, nu le adresează instituţiilor după competenţă şi deseori se arată nemulţumiţi de faptul că problema reclamată nu a fost soluţionată imediat. Angela Starinschi, ofiter de presă la Centrul Naţional Anticorupţie, spune că în şase luni ale anului curent cetăţenii au depus la CNA peste 1300 de petiţii dintre acestea un număr foarte mic au fost adresate corect şi pot fi soluţionate: „Calitatea petiţiilor care ajung la CNA lasă mult de dorit. Foarte multe petiţii sunt remise altor instituţii pentru examinare, multe nici nu pot fi examinate, pentru că nu ţin de competenţa instituţiie noastre. Cetăţenii nu se informează, pe paginile web ale instituţiilor publice este informaţia cum să adreseze o petiţie, ce informaţie pot să ceară, unde să se adreseze. Plângerile anonime nu servesc ca temei pentru intentarea unui dosar penal. Centrul nu este obligat să pornească urmarrea penala atunci cand este vorba de o plângerea anonimă. Însă conform Codului de Procedură Penală, atunci când este vorba despre o infracţiunea reală, deci este componenţă de infracţiuni, deci, se examinează în vederea intentării unui dosar.
Din cauză că nu sunt informaţi, cetăţenii, în mare parte, nici nu cunosc dacă le-au fost lezate drepturile ce privesc relaţiile lor cu autorităţile şi dacă au temei pentru a acţiona în judecată aceste instituţii, revendicând despăgubiri. Dacă pătimiţii ar şti că nici măcar nu trebuie să probeze vinovăţia funcţionarului sau a autorităţii publice, ci doar să reitereze temeiul petiţiei, ei ar deveni un detașament de temut pentru birocraţia refractară.
