Preşedintele Rusiei Vladimir Putin i-a invitat la sfirsitul saptaminii trecute pe liderii Armeniei si Azerbaijanului la Sochi pentru a discuta cu ei situatia din Nagorno Karabah - unde in ultima perioada cel putin 15 oameni din ambele tabere au fost omoriti in schimburi de focuri. Relatarea corespondentilor Europei Libere este rezumata de Oana Serafim.
Intentia Kremlinului a fost limpede cu aceasta intiativa „de pace” - si-a dorit sa arate comunităţii internaţionale chipul mediatorului iscusit care poate dezamorsa conflicte.
Cu atit mai mult cu cit dupa anexarea ilegala a Crimeii si sprijinirea separatistilor din estul Ucrainei, imaginea Rusiei pe plan international pare acum opusa celei de „împăciutor”.
Iar Putin a jucat duminica acest rol in fata presedintelui Armeniei Serj Sarkisian si al președintelui din Azerbaijan, Ilham Aliev:
„Trebuie sa dam dovada de răbdare, intelepciune, respect reciproc pentru a putea gasi o solutie. Bineinţeles că orice situatie complexă poate fi rezolvata numai daca exista bunăvoinţă. Eu cred ca aceasta buna credinţă exista şi la poporul armean si la cel azer.”
Dar analisti politici armeni şi azeri sunt deopotriva sceptici în legătură cu intenţiile reale ale Moscovei şi cu scopurile pe care le urmareste. Analistul de la Erevan Ruben Mehrabian:
„Rusia a vrut sa obţina maximum de avantaj prin escaladarea violenţelor in regiune si a reusit. Rusia a aratat ca rămîne ursul care controleaza pădurea caucaziană.”
Opinie impartăşită de experta de la Baku Yegane Hajieva, care crede ca Moscova şi-a ales partenerul „preferat” din regiune, anume Armenia:
„Nu am mai auzit din partea Rusiei in ultimii doi ani nici o declaratie prin care sa spuna ca sustine integritatea teritoriala a Azerbaijanului. Mai mult, vedem cum Rusia ocupa teritorii din Crimeea la fel cum a facut in Karabachul ater. Nu cred ca este realist sa ne aşteptam la o rezolvare a conflictului din partea Rusiei.”
Rusia furnizează armament ambelor părţi, dar Armenia are relatii mai strinse acum cu Rusia datorita apartanenţei la Organizatia Tratatului de Securitate Colectiva si mai nou prin promisiunea ca va adera la Uniunea vamala, ambele structuri fiind dominate de Rusia.
Fostul ministru armean de externe Alexander Arzumanian crede ca Erevanul trebuie sa reziste presiunilor Rusiei si sa ramina ancorat in formatul actual de negocieri al asa-numitului Grup de la Minsk din care fac parte si Franta si Statele unite si OSCE. Rusia pare ca doreste sa dinamiteze acest format de negocieri:
„Cred ca este important ca la discutia de la Sochi presedintele Sarkisian a spus ca Armenia ramine angajata formatului de negocieri al Grupului de la Minsk, sub egida OSCE. Acesta este un mesaj limpede ca vom continua sa colaboram cu partenerii nostri internaţionali si ca privim Rusia ca pe unul dintre cei trei co presedinti ai grupului, laolalta cu Franta si Statele Unite.”
Nici in cadrul enclavei, iniţiativa Moscovei nu a fost primita cu urale de simpatie, ci dimpotriva cu suspiciune.
Margareta Karamanian este un blogger care de ani de zile susţine independenta regiunii - ea crede ca recentele violente au fost in avantajul Rusiei:
„Poate ca alte forţe au creat aceste tensiuni, dar eu cred ca Rusia a escaladat aceste tensiuni pentru a face Azerbaijanul să i se supuna si sa fie la mâna Moscovei pentru a obţine mai multe arme, si pe de alta parte sa oblige Armenia sa se roage ca Rusia să intervină in calitate de forta de 'menţinere a păcii'”.
Pe de alta parte expertii de la Eerevan si Baku spun ca atit Armenia cit si Azerbaijanul urmesc cu mare îngrijorare evenimentele din Ucraina.
Analistul armean spune ca situatia din Caucazul de Sud este mai periculoasa decit in Ucraina, unde Moscova „duce un razboi terorist”.
„Rusia nu este interesata sa rezolve conflictul din Nagorno-Karabach. Dar nu este interesata nici sa provoace un nou razboi.”
Într-un editorial din ziarul „Nezavisimaia Gazeta”, ziar apropiat Kremlinului se spune că găsirea unei solutii la acest conflict ar putea sa dureze la infinit, fără ca acest lucru să fie„fatal”.
In termeni de istorie, scrie ziarul, au existat conflicte cărora li s-au gasit rezolvarile in zeci, poate chiar sute de ani.
Or conflictul din Karabach este încă foarte recent, nu are decit 20 de ani de negocieri in cautarea unei solutii.
