Într-o analiză recentă publicată de ziarul „Adevărul” de la Bucureşti, cercetătorul român Dan Dungaciu, director al Institutului de Studii Politice al Academiei Române, a explicat de ce Rusia a adus în discuţie, mai devreme decât era de aşteptat, problema „intervenţiilor umanitare” în contextul crizei ucrainene. În viziunea sa, scopul imediat al Rusiei ar fi să îngheţe conflictul într-un moment în care aceasta ar asigura şi separatiştilor din estul Ucrainei un loc la masa de negocieri post-conflict, iar cel final – impunerea unei „păci strâmbe” în Estul Ucrainei, care i-ar permite Rusiei să-şi păstreze influenţa asupra Kievului. Într-un interviu pentru Europa Liberă, Dan Dungaciu şi-a nuanţat punctul de vedere:
Dan Dungaciu: „Există după perspective în care poate fi citită criza din Ucraina la acest moment. Una este o logică de război, pe un model de geopolitică pozitivă în sensul în care scopul Federaţiei Ruse este să acapareze teritorii în Ucraina, să le acapareze formal, deci cu acte în regulă ca să zic aşa. Din punctul acesta de vedere tot ce face Federaţia Rusă este să ajungă la o confruntare militară cu Ucraina. Inclusiv din această perspectivă convoiul umanitar pe care l-a pornit Federaţia Rusă spre zona separatistă ar face parte din acest scenariu, ar fi un fel de cortină în spatele căreia armata fede4raţiei Ruse să intre pe teritoriul Ucrainei, un fel de „cal Troian” sau pretextul prin care federaţia Rusă să declanşeze o confruntare militară cu Ucraina. Deci, asta este o logică de tip război, pe o geopolitică pozitivă – Rusia vrea să acapareze teritorii, acesta a fost scopul ei de la bun început.
Există însă şi o altă perspectivă care merge mai degrabă pe o logică a păcii strâmbe şi o geopolitică negativă, în sensul în care Rusia nu vrea să acapareze noi teritorii în Ucraina, pentru că aceasta ar implica costuri, şi militare, şi de imagine, şi economice extrem de ridicate pe care Rusia nu şi le-ar permite, ci doreşte mai degrabă printr-o geopolitică negativă să blocheze Ucraina să nu intre în structuri politice sau geostrategice prin care frontiera euro-
Şi din această perspectivă, a păcii strâmbe, convoiul umanitar este doar o formă de a opri, din perspectiva Rusiei, confruntarea care se petrece acum în estul Ucrainei, pentru că odată oprită în momentul în care separatiştii nu sunt scoşi din joc, separatiştii vor căpăta un loc la masa de negocieri la masa post-conflict.
atlantică să fie adusă în apropierea imediată a federaţiei Ruse. Deci, Rusia vrea ca Ucraina să fie blocată, să nu poată intra în cluburi de tip UE sau NATO care ar putea periclita securitatea Rusiei. Şi din această perspectivă, a păcii strâmbe, convoiul umanitar este doar o formă de a opri, din perspectiva Rusiei, confruntarea care se petrece acum în estul Ucrainei, pentru că odată oprită în momentul în care separatiştii nu sunt scoşi din joc, separatiştii vor căpăta un loc la masa de negocieri la masa post-conflict. Asta vrea Rusia, pe modelul mai mult sau mai puţin echivalent al regiunii transnistrene să aibă controlul asupra modului în care Ucraina va evolua de aici înainte, fără ca să aibă neapărat o victorie militară clară acolo. Sigur că din punctul acesta de vedere nu trebuie exclusă ideea că Federaţia, Rusă, dacă va fi nevoită, va face şi o intervenţie militară în Ucraina, în momentul în care va exista riscul ca separatiştii să fie scoşi din joc, altfel spus ca ea să rămână fără pârghii. Deci, nici această perspectivă a „păcii strâmbe” nu exclude intervenţia militară a Rusiei, dar mai degrabă in extremis. Altminteri spus, dacă se va întâmpla ca separatiştii să fie pe punctul de a fi eliminaţi, pe logica de tip Kosovo pe care Moscova o va reinvoca – în Kosovo o minoritate albaneză ar fi fost decimată de majoritatea guvernamentală sârbă - deci pe o asemenea logică după care minoritatea rusă din Dombas ar fi eliminată, nimicită, ucisă de majoritatea ucraineană, deci pe această logică Federaţia Rusă ar interveni aşa cum NATO ar fi intervenit la vremea respectivă ca să protejeze minoritatea aflată, mă rog, sub ameninţare. Deci, aceasta nu se exclude, dar este, repet, un punct in extremis.
În acest moment, dacă vom citi convoiul umanitar trimis de Rusia din perspectiva „păcii strâmbe”, şi nu a „războiului drept”, atunci vom putea înţelege comportamentul Rusiei în sensul pe care l-am sugerat: transmiterea unui mesaj pozitiv către Occident – iată Rusia face şi gesturi pozitive, ajută populaţia de acolo; doi – transmiterea unui mesaj pozitiv către populaţia rusă din Federaţia Rusă, dar şi din Doneţk – iată, Rusia face acţiuni umanitare, ceea ce toată lumea doreşte; în al treilea rând – resuscitarea formatului grupului de contact tripartit – lucrul acesta este foarte important şi a fost acceptat şi de Kiev – adică Rusia, OSCE, Ucraina, care să se ocupe inclusiv de problema ajutoarelor umanitare, ceea ce îi convine Rusiei de minune, pentru că din acest format ies foarte multe state importante, nu mai vorbesc de UE ca atare, SUA sau chiar Polonia care a fost eliminată din joc; şi în al patrulea rând, atunci când trimiţi un convoi umanitar de obicei trebuie să faci eforturi ca războiul să înceteze, pentru că ajutorul umanitar să fie distribuit etc. – şi acest lucru convine de minune Federaţiei Ruse.
Deci, din această perspectivă, acest ajutor umanitar are mai multe obiective, nu neapărat militare, nemilitare dacă vreţi, şi care toate încep să convină de minune Moscovei, în strategia ei de a bloca, pe modelul geopoliticii negative, Ucraina.”
Europa Liberă: Vreau să vă cer acum o previziune: va reuşi Rusia ceea ce îşi doreşte? În articolul Dvs. vă exprimaţi într-un fel nedumerirea de ce „au acceptat”, cum ziceţi, Barack Obama şi Petro Poroşenko convoiul umanitar…
Dan Dungaciu: „Aici este una din problemele pe care eu le văd în acest moment. S-ar putea ca atitudinea oscilantă a Ucrainei a propos de acest convoi (dacă faceţi o comparaţie a declaraţiilor Kievului faţă de convoiul umanitar rusesc, o să vedeţi că părerile oficialilor nu neapărat s-au bătut cap în cap, dar nu au fost coerente – de la respingerea radicală a oricărui ajutor umanitar, până la, în acest moment, verificarea convoiului şi ideea foarte discutată că ajutoarele umanitare vor ajunge pe teritoriul Ucrainei, chiar dacă sub controlul tripartit – Crucea Roşie etc.), acest convoi deci să ascundă anumite concesii care s-au făcut acolo. În al treilea rând, o discuţie dintre Petro Poroşenko şi preşedintele Obama în care s-a vorbit despre ajutoare umanitare aruncă un fel de „voal internaţionalist” asupra ideii de ajutor umanitar - toată lumea ar fi de acord cu această idee şi toată lumea începe s-o discute, chiar dacă sigur pe conţinut lucrurile diferă, dar pe fond toată lumea este de acord că e nevoie de ajutoare umanitare, ceea ce e avantaj mai degrabă pentru Rusia în acest moment decât pentru Ucraina. În al treilea rând, această cvasi unanimitate apropo de ajutoarele umanitare poate să ascundă şi o strategie de găsire a unei soluţii la conflictul din estul Ucrainei care să nu ducă la război şi chiar să fie conciliantă cu anumite poziţii pe care Rusia le doreşte. Din ce pricină? Pentru că situaţia de după război va fi extrem de complicată: războiul costă Kievul 130 milioane de dolari pe lună, PIB-ul Ucrainei în 2014 se va contracta cu 16 la sută, Dombasul contează pentru 20 la sută din PIB-ul Ucrainei şi are un PIB cât toate regiunile din vestul Ucrainei luate la un loc, în plus chestiunea energetică, dincolo de tot ce s-a votat în Parlamentul Ucrainei are un singur interval de timp realist în această regiune, adică până în iarnă. Indiferent ce s-a votat în parlamentul de la Kiev - că 49 la sută va fi admisă intervenţia occidentală în zona energetică, infrastructură şi producţie din Ucraina – aceste sunt lucruri care nu se por rezolva pe termen scurt, adică
Toată lumea este conştientă că criza economică, problemele economice şi sociale pe care Ucraina le are în acest moment nu pot fi rezolvate pe termen scurt, şi, deci, perspectiva post-conflict este una care apasă foarte puternic asupra conflictului.
până în iarnă. Toată lumea este conştientă că criza economică, problemele economice şi sociale pe care Ucraina le are în acest moment nu pot fi rezolvate pe termen scurt, şi, deci, perspectiva post-conflict este una care apasă foarte puternic asupra conflictului. Şi s-ar putea ca aceste mesaje concesive care se transmit în aceste zile să fie preambulul unei formule de pace mai degrabă strâmbă, în care fiecare actor se va plasa cât mai bine posibil, nu aşa cum a vrut la începutul conflictului, fiecare actor va câştiga ceva şi nu va pierde tot, astfel încât pentru fiecare actor să fie această pace strâmbă uşor de vândut şi publicului propriu, şi uşor de gestionat ulterior. Cred că suntem în momentul în care se tatonează o asemenea situaţie.”
Europa Liberă: Dar ca să înţeleg: Dvs. personal credeţi că e ceva de condamnat dacă se va merge pe această cale a „păcii strâmbe”, ar exista şi alte căi pe care nu se merge pentru că ar fi mai cu multe bătăi de cap pentru Occident, sau credeţi că e o abordare pragmatică, ceva inevitabil şi cu Rusia nu ai avea cum altfel?
Dan Dungaciu: „Depinde cum punem lumina pe această confruntare. Există o atitudine care nu e tocmai corectă, pe care o vedeţi pe foarte multe dintre caricaturile care circulă pe internet şi presa internaţională, în care este ilustrată o Ucraină din care trage de o parte un urs, şi de cealaltă parte două personaje, unul îmbrăcat în culorile UE, unul în culorile drapelului SUA. Şi fiecare trage şi încearcă să intre în posesia Ucrainei. Or, nu e tocmai corectă o asemenea imagine. Din nefericire, nu este o bătălie pentru Ucraina, în care unii vor să şi-o aproprieze, adică s-o ia în posesie, şi ceilalţi vor acelaşi lucru şi tensiunea este mare. Din
Din nefericire, miza Ucraina este mult mai importantă pentru Federaţia Rusă, decât pentru spaţiul euro-atlantic. Deci, este mai degrabă vorba despre o Rusie care e mult mai disperată să nu piardă Ucraina decât de un Occident care ar dori s-o ia.
nefericire, miza Ucraina este mult mai importantă pentru Federaţia Rusă, decât pentru spaţiul euro-atlantic. Deci, este mai degrabă vorba despre o Rusie care e mult mai disperată să nu piardă Ucraina decât de un Occident care ar dori s-o ia. Asta este marea problemă în acest moment. Nu este o bătălie în care fiecare actor vrea să meargă până la capăt. Singur actor care poate şi vrea să meargă până la capăt este Rusia. Spaţiul occidental, începând cu Germania, nu priveşte Ucraina din punct de vedere strategic, nici măcar relaţia cu Rusia. Priveşte relaţia cu Rusia din punct de vedere economic, politic etc…Deci, din această perspectivă, nu este atât de interesată de problema ucraineană, sau nu este în nici un caz atât de interesată ca Ucraina să intre cu acte în regulă în spaţiul european şi NATO. Dacă chestiunea asta este bună, falsă, morală sau imorală, asta e o altă discuţie. La orice discuţie morală, apropo de asta, ar trebui să adăugăm nu doar vina prezumată a Occidentului, ci vina evidentă a Ucrainei, care, din nefericire, se află în momentul în care, după 25 de ani de politică de tipul „viţelul deştept suge de la două vaci”, culege acum dividendele. Altfel spus, nu este nici atât de legată cu Occidentul, încât el să fie obligat să sară în ajutor orice s-ar întâmpla, şi nici atât de liberă faţă de Rusia, încât să nu simtă loviturile Rusie, dacă Rusia i le aplică. Jucând la două capete de 25 de ani, a ajuns să fie şi cu unii, şi cu alţii, dar nici cu unii, nici cu alţii până la capăt. Acesta este rezultatul acestei politici, care la vremea respectivă s-a crezut foarte inteligentă şi care, din nefericire, într-o bună măsură a fost practicată şi de Republica Moldova în foarte multe etape ale existenţei ei. În acest moment nu poţi să-i spui Occidentului că nu merge până la capăt, când are în faţă populaţii care jumătate privesc spre Est, jumătate privesc spre Vest.”
