Presa, experții politici, sociologii obișnuiesc să analizeze consecințele pe care le trăim de pe urma unor decizii sau opțiuni eronate. Mult mai rar se merge spre cauze, spre originea dramelor de azi.
Orașe fără cărți – așa sunt centrele raionale din Republica Moldova. În multe localități librăriile lipsesc cu desăvârșire, în altele, mutate spre periferie sau înghesuite la parterul unor magazine mixte, găsești doar manuale școlare și rechizite de birou. Când întrebi librăreasa dacă au literatură artistică, aceasta te privește nedumerită și strânge din umeri: „Nu avem, dacă mai primim ceva vin bibliotecile din sate și le cumpăra.” „Și oamenii din oraș nu le întreabă? Nimeni nu vă roagă să comandați vreun titlu de la centrele de distribuție?” „Se mai întâmplă, îmi spune jenată femeia, dar foarte rar. Mergeți la Chișinău dacă vreți cărți de literatură artistică, la noi nu se găsesc.”
Am purtat un astfel de dialog la singura librărie din Florești, pe care am găsit-o cu mare greu, întrebând în stânga și-n dreapta. Am văzut dughene noi și vitrine atrăgătoare, o puzderie de case de schimb valutar și, desigur, forfota pieței agricole și a talciocului, un zumzet ce dovedește că lumea există, „face business”, cum se zice, câștigă și cheltuiește bani, pe când tot ceea ce ține de domeniul public este degradat și părăsit. Inclusiv drumurile, pline de gropi, pe care automobilele – de mărci scumpe – le escaladează prudent, pentru a nu-și face țăndări suspensia.
Dacă toată lumea înjură gropile din șosele, dar nu face nimic pentru a schimba lucrurile – vreo petiție cu semnături la guvern, vreun referendum pentru demiterea primarului corupt –, de librării nu-și amintește nimeni, de parcă nu le-ar vedea rostul. Având televizor și Internet în casă, mulți consideră cartea un anacronism, o „zăbavă” de mult depășită. La fel de anacronic se înalță la Florești epava cinematografului de altă dată – parcă ar fi o clădire din Slaveansk distrusă de bombardamente. Sala de proiecție care oferea cândva „miracole” artistice contra unui preț modic, acum a devenit o rampă de gunoi, cutreierată de câini vagabonzi și pisici rebele.
Fostele simboluri ale culturii din centrele raionale, librăria și cinematograful, sunt ca și inexistente. Este un indiciu al deculturalizării galopante care a cuprins Moldova, mai ales provincia, lăsată pe mâna hoților și a samsarilor de partid. Singurul loc unde se mai vorbește despre literatură e școala, însă pentru copii scriitorii sunt doar cei din manuale, adică, de regulă… morții. Mulți se miră că există și scriitori vii, aceștia din urmă nu au intrat în programa școlară, cărțile lor nu ajung în librării, iar pentru posturile TV locale, specializate în retransmiterea unor televiziuni de la centru și în difuzarea abundentă de filme rusești sau occidentale dublate în rusă, cultura este ultima preocupare.
Se vorbește puțin, aproape deloc, în Republica Moldova despre nevoia de lectură, despre rolul formator al literaturii artistice, al cărții în general. Din această cauză avem atâția cetățeni care nu știu să se exprime fluent, oameni cu o gândire confuză și aproximativă, incapabili să lege cauzele de efecte, să discearnă între esențial și secundar, să vadă mai departe decât interesul lor imediat. Această massă aculturalizată a devenit victima unor manipulări absolut primitive, e gata să voteze tot felul de impostori, de salvatori închipuiți, și proiecte geopolitice criminale.
Dacă ai niște necesități și tabieturi intelectuale pe care le satisfaci zi de zi, un sejur petrecut la țară te va ajuta să înțelegi prăpastia care s-a căscat între lumea relativ spilcuită a Chișinăului și localitățile din teritoriu, părăsite de Dumnezeu și de guvernanți. Acolo unde fiecare se descurcă așa cum poate și doar se roagă să nu fie război. De fapt, ne rugăm cu toții…
