În vara anului 2009, când în lumea se pregătea să comemoreze 70 de ani de la izbucnirea celui de-al doilea război mondial, corespondentul Europei Libere, Eugen Tomiuc a realizat în Elveția un interviu cu Regele Mihai al României, unul din puținii șefi de stat din vremea războiului aflați în viață. Corespondentul nostru l-a întrebat atunci pe fostul suveran dacă ar fi fost posibil ca în 1941 România să se oprească la Nistru, după ce se alăturase Germaniei naziste în atacul împotriva Uniunii Sovietice.
Europa Liberă: Majestate, in zilele acestea se implinesc 70 de ani de la doua evenimente fatidice pentru istoria Europei – si care au avut ulterior un impact tragic si asupra Romaniei. La 23 august 1939, URSS si Germania nazista semnau pactul Molotov-Ribbentrop, cu un protocol secret care avea sa rezulte, un an mai tarziu, in sfasierea teritoriala a Romaniei, iar la 1 septembrie, ca o consecinta directa a pactului, Germania nazista ataca Polonia, declansand, astfel, cel de-al doilea razboi mondial. V-am ruga sa evocati momentul in care ati aflat de inceputul razboiului – ce sentimente v-au incercat?
Regele Mihai: „In acel moment eram inca la liceu si nu eram implicat in conducerea tarii, tatal meu [Regele Carol al II-lea] se ocupa de aceasta, impreuna cu guvernul sau. Desigur, stiam ce se intampla in jurul nostru, dar implicatiile mai profunde erau mai greu de vazut atunci, mai ales ca eram preocupat de pregatirea scolara. Insa undeva, in adancul fiintei noastre, presimteam, dincolo de vorbe, ca se petrecea ceva foarte rau. In cele din urma, presimtirea s-a adeverit.”
Europa Liberă: Anglia si Franta au declarat razboi Germaniei pe 3 septembrie, iar la 17 septembrie, URSS invada partea de est a Poloniei, pecetluind astfel disparitia statului polonez. Puterile aliate nu au declarat, insa, razboi URSS-ului. Romania se simtea amenintata din doua parti. Aceasta presimtire pe care Majestatea Voastra a amintit-o, ca se apropia ceva rau, avea legatura cu faptul ca România stia ca problema Basarabiei ramasese in suspensie, in pofida stabilirii de relatii diplomatice cu Moscova?
Regele Mihai: „Desigur. Uniunea Sovietica ne preocupa in permanenta ca fiind o problema careia trebuia sa-i acordam foarte multa atentie, pentru ca nimeni nu stia ce avea sa se intample mai departe. Tot ce se intamplase pana atunci in istorie [intre România si Rusia] era suficient ca sa ne faca sa intelegem ca am fi putut sa ajungem intr-o situatie periculoasa. Asta deoarece nazistii germani pregateau si ei ceva iar Romania era oarecum prinsa la mijloc intre rusi si nemti. Sunt multe lucruri pe care unii le-au criticat, dar – si acest lucru l-am inteles abia mai tarziu, nu la vremea respectiva – noi eram in pericol ca, nefacand pe plac fie sovieticilor, fie nazistilor, sa ne pierdem independenta. Cand te uiti inapoi, intelegi cat de dificila era pozitia noastra. Cum sa navighezi fara ca situatia ta sa devina prea periculoasa? Aceasta era dilema noastra [a României].”
Europa Liberă: Majestate, unii istorici afirma ca România, daca ar fi ales sa reziste ultimatumului sovietic din 1940 si sa apere Basarabia si Bucovina de Nord cu armele, chiar daca ar fi pierdut cateva zeci de mii de soldati si ar fi suferit o infrangere, ar fi avut mai mult de castigat in cele din urma, in plan moral si chiar politic.
Regele Mihai: „E o intrebare care ne-a framantat foarte mult. Evident ca ne-am pus aceasta intrebare cu totii, mai devreme sau mai tarziu. Poate ca ar fi trebuit sa facem ceva in acest sens, cel putin din punct de vedere moral. Ne confruntam, insa, cu un colos – Uniunea Sovietica – si ar fi fost foarte posibil ca, daca am fi opus vreo forma de rezistenta, desi din punct de vedere moral am fi procedat corect, sa ne fi confruntat cu o invazie sovietica, iar rusii sa ocupe toata tara. Nu stim exact cum ar fi decurs lucrurile, dar sunt unele situatii care trebuie abordate cu mare, mare precautie. Este posibil ca oamenii care conduceau tara sa se fi gandit ca era poate mai bine sa accepte o situatie umilitoare si sa salvgardeze independenta restului tarii. Desigur, multi occidentali nu se gandesc la asta si nu inteleg cu adevarat in ce situatie ne gaseam noi.”
Europa Liberă: Deci, in esență, România se afla in pericol de moarte ca stat, ar fi putut disparea de pe harta, de vreme ce era posibil ca, pe de alta parte, si Ungaria sa intre in Transilvania?
Regele Mihai: „Chiar asta s-ar fi putut intampla, pentru ca nazistii erau intr-o parte, sovieticii in cealalta, iar noi aveam anumite diferende cu Ungaria. Cine stie ce s-ar fi putut intampla? Noi incercaseram sa stabilim relatii cat mai amicable cu vecinii nostri. Dar, cateodata, nu stii unde se poate ajunge daca nu esti prevazator.”
Europa Liberă: Da, cineva a spus odata ca Marea Neagra a fost singurul vecin bun al Romaniei. Sire, in 1941, România a luat parte la invazia URSS-ului initial avand ca justificare eliberarea Basarabiei, dar a continuat si dupa aceea sa lupte alaturi de Germania pe teritoriul Rusiei si a trecut prin catastrofa de la Stalingrad. Multi au spus ca Romania ar fi trebuit sa se opreasca la Nistru. Ar fi fost acest lucru posibil in 1941? Ce ar fi riscat Romania printr-un asemenea gest?
Regele Mihai: „Situatia era foarte complicata. Noi incercam sa recuperam macar Basarabia si nordul Bucovinei si ar fi fost absolut imposibil sa facem asta singuri. Deci, Antonescu, care era conducatorul statului – nu era seful statului (n.b. Regele Mihai era official seful statului), el conducea statul, era Führer-ul… [Regele zambeste] – Antonescu a decis ca, probabil pentru o scurta perioada, cea mai buna solutie era sa ne alaturam nemtilor si sa luam inapoi Basarabia si nordul Bucovinei. Dar, se punea problema, cat de departe puteam noi merge alaturi de nemti? Pentru ca, imi amintesc foarte clar, in Finlanda, maresalul von Mannerheim a fost la un moment dat in aceeasi situatie ca si noi, a intrat in razboi impotriva sovieticilor, dar s-a oprit la vechea frontiera a Finlandei [dupa ce a recuperat Karelia ocupata de URSS in Razboiul de Iarna din 1939-40]. Iar rezultatul a fost ca oricum a pierdut aceeasi regiune ulterior. Deci si noi am fi putut ajunge in aceeasi situatie, sa pierdem din nou teritoriile iar situatia sa fie chiar mai rea. Daca ne gandim la ce s-a intamplat ulterior, situatia ar fi putut fi foarte periculoasa.”
Europa Liberă: Dar, cel putin, ar fi putut fi prezentata ulterior marilor puteri ca fiind nu un razboi de agresiune, ci mai degraba o incercare justificata de recuperare a teritoriilor pierdute?
Regele Mihai: „Imi pare foarte rau ca trebui sa o spun, dar Statele Unite erau inca mult prea departe, in vreme ce englezilor si francezilor, si o afirm bazandu-ma pe experienta mea ulterioara, le pasa prea putin de partea asta a Europei. Imi amintesc foarte bine cum, in 1938, tatal meu, Regele Carol al II-lea, m-a luat cu el intr-o vizita oficiala la Londra. Nu eram direct implicat in discutii, dar imi aduc aminte ca incerca sa obtina de la guvernul britanic nu neaparat garantii de securitate, dar macar sa trezeasca un minimum de interes fata de tara noastra si de ceea ce se intampla in partea aceasta a Europei. Din nefericire, nu s-a putut. Am mai spus-o, multe tari occidentale nu stiau mare lucru si nu le pasa prea mult de istoria acestei parti a Europei. Nu le pasa prea mult ce se putea intampla daca ne pierdeam independenta si daca ajungeam sub ocupatie – nu era suficient interes.”
Europa Liberă: In 2005 ati fost invitat de presedintele de atunci al Rusiei, Vladimir Putin, actualmente prim ministru, sa participati la festivitatile de la Moscova consacrate aniversarii a 60 de ani de la incheierea celui de-al doilea razboi mondial. Si aceasta, desi ati declarat in repetate randuri ca actiunile URSS-ului au fost „extrem de oribile pentru romani” si ati spus ca Rusia ar trebui sa condamne in mod official Pactul Molotov-Ribbentrop. Va mentineti aceasta pozitie?
Regele Mihai: „Am spus-o cu mult inainte de 2005 si am fost extrem de surprins si numai pentru simplul fapt ca am fost invitat la Moscova la festivitati. Am fost foarte surprins, trebuie sa spun asta, nu mi-a venit sa-mi cred urechilor, tinand cont de istoria relatiilor noastre cu Rusia. Dar, trebuie sa spun si ca acum, cand Uniunea Sovietica a disparut, mi-ar place sa-i vad pe rusi mai deschisi, mai cinstiti in legatura cu lucrurile acestea. Moscova ar trebui sa spuna ceva despre Pactul Molotov-Ribbentrop, pentru a pune lucrurile in ordine. Cred ca asa ar fi corect sa procedeze.”
Europa Liberă: Sire, ati mentionat mai devreme ca Maresalul Antonescu era liderul statului – conducatorul – dar Majestatea Voastra erati oficial seful statului, iar in aceasta postura ati tratat cu cei care conduceau ostilitatile in cel de-al doilea razboi mondial. L-ati intalnit personal pe vreunul dintre ei? Ce impresie v-au lasat?
Regele Mihai: „Desi eram seful statului, nu eram lasat sa fac nimic, pentru ca el [Antonescu] se ocupa de politica si de toate celelalte. Asadar, eu nu purtam negocierile propriu-zise. I-am intalnit insa pe unii lideri, nu pe toti, doar pe cativa. L-am intalnit pe Winston Churchill dupa razboi si pe presedintele american Harry Truman in 1948, cand am vizitat Statele Unite. Churchill a fost foarte politicos, ca de obicei, dar impresia mea a fost ca nu stia in realitate prea multe despre România. La un moment dat, discutam despre o problema oarecare, iar el a intrebat brusc ceva de genul, „nu stiu, România are Constitutie?” Am fost uimit cand am auzit asa ceva, si i-am spus, „bineinteles ca avem o Constitutie!” Churchill era un om atat de inteligent, si facuse atat de mult pentru Marea Britanie in timpul razboiului, dar, despre restul Europei… Nu cred ca intr-adevar nu stia mai mult, dar nu pot intelege cum a putut spune asa ceva.
Inca un lucru despre Churchill. La conferinta de la Ialta, din Februarie 1945, el nu ne-a recunoscut. Din cate am inteles, ei [Stalin, Churchill si Roosevelt] au scris cu mana, pe o bucata de hartie, sferele de influenta. Deci, noi fuseseram deja abandonati, ca sa spun asa.”
Europa Liberă: Dar Hitler? L-ati intalnit vreodata?
Regele Mihai: „Da, l-am intalnit pe Hitler de doua ori. Prima data, cand ne-am intors din Anglia si Franta in 1938 cu tatal meu, Regele Carol al II-lea, iar ei doi au purtat discutii. Nu stiu ce au discutat, pentru ca eu nu vorbesc germana. A doua oara, l-am intalnit cand mama mea, Regina Elena, a vrut sa se calatoreasca la Florenta pentru a rezolva anumite treburi si i-am cerut permisiunea lui Antonescu, iar el ne-a dat-o, dar ne-a spus, daca mergeti in Italia, va trebui sa va intalniti cu familia regala italiana, asa ca probabil ca va trebui sa va intalniti si cu Mussolini si cu Hitler. Asa ca Antonescu ne-a aranjat in asa fel calatoria incat sa mergem la Florenta prin Berlin! Mama nu a vrut, dar pana la urma am mers. Am luat pranzul cu Hitler undeva la Berlin. Dupa cum am spus, eu nu vorbesc germana, dar mama mea stia un pic de germana. Nu a fost o intalnire prea fructuoasa, desi am avut un translator.”
Europa Liberă: Majestate, ce impresie V-a facut Hitler? Era o personalitate iesita din comun sau era numai legenda construita in jurul lui?
Regele Mihai: „Cand discutia a ajuns la un subiect care il interesa, nu-mi mai amintesc exact ce anume, dar cand s-a pornit, totul s-a transformat intr-un discurs adresat celor care se aflau acolo doar pentru a lua pranzul. Deodata, ochii lui au capatat o expresie fixa, care mie mi s-a parut foarte neplacuta. Odata ce a inceput sa vorbeasca, parca a intrat in priza, si a inceput sa se repete. Totul a durat doar cateva minute, dar s-a vazut pe fața lui, atunci cand a atins un subiect care il interesa, nu se mai putea opri… cam neplacut.”
Europa Liberă: Va rog sa imi iertati indrazneala, sire, dar L-ati vazut in realitate: era Hitler infricosator?
Regele Mihai: „Nu, eram atat de indepartati din punct de vedere al mentalitatilor, incat atitudinea lui intimidanta m-a deranjat precum apa penele ratei. (Regele zambeste din nou). Nu m-a atins, si nici pe mama. Nici ea nu a fost deloc impresionata.”
Europa Liberă: L-ati amintit pe Mussolini, Il Duce, cum ii placea sa i se spuna. L-ati intalnit si pe el?
Regele Mihai: „L-am intalnit pe Mussolini la Roma pentru 20 de minute, in timpul aceleeasi calatorii. Era… ei bine, era ca toti italienii. Cum de se incurcase atat de tare cu Hitler, e greu de spus.”
Europa Liberă: In 1940, in timpul Dictatului de la Viena, unde Hitler si Mussolini au hotarat sa rupa nordul Transilvaniei si sa il dea Ungariei, Mussolini i-a socat pe romani cerand „dreptate Ungariei ranite”. Românii s-au simtit tradati de cel pe care ei il vazusera ca pe un „frate intru latinitate” intr-o asemenea masura incat ministrul de externe de atunci, Mihail Manolescu, si-a pierdut cunostinta cand a vazut harta ciuntita a României.
Regele Mihai: „A fost ceva ce nici noi nu am inteles pe deplin. Ce avea Mussolini in comun cu ungurii? De ce ii sustinea si ii impingea inainte pe ei si nu pe noi? La urma urmei, eram o natie latina la fel ca si italienii. E foarte greu de inteles.”
Europa Liberă: Majestate, alianta României cu Germania nazista a fost marcata, pe langa pierderile militare romanesti de sute de mii de soldati, si de acte reprobabile, cum ar fi deportarea si exterminarea unui numar de evrei si romi din România in Transnistria. As vrea sa Va rog sa ne vorbiti despre actiunile pe care Voi si Regina Mama le-ati intreprins pentru a stavili aceste crime.
Regele Mihai: „Antonescu avea un caracter foarte ciudat, intr-un fel. Trebuie sa amintesc ca fusese atasatul nostru militar la Londra inainte de razboi. Daca a lasat acea perioada anumite urme in mintea lui, e greu de spus. Dar, avea o anumita doza de respect pentru mama mea, Regina Elena. Dupa ce tatal meu, Regele Carol al II-lea, a plecat in 1940 din tara, iar Antonescu a preluat puterea, el i-a transmis imediat mamei ca se poate intoarce din Italia. Dar, pe mine ma trata ca pe un copil, de aceea era imposibil sa port discutii cu el, era inutil.
Despre situatia evreilor, noi stiam, pentru ca aveam relatii foarte stranse cu rabinul sef al României, Alexandru Safran, si multumita lui, stiam cu precizie ca se pregatea ceva impotriva evreilor. Safran venea sa ne vada, mai ales pe mama, si ne explica exact ce se intampla, iar mama ii trimitea vorba Maresalui Antonescu si lui Mihai Antonescu (ministrul de externe) si reusea sa obtina anumite lucruri. Nu atat cat si-ar fi dorit, dar reusea. Mama a reusit sa salveze cam o suta si ceva de mii de evrei din România si din Transnistria. Nu era atat de mult cat ar fi dorit ea, dar era totusi ceva. Si asta, pentru ca Antonescu o respecta pe mama.
Ea a reusit sa opreasca ceva foarte urat ce se pregatea in Bucovina si a reusit totodata sa-l determine pe Antonescu sa stopeze macar partial deportarea evreilor bucovineni in Transnistria. Mama a izbutit, de asmenea, sa obtina aprobarea lui Antonescu sa trimita cateva garnituri de tren cu alimente si imbracaminte pentru evreii si romii din Transnistria. Toate acestea au fost posibile o buna bucata de vreme pentru ca rabinul Safran obisnuia sa vina odata la doua-trei saptamani sa ne dea de stire ca iar se pregatea ceva impotriva evreilor, iar mama ii spunea imediat lui Antonescu parerea ei despre aceste lucruri, reusind chiar sa il atraga de partea ei pe Patriarhul Nicodim. Eu personal, am putut face foarte putin, de vreme ce Antonescu nu ma considera important (regele zambeste din nou)…”
Europa Liberă: Cat de mult s-a inselat in cele din urma?
Regele Mihai: „Celalalt Antonescu, ministrul de externe Mihai Antonescu imi arata mai mult respect, dar Ion Antonescu nu imi comunica niciodata deciziile lui.”
Europa Liberă: Majestate, aveati vreun indiciu la momentul respectiv ca in teritoriile ocupate de nazisti de petrecea ceva ingrozitor? Circulau macar zvonuri despre exterminarea in masa a evreilor de catre nazisti?
Regele Mihai: „Se stia foarte putin, dar aveam o vaga idee. Unii din oamenii nostri, care se intorceau din Europa mirosisera ceva. Insa detalii despre unde sau cum se petreceau aceste acte, nu aveam. Stiam doar ca se intampla ceva foarte nesanatos, fara a sti exact ce anume.”
Europa Liberă: Regina Mama a fost ulterior onorata de Yad Vashem.
Regele Mihai: „Da, un numar de ani mai tarziu, pentru ca exista reguli foarte stricte la Yad Vashem si a durat cam doi-trei ani sa verifice documentatia, si aveau o multime de documente ale SS-ului referitoare la mama mea.
Ar mai trebui, poate sa amintesc ceva. Antonescu a vrut sa vizitez trupele române in timpul razboiului, pentru ca eram si seful fortelor armate. Asadar, mi-a cerut sa merg la Odesa, in Transnistria, si asa mai departe. Am refuzat cu hotarare. I-am spus ca nu avem ce cauta acolo. Dupa care am luat un avion si am zburat direct de la Bucuresti in Crimeea. Am petrecut doua zile acolo trecand in revista fortele noastre si apoi m-am intors. Am refuzat sa pun piciorul in Transnistria. Rusii au fost informati de gestul meu, pentru ca mi-au amintit ceva despre asta ulterior.”
Europa Liberă: Data de 23 august are o dubla semnificatie pentru România – una profund negativa – si ma refer la pactul sovieto-nazist din 1939 – dar si una pozitiva, si anume 23 august 1944, cand Majestatea Voastra ati ordonat arestarea lui Antonescu si ati scos România din razboiul impotriva aliatilor. Istoricii sunt de accord ca actul Vostru curajos a scurtat razboiul cu cateva luni si a salvat practic România. Ati putea evoca acea zi de 23 august 1944?
Regele Mihai: „Pregatirile pentru 23 august incepusera deja de la sfarsitul lui 1942. In pofida dictaturii lui Antonescu, partidele politice traditionale din România – partidele istorice – fusesera lasate in pace, si nu fusesera desfiintate, iar noi aveam contacte multiple cu ele. In plus, atat eu cat si partidele trimiseseram emisari la discutiile cu aliatii de la Ankara si Cairo. Cu cat trecea vremea, cu atat discutiile deveneau mai acute, pentru ca pe front situatia incepea sa scape de sub control, iar noi le spuneam aliatilor, „avem nevoie de ajutor, vrem sa iesim din asta [alianta cu Hitler], dar nu o putem face singuri.”
Mult mai tarziu am inteles ca toate apelurile de ajutor pe care le trimiteam americanilor si englezilor, ei le transmiteau si rusilor, ceea ce nu era foarte, cum sa ma exprim… ma abtin sa comentez. Si situatia asta a continuat vreme indelungata, pentru ca nu am primit niciodata nici cel mai mic ajutor. Moral, poate, dar asta nu ajuta prea mult cand esti cu streangul de gat. Asadar, cand situatia a scapat complet de sub control, dupa Stalingrad, iar rusii erau din nou foarte aproape de Basarabia, am discutat situatia cu partidele politice. Pentru ca anglo-americanii insistasera sa ii cooptam si pe comunisti in grupul nostru, am facut-o.
Si apoi, in mod absolut accidental – e foarte ciudat cum se scrie istoria – eram la Sinaia in acel moment, cand doctorul nostru personal a comis o indiscretie – a fost o situatie foarte neobisnuita, dar asa s-au petrecut lucrurile – cu vreo doua zile inainte de 23 august. Discutam despre necesitatea de a-i cere lui Antonescu sa declare armistiu si sa iasa din razboi, nu stabilisem inca o data precisa, cand am hotarat in cele din urma data de 26 august. Doctorul nostru personal care se afla la locuinta lui din Sinaia gazduia pe unul din ofiterii aflati in preajma lui Antonescu. Ofiterul a fost chemat la telefon de la Bucuresti si cum casa docorului avea trei aparate telefonice care sunau in acelasi timp, doctorul a ridicat din intamplare receptorul si a auzit fara sa vrea convorbirea ofiterului, in care i se anunta ca Antonescu va merge pe front in ziua urmatoare. Iata cum se scrie istoria! Doctorul a venit in fuga la noi si ne-a spus: „am auzit ca Antonescu pleaca pe front poimaine!” iar noi am inteles imediat ca trebuia sa facem ceva de urgenta. M-am intors imediat la Bucuresti si i-am adunat pe toti cei cu care vorbisem si i-am informat. Asa am ajuns sa actionam pe data de 23 august.
Am decis ca eu sa-l convoc pe Antonescu in audienta ca sa ii explic ce se intampla si sa vedem ce este de facut fiindca rusii sunt la Nistru. Apoi am avut o convorbire de doua ore cu [Maresalul Palatului] Generalul Constantin Sanatescu, si am pus la punct detaliile, hotarand ca daca Antonescu refuza, sa-l arestam. Cand a venit Antonescu, dupa multe discutii, i-am spus ca trebuie sa facem ceva ca sa oprim razboiul, iar Generalul Sanatescu i-a spus, „Daca tu nu poti, lasa pe altcineva s-o faca!” iar Antonescu s-a intors spre el si i-a spus, de fata cu mine, “Cum, sa las tara pe mainile unui copil?”
In cele din urma, cand Antonescu ne-a spus ca refuza clar sa declare armistiu, am folosit o parola pe care o stabilisem dinainte, rostind cu glas puternic: „Imi pare rau, dar nu mai pot face nimic!” iar in acel moment in incapere au intrat trei subofiteri si un capitan care l-au escortat pe Antonescu si l-au inchis intr-o incapere din cladirea in care ne aflam.”
Europa Liberă: Cum a reactionat Antonescu? A spus ceva cuiva?
Regele Mihai: „S-a intors spre Generalul Sanatescu si a spus: „Ce inseamna asta?” Apoi, nu a mai rostit nicio vorba si a fost închis.”
Europa Liberă: Potrivit unor relatari, cand stirea arestarii lui Antonescu a ajuns la Berlin, Hitler ar fi ordonat ambasadorului sau la Bucuresti, Manfred von Killinger, sa Va aresteze. Gestul curajos al Majestatii Voastre ar fi putut avea un final diferit pentru Voi. Majestatea Voastra era constienta ca acesta era un joc cu defasurare rapida, iar cel care se misca mai repede avea sa castige initiativa.
Regele Mihai: „Totul s-a desfasurat foarte rapid, intr-adevar. Ne inteleseseram cu ofiterii care comandau garnizoana Bucuresti, unde aveam relativ putine efective, dar reusiseram sa aducem trupe si din afara capitalei si le daduseram instructiuni ca in cazul in care mie mi s-ar fi intamplat ceva, sa nu lase lucrurile neimplinite. Am aflat ulterior ca Berlinul a incercat sa gaseasca un alt general roman care sa preia conducerea in Bucuresti in locul lui Antonescu, dar nu a existat niciun asemenea general. Toti generalii imi erau loiali mie. Ambasadorul Killinger a venit apoi la mine la palat, dar nu a incercat sa ma aresteze, sau ceva in genul acesta, ci doar mi-a spus ca ma joc cu focul.”
Europa Liberă: Sire, voi incerca sa clarific un aspect. Exista voci in România care sustin ca Antonescu se bucura de o popularitate imensa in randurile armatei si in tara, in vreme ce Majestatea Voastra era izolata. Or, insusi faptul ca armata a stat alaturi de Rege si nu de Antonescu, arat ca Voi ati luat decizia corecta din punct de vedere al istoriei.
Regele Mihai: „Este adevarat, desigur, pentru ca eram comandantul suprem al armatei si avusesem deja contacte cu comandantii unor mari unitati de pe linia frontului. Nimeni, absolut nimeni nu a incercat sa-l elibereze pe Antonescu.”
Europa Liberă: Majestate, Republica Moldova, al carei teritoriu este in mare parte cel al Basarabiei, este o entitate aparuta ca o consecinta directa a pactului Molotov-Ribbentrop. Am putea spune ca Republica Moldova este locul unde al doilea razboi mondial nu s-a incheiat inca: separatism in Transnistria, instabilitate politica, lupta pentru sfere de influenta geopolitica, saracie imensa, toate acestea sunt consecinte ale aparitiei unui stat artificial rezultat din ocupatia sovietica a Basarabiei. Cum vedeti viitorul acestei entitati – in vest, sau in est?
Regele Mihai: „E intr-adevar o intrebare foarte dificila. Ma gandesc la acel teritoriu si la locuitorii lui foarte, foarte des, si cateodata ma cuprinde un sentiment… Stiu foarte bine ca situatia e extrem de grea acolo, chiar oribila, stiu foarte bine acest lucru. Din pacate, insa, nu putem face prea multe pentru ei. Ceea ce putem face, insa, este sa avem relatii foarte bune cu ei, chiar si asa cum stau lucrurile acum, pentru ca, in fapt, numai basarabenii insisi pot face ceva. Noi nu putem sa ne amestecam. Am remarcat ca ultimele alegeri acolo au fost un pic diferite de celelalte. Este aceasta o evolutie pozitiva? Sper ca da. Dar ma gandesc la cei de acolo foarte des, si este extrem de dureros.”
Europa Liberă: Majestate, vedeti Republica Moldova indreptandu-se spre est sau spre vest in viitor?
Regele Mihai: „Din cate inteleg, poporul vrea spre vest. Dar, e posibil? Aceasta este marea intrebare, pentru ca, asa cum am spus, depinde de popor ca sa decida.”
Europa Liberă: Credeti ca Uniunea Europeana ar trebui sa se angajeze mai mult in a sprijini Moldova sa se apropie de Europa?
Regele Mihai: „Da, asa ar fi normal, asa ar fi logic. Dar intrebarea e, cat de departe sunt ei dispusi sa mearga. Pentru ca, in mod inexplicabil pentru mine, exista inca un fel de fascinatie pe care Rusia o emana. Nu vreau sa vorbesc prea mult despre asta, dar rusii sunt un popor deosebit si au trecut si ei la randul lor printr-un iad absolut vreme de vreo 80 de ani, sau cati or fi fost. Vestul e inca fascinat de Rusia, desigur, e o tara enorma si uneori occidentalii nu pun piciorul in prag asa cum ar trebui. Ei ar trebui sa incerce sa aduca Basarabia inapoi in Europa. Nu ar fi vorba de schimbarea frontierelor deocamdata, dar Basarabia e parte a Europei pentru ca a fost parte a Europei.”
Europa Liberă: Sire, dupa 1989 ati depus eforturi substantiale pentru a promova integrarea euroatlantica a Romaniei, chiar si in momentele in care noua putere de la Bucuresti v-a tratat cu ostilitate. Recunoasterea si influenta de care Majestatea Voastra se bucura in cancelariile occidentale a contribuit substantial la accelerarea procesului de integrare a României. Sunteti, Sire, exemplul ca, indiferent de adversitatile istoriei si ale sortii, patriotismul si rectitudinea morala inving intotdeauna, oricat de lunga ar fi batalia. A fost un drum lung si marcat de sacrificii pe care Regele l-a parcurs, dar acum regele e acasa, chiar daca e o casa schimbata. Cum se vede acest drum cand va uitati inapoi?
Regele Mihai: „E greu de exprimat in cuvinte. Noi am fost intodeauna parte a Europei, iar eu consider ca una din indatoririle mele a fost intotdeauna sa duc tara inapoi unde ii era locul, pe cat posibil, ceea ce este foarte greu.
Nu uitati ca abia dupa 1997 am putut sa ma intorc acolo, dupa ce Emil Constantinescu a fost ales presedinte. Guvernele [post-decembriste] de dinainte, nici nu ma lasau sa ma intorc in România. Acum, suntem acolo unde trebuie sa fim, dar mai avem un drum lung de parcurs. Oricum, suntem aliati cu cine trebuie si trebuie sa fim alaturi de ceilalti europeni. In timpul campaniei pentru intrarea in NATO, eu si restul familiei mele ne-am implicat in acest efort si am avut intalniri foarte interesante cu militari occidentali si cu politicieni si am reusit. Am avut chiar contacte cu factori militari cu care nu ar fi fost permis sa ma intalnesc pentru ca admiterea României in NATO nu era inca decisa oficial. Dar, exista anumite abordari si noi am reusit sa ducem treaba la bun sfarsit. Sunt multe explicatii. Si, nu s-a pus niciodata problema, si nici nu ar trebui sa se puna, dar realitatea este ca am reusit sa ma intalnesc cu un numar oarecare de persoane si in cele din urma, Romania a reusit. Dar, a trebuit sa ne folosim de influenta noastra”. (Regele zambeste).
Europa Liberă: Intr-o carte aparuta acum cativa ani, Majestatea Voastra si-a afirmat credinta in miracole. Anul acesta, Sire, desi marcam multe evenimente nefaste, se implinesc doua decenii de la un eveniment care ar putea fi calificat drept un miracol: caderea comunismului. In vara lui 1989, Europa de Est era inca sub dominatia regimurilor totalitare. Cateva luni mai tarziu, lagarul „socialist” se prabusea ca un castel de nisip, culminand cu revolta violenta din România. Dupa doua decenii, Sire, considerati ca miracolul a fost dus pana la capat?
Regele Mihai: „Nu… As spune ca nu… S-au realizat multe, da. Dar, am mai spus-o si alta data, desi, probabil ca multora nu le place – ca Uniunea Sovietica s-a prabusit ca sistem politic, dar comunismul nu a disparut. Nu. Multe s-au schimbat, dar sunt inca multe alte lucruri mai profunde… e suficient sa zgarii putin suprafata si vei gasi acel lucru din nou. Vreme de 40-50 de ani, ceea ce am suferit noi a fost asemanator picaturii chinezesti. Picatura dupa picatura… nu stiu cati inteleg asta, dar dupa ce ti se administreaza ideologia picatura cu picatura vreme de atatia ani, incepi sa crezi ca este propriul tau fel de a gandi. Este o metoda foarte subtila. La suprafata, multe s-au schimbat. Dar din cand in cand, mici detalii care tin de trecut reapar. Si, cu toata sinceritatea, asta nu se intampla numai in tara mea, ci si in alte locuri.
Ideile si simtamintele mele in legatura cu anumite lucruri ar putea fi exprimate asa: se vorbeste foarte mult despre iertare, care este buna din punct de vedere al moralei crestine. Exista insa anumite nuante si anumite pozitii. Datoria mea, fie ca sunt inca sau nu regele in functie al României, ramane sa am grija de tara mea. Ati amintit mai devreme ca s-au purtat urat cu mine (Regele tace prelung)… Da, e adevarat. Si cat am fost departe, si dupa ce m-am intors. Dar aceasta este o problema personala, iar in chestiuni de ordin personal, poti ierta sau nu, e o decizie proprie. (Regele tace din nou). Dar, atunci cand vezi ce au facut unii din tara ta, poti ierta asa ceva? Eu, ca un crestin, consider ca nu, nu poti. Zeci de milioane de oameni au fost practic distrusi, au trecut printr-un iad absolut, iar dintr-o data vine cineva si spune, ei bine, totul s-a sfarsit, sa uitam. Nu, sa nu uitam. Poporul evreu are un fel de rugaciune, cred ca titlul ei e „Ne amintim.” Iar daca poporul nostru si alte popoare vor tine minte [crimele comunismului], acela va fi un fel de a gandi perfect moral si pozitiv. Dar, e un lucru extrem de dificil dupa atatia ani, pentru ca iti pierzi simtul de orientare.”
Europa Liberă: Sire, ca suveran al Regatului Romaniei Mari, cu care Majestatea Voastra se identifica, aveti, acum, la 7 decenii de la tragicele evenimente din 1939, un mesaj pentru toti românii – dinlauntrul si din afara granitelor?
Regele Mihai: „Pentru ca lucrurile sa mearga mai bine decat acum, ceea ce ii rog pe romani din tot sufletul este sa fie uniti, pentru ca exista forțe care incearca sa-i separe, si altfel nu vom ajunge acolo unde trebuie sa fim. Trebuie sa fim solidari unul cu celalalt, sa ne reamintim ca suntem in Europa, si sa ne purtam cum se cuvine unii cu altii. Pentru ca nu este bine ca se fac anumite lucruri acum in România despre care stie toata lumea, iar cand strainii ne critica, noi raspundem ca nu e treaba lor. Bineinteles ca e si treaba lor, pentru ca acum suntem parte din Europa. Poporul roman ar trebui sa stranga cu adevarat randurile si sa se destepte, pentru ca mai avem de parcurs o cale lunga. Trebuie sa fim uniti si sa ramanem uniti si sa aducem România inapoi acolo unde-i este locul. Nu neaparat asa cum a fost, pentru ca acela este trecutul. Dar acel trecut trebuie sa fie inspiratia pentru viitor.
Aceasta este dorinta mea cea mai fierbinte pentru poporul roman: sa fie unit si sa se gandeasca la viitor. Nu numai la cel personal, desi si acela este important. Daca esti parte din tara ta, trebuie sa te pui in slujba tarii.”
(Interviu realizat de Eugen Tomiuc, la 13 august 2009, la Aubonne, în Elveția).
