„Vom plăti cu toții pentru conformismul nostru”

Noul sezon televizat se va deschide la postul public rusesc de televiziune ORT fără programul lui Pavel Șeremet „Prav? DA!” În iulie, jurnalistul a părăsit acest post de televiziune, explicându-și decizia prin poziția sa civică: „În ultimul timp, în Rusia are loc o adevărată persecuție a acelor jurnaliști care povestesc despre evenimentele din Ucraina și războiul ruso-ucrainean în alt stil decât cel al propagandei Kremlinului. Eu consider anexarea Crimeii și susținerea separatiștilor în vestul Ucrainei drept o aventură sângeroasă și o greșeală fatală a politicii rusești”. Pavel Șeremet a răspuns la întrebările colegului nostru de la Radio Svoboda, Dmitrii Volcek. Interviul, tradus şi adaptat de Lina Grâu:

Europa Liberă: Ați citit, probabil, articolul lui Andrei Arhangheliskii în care acesta afirmă că actuala campanie anti-ucraineană a fost declanșată nu atât la indicația Kremlinului, cât mai mult din contul entuziasmului jurnaliștilor radio și TV – de multe ori oameni tineri care visează sincer la revenirea în URSS, care sincer urăsc Occidentul și manifestă un sincer entuziasm propagandistic. Sunteți de acord cu aceste concluzii?

Pavel Șeremet: Sunt de acord cu concluziile lui Arhangheliskii, doar că parțial. Situația este mult mai complexă. Avem de a face cu un cerc vicios, când devenim cu toții ostaticii acestui joc. La începutul Maidanului, familia lui Ianukovici a angajat specialişti în PR pentru promovarea lui Ianukovici în campania prezidențială din 2015. Acești PR-iști erau apropiați Kremlinului, iată de ce în campania anti-Maidan s-a inclus și mass media de stat.

Și pentru că în mass media de stat, inclusiv în agențiile de știri, dar într-o măsură mai mare în televiziuni, lucrează oameni care nu sunt lipsiți de talent, „grozăviile” Maidanului au fost expuse în culori foarte vii, excitând societatea și politicienii ruși. Impresionați de materialele de televiziune propagandistice despre Maidan, Putin și Kremlinul s-au inclus în chestiunea ucraineană deja cu unghiul de abordare prestabilit și au venit cu noi indicații, mai dure, pentru propagandiștii ruși.

Peste toate acestea s-a suprapus și trauma morală legată de fuga lui Ianukovici – aceasta a fost percepută de Putin drept un eșec personal. Respectiv, și instrucțiunile date în scris către jurnaliști au devenit clar anti-ucrainene și foarte dure. Oamenii talentați de televiziune au ilustrat, pornind de la acestea, o adevărată tragedie națională. Și toate împreună au creat un adevărat al nouălea val de povești de groază, iar societatea rusească și-a ieșit din minți.

Poate că este o viziune ușor simplificată, dar schema în mare cam asta este. Peste toate acestea s-au suprapus complexele interne ale oamenilor de televiziune ruși. Multă vreme nu putem înțelege care e cauza, de ce colegii mei, tovarășii cu care am trecut împreună prin puncte fierbinți și prin războaie, se poartă de parcă s-ar fi scăpat de la legătoare, de parcă ar fi niște dulăi ai imperiului, ai demenței.

Și, la un moment dat, am înțeles ce îi determină să se manifeste așa. Toți acești ani, anii sătui de după 2000, anii putinismului, să lucrezi la știri la posturile de televiziune de stat era o meserie destul de rușinoasă. De fiecare dată când ne întâlneam, colegii mei, vrând-nevrând, se justificau, explicându-și conformismul prin faptul că au o ipotecă, au o familie, au copii care trebuie hrăniți, au mama bolnavă și așa mai departe. Le era greu să găsească o explicație demnă faptului că sistematic cântă osanale partidului Rusia Unită, că albul îl numesc negru, și oamenii lucrau cu un puternic disconfort interior.

Acum însă, războiul din Ucraina le-a dat acest argument – acum, ei nu mai sunt propagandiștii jalnici, nu sunt niște fricoși care au făcut trocul – conștiința pe ipotecă. Acum sunt apărătorii Lumii ruse, sunt apărătorii bieților oameni pașnici, ei apără oamenii de fasciști, sunt continuatorii misiunii începute de buneii și străbuneii lor. Această îmbârligare a conștiințelor a adus la faptul că oamenii își fac cu plăcere treburile lor murdare.

Iar în ceea ce privește tinerii... Sunt uimit de faptul că tinerii sunt nostalgici după imperiul sovietic, sunt gata să-și șteargă fundurile cu ziare, pentru că va dispărea hârtia igienică, ca în URSS. Eu cred că în mare măsură este din vina noastră, pentru că nu am povestit copiilor noștri despre grozăviile vremurilor sovietice. În joacă, am lăsat duhul să iasă din sticlă, povestind cât de măreață era acea țară și cum întreaga lume se temea de noi. Noi am uitat că frica și respectul sunt totuși lucruri diferite.

Europa Liberă: O astfel de imagine a Uniunii Sovietice a fost creată de televiziuni, iar acest proces a început încă la sfârșitul anilor 90, încă înainte de Putin...

Pavel Șeremet: Da, este adevărat. Este, bineînțeles, un subiect pentru un studiu aprofundat, pentru că și aici există mai multe nivele ale problemei. Pot fi aduse reproșuri lui Konstantin Ernst și Leonid Parfionov, chiar dacă acum sunt în tabere ideologice diferite. În ciclul de emisiuni „Cântece despre lucruri importante” ("Песни о главном"), dacă mai țineți minte, ei foloseau estetica sovietică pentru mega-proiectele lor. E adevărat că ei nu puteau un sens sacral în acest lucru, așa cum o fac noii imperialiști, toți acești Ghirkin-Strelkov-Borodai și alții.

Adică, unii au folosit estetica sovietică ca pe o glumă, pentru amuzament, unii au exploatat miturile sovietice pentru că mituri noi nu existau și pentru că acest lucru aducea venit... Iar alții au speculat pe seama trecutului sovietic din considerente pur politice, pentru a-și ascunde impotența și incapacitatea de a conduce țara. Iar tinerii toate aceste lucruri le-au luat de bune.

Mai este un aspect. În ultimul timp, am văzut îndemnurile absolut deplasate ale lui Serghei Dorenko, care cheamă la război cu Ucraina, la omoruri. Aparițiile sălbatice ale lui Leontiev, care toți acești ani a tot repetat că nu există așa o țară ca Ucraina, că Ucraina nu este o țară. Acești oameni sunt și ei responsabili pentru acțiunile demonice ale politicienilor, pentru că ei i-au ațâțat, ei le-au dat baza ideologică. Nouă ni se părea că Serghei Dorenko sau Mihail Leontiev sunt analiști serioși, dar de fapt nu sunt decât niște pozeuri, niște speculanți, niște manipulatori.

Pentru că la televiziunea rusească demult nu a mai existat o adevărată libertate, deja de vreo 15 ani, poate și mai mult, acești falși analiști erau prezentați drept importanți formatori de opinie. Iar noi vom plăti cu toții pentru asta – poate nu chiar acum, dar în mod sigur peste câțiva ani – vom plăti noi cu toții, și Rusia ca stat, și societatea rusească, vom plăti un preț foarte mare. Inclusiv pentru conformismul nostru din anii 90, pentru compromisurile făcute în ceea ce privește libertatea de expresie pe vremea lui Berezovskii, Gusinskii și a altor oligarhi...

Europa Liberă: Jurnaliștii ruși acum nu doar reflectă războiul, nu doar comentează, dar participă la acest război chiar mai activ decât însăși participanții la acțiunile militare. De exemplu, LifeNews - de facto, chiar ei au creat acest război, acest război care se încinge mai întâi pe ecranele de televiziune...

Pavel Șeremet: Da este adevărat. Este o poziție absolut iresponsabilă. Nici măcar pe timpul campaniei din Cecenia nu a existat așa ceva. Lucram la postul public ORT, la principalul program de știri „Vremea” în momentul în care a început al doilea război din Cecenia. Țin minte toate spoturile noastre propagandistice, dar nici acelea nu treceau totuși dincolo de limita binelui și răului, încercam să le înscriem în cadrul rigid al exigențelor meseriei. Iar acum este ca într-un infern.

S-ar putea ca oameni care fac asta să nu simtă întregul grad de responsabilitate care le revine încă și pentru că li se pare că războiul cu Ucraina este ca o promenadă ușoară. Poate că li s-a urcat la cap anexarea Crimeii. La fel cum fără să se gândească oameni care au câte trei copii acasă vin pentru a lupta în estul Ucrainei, iar apoi sunt înmormântați în gropi comune, vin din satele uitate din Rusia pentru că au auzit la televizor despre amenințările pentru lumea pravoslavnică rusă, la fel și unii jurnaliști consideră că a provoca război, a incita oamenii la măcel este ca un joc pe calculator – nimic grav, le dăm un pic de foc ucrainenilor cât să-și aprindă o țigară și să băgăm frica în ei, nu e foarte grav. Ucraina doar nu există – că doar i-am auzit pe Dorenko și Leontiev spunând că „nu există o astfel de țară, nici armată ucraineană nu există – este doar ca o plimbare și o datorie sfântă”. Aici deja cred că este terenul psihologilor, a psihanaliticilor și a filosofilor.

Europa Liberă: Vă puteți imagina o situație în care Kremlinul, din considerente pragmatice, sub presiune, va da indicații ca această campanie să fie sistată și treptat această propagandă va înceta?

Pavel Șeremet: Acest lucru trebuia făcut încă ieri și niciodată nu e târziu de oprit această mașinărie. Sunt absolut convins că actuala politică este o cale nu pur și simplu în nicăieri, ci către o catastrofă. Și niciodată nu este târziu de spus „Stop!”, de cerut scuze în fața Ucrainei, chiar și fără a restitui Crimeea. Dar, din păcate, impresiile, presentimentele mele sunt mult mai pesimiste. Cred că situația va fi și mai grea. Pentru că Putin este în impas.

Orice decizie ar adopta, aceasta va fi în detrimentul poziției sale. Pentru că se vor întoarce de la război gloate bezmetice de purtători de stindarde și vor începe să vocifereze pretenții. Iar a continua războiul, a escalada conflictul – înseamnă cadavre, izolare și așa mai departe.

Cu toate acestea, insist și repet acest lucru în fiecare zi că din două rele trebuie ales răul cel mai mic. A opri războiul și a răbda până trece extazul imperialist pentru societatea rusească acum este răul mai mic decât să lupte cu poporul vecin frățesc și să se poziționeze împotriva lumii întregi.

Europa Liberă: Poate fi tratată televiziunea rusească, sau împotriva bolii de care suferă tratament în general nu există?

Pavel Șeremet: Mie mi se pare că soluții simple nu mai există. Nu se mai poate bea o pastilă pentru ca acest guturai să treacă. Virusul deficienței imunitare a conștiinței a descompus din interior practic toată comunitatea profesionistă rusească care lucrează cu concepții, informații, cu ideologii. Doar un stres dur poate trata această boală.

Cred că vom continua să mai urmărim o vreme această degradare furibundă, vom reveni la istoria despre căutarea dușmanilor interni. Adică, cele mai teribile scenarii acum nu mai sună pentru mine ca ceva imposibil sau fantastic. Încă acum un an spuneam că Putin va declanșa vreun război pentru a se autoafirma în fața liderilor mondiali, dar atunci aceste afirmații păreau fantezii și aberații.

Dar, chiar dacă îmi permiteam să lansez fantezii la acest subiect, oricum eram încrezător în faptul că cei de la Kremlin nu sunt idioți și totuși nu vor introduce trupe în Ucraina. Am greșit. Adică în linii mari am prezis corect, dar în detalii am greșit cardinal. Iată de ce cred că urmează câțiva ani grei pentru oamenii din această meserie. Poate că brutarii, medicii sau cizmarii nu vor simți atât de dureros acest uragan, dar peste noi – jurnaliști, politicieni, politologi, culturologi, scriitori – evenimentele din anii următori vor trece cu greutatea unui tăvălug.