Svetlana Dogotaru s-a născut în raionul Floreşti, a absolvit Facultatea de Urbanism şi Arhitectura a Universităţii Tehnice, Arhitect. Este licentiata in drept, (Institutul Nistrean de Economie si Drept) Magistru în drept (Academia Ştefan cel Mare), Magistru în Administraţia Publică (Academia de Administrare Publică). A activat în calitate de Inginer, Şef al biroului de proiectări, Arhitect-şef de oraş, Arhitect-şef de judeţ, şef-adjunct al Inspecţiei de Stat în Construcţii, Vice-ministru al Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului, Vice-director general al Departamentului Construcţii.În 2005 a acceptat provocarea de a construi fabrica de ţevi de polietilena în Călăraşi, a pus-o în funcţiune şi în prezent exercită funcţia de Director General al Fabricii „Palplast” din Călăraşi. Mai activează în calitate de Lector Universitar la Universitatea Tehnică, Expert judiciar la Centrul Naţional de Expertiză Judiciară şi Criminologie, este Preşedinte al ONG-ului Institutul de Dezvoltare Urbană şi Director Executiv al Fundaţiei „Familia Sturza”.
Fiecare dimineaţă începe la fel - cafeaua pe care soţul mi-o serveşte în pat, îmi admir florile din apartament, într-un fel mă alimentez cu energie de la ele pentru toată ziua.
La oficiu ajung cu jumătate de oră mai devreme şi aceasta îmi permite să-mi pun la punct toate preocupările şi să răsfoiesc presa.
Luni
La prima oră iau legătura cu colegii de la uzină, am semnat un contract foarte important pentru livrare de ţevi şi urmează să furnizăm marfa pana la sfârșitul săptămânii. Împreună cu directorul financiar analizăm piata valutară pentru a prinde un curs mai bun pentru procurarea valutei şi achiziţionarea materiei prime. Achiziţionăm doar marfă de calitate, deoarece uzina este atestată conform standardelor ISO şi ţinem la imaginea întreprinderii. Este paradoxal de constatat că pe piaţă se vinde ţeavă la preţ de materie primă, ceea ce ne creează o concurenţă neloială, dar se vede că şi cu controlul calităţii acestui tip de produse nu e totul în ordine.
Apoi vine rândul discuţiilor referitor la achitarea mărfii – sunt cele mai grele. Clienţii noştri sunt organizaţiile de construcţii, care realizează proiecte finanţate inclusiv din investiţii publice, din diferite fonduri bugetare. Deci şi procedurile de acceptare a plaţilor sunt foarte anevoioase. Motivele de tergiversare sunt foarte diferite – de la chestii de lipsă de organizare până la îndeplinirea necalitativă sau cu depăşirea de termen a lucrărilor contractate. Ca rezultat – dacă constructorii nu au bani - nu-i avem nici noi – se creează un cerc vicios, când problemele unor actori implicaţi în proces atrag probleme pentru subantreprenori, furnizori. Încercăm să discutăm cu autorităţile publice responsabile, dar efortul nu este pe măsură să-i convingem să ne audă problemele. În discuţii private toată lumea ştie ce are de făcut – dar în realitate, în procesul de îndeplinire a proiectelor lucrurile se întâmplă adesea „cu talpele în sus”.
Seara – acasă. Acasă am un proiect „de suflet” – adică cel, pe care îl realizez cu colegii mei pentru Ministerul Construcțiilor, cu suportul BERD-ului. Avem un proiect de modificare a Legii condominiului in fondul locativ, pe care îl chinuim vreo doi ani. Au fost consultate practici şi legi din mai multe ţări, iar în final ne propunem să obţinem o lege ce va corespunde standardelor europene. Şi țin sa menționez, ca greul lucrului este de fapt, sa depăşeşti neînţelegerile, care iau mai mult timp decât lucrul efectiv asupra textului. Acum facem ultimele ajustări înainte de a transmite textul către minister.
Da, mă încăpăţinez să gătesc ceva gustos pentru familie – mai ales că şi fiica preferă să treacă să mănânce la mama (dar cred ca mie îmi place chiar mai mult decât ei).
Marți
Acelaşi lucru – fabrica, clienţii, materia primă, preţurile, livrările, plăţile. A plecat directorul financiar în concediu şi pentru mine este o lipsă substanţială – sarcinile pe care le îndeplineşte sunt foarte responsabile şi chiar dacă ţinem legătura – oricum îi simt lipsa - eu sunt cea care o înlocuiesc, nu avem la fabrică oameni în plus. Dar noroc de ajutorul imens pe care îl avem graţie instrumentarului pe care ni-l oferă net-ul şi calculatoarele. Dacă nu am avea aceste instrumente, cred că ar trebui să ţinem un staff mult mai numeros decât avem în prezent.
Inclusiv şi pe partea de producere… Avem în dotare utilaj, care este complet automatizat si poate fi deservit doar de doua persoane pe schimb. Desigur, ca este nevoie de o calificare respectiva, pe care o oferim in cadrul activității întreprinderii pentru angajații noi. Si aici apar probleme – e din ce în ce mai greu să găsim muncitori care să dorească sa lucreze la fabrica, toata lumea fiind îndreptata cu ochii spre străinătate, de aici şi fluctuațiile de cadre frecvente cu care se confrunta fabrica.
Soţul meu şi-a luat liber, aşa că eu toată ziua îl tot tachinez cu diverse treburi gospodăreşti. Obişnuim să facem rezerve de legume pentru iarnă – şi acum este sezonul roşiilor, trebuie să facem suc. Conservăm circa 100 litri suc de roşii şi cam tot atâta din struguri (avem şi vie si e păcat să nu ne asigurăm cu suc gustos şi sănătos).
Vine seara şi mergem „o fugă” la ţară, avem acolo un teren unde construim o căsuţa pentru bătrânețe, dar până ajungem să fim bătrâni – mai cultivăm şi noi câte ceva pe acolo. Avem o livadă cu peste o sută de pomi, inclusiv specii mai rari: zizifus, castan comestibil – acum în grădină avem roşii şi căpşunici. Cred din toate fructele – vara aceasta am mâncat cele mai multe căpşuni. Am sădit un soi francez „Muntele Everest”, care este în rod până toamna târziu – cu fructe foarte dulci şi o aromă deosebită. Le-am pus irigare prin picurare şi tot rodesc încontinuu. Când ajungem să culegem – mai întâi facem sesiune foto – ca să ne lăudăm, să facem gust şi la alţii. Ajungem târziu acasă, cu de toate din gradină.
Mai încerc să prind şi ceva noutăţi, dar cu noutăţile acum este forte complicat - eterul este poluat cu tot felul de zvonuri şi dezinformaţii, că este foarte greu să prinzi care este, de fapt, situaţia reală. Şi o remarcă - pe FB, unde toată lumea își dă cu părerea despre știrile citite – observ unele calităţi la prietenii de acolo, de care chiar mă apucă groaza. Lipsă de toleranţă cred că ar fi foarte frumos spus, despre ceea ce citesc adesea, că îmi dă în gând să mai exclud din lista de prieteni, ca să nu văd atăta răutate.
Miercuri
Sarbătoare. Felicitări! Dar aceasă zi o dedic pentru activităţile mele de suflet – adică proiectului cu Legea condominiului. După transmiterea la minister, au mai apărut obiecţii pe care le expune autoritatea publică locală, şi asta, chiar dacă au avut posibilitatea s-o facă la timp. Chiar dacă nu suntem obligaţi să examinăm aceste obiecţii, oricum ne antrenăm în discuţii, poate găsim ceva, care este substanţial pentru a lua în consideraţie. Din 16 obiecţii am prins o propunere rezonabilă. Restul – părerea specialiştilor, care nu au înţeles cea ce au citit – sau încă mai rău – sunt porniţi împotriva procesului, pentru ca să nu îndeplinească prevederile legii. Puterea de inerţie este mare şi autorităţile, în loc să se implice şi să propună măsuri de soluţionare, caută motive să demonstreze că nu este de competenţa lor. Acum am descoperit, că majoritatea (asta din ceea ce ne-a scris primăria Chişinău) primăriilor au scos de la balanţă blocurile locative, pentru că au considerat incorect să le aibă la balanţă proprie. Aproape că au dreptate, doar că nu au dreptul să excludă de la evidenţă active, fără ca să le transmită cu destinaţie concretă – şi destinăţia sunt proprietarii de apartamente privatizate din aceste clădiri. Desigur, ca să facă acest lucru este nevoie să efectueze inventarieri, calcularea cotelor-părţi în proprietatea comună – un lucru anevoios şi costisitor, pe care autorităţile locale au hotărît să-l ignoreze – este mai simplu să radiezi din registru, astfel scăpînd de probleme. În comentariile pe marginea acestor obiecţii am scris că trebuie să fie desfăşurată o anchetă în privinţa funcţionarilor care au avut inteligenţa să facă acest lucru, şi să se efectueze lucrările necesare transmiterii clădirilor către proprietarii de drept.
Am fost şi la gradină, ca să luăm cîte o gură de aer şi să luăm prînzul cu ce va da Domnul în sînul naturii. Domunl ne-a dat de data asta vinete coapte la gratar, ardei dulce – tot acolo, ceva bostănei şi peşte – totul foarte gustos şi uşor- meniu de vară. Desertul – standard – capsunici. Prînzul la curte este ceva care seamănă cu un ritual – pregăteşti produsele, faci focul, te uiţi cum arde cu o plăcere deosebită, mirosul fumului amestecat cu aburii de legume coapte – ce poate fi mai placut! Şi totul, facînd cercuri în jurul casei – după apă, după lemne de foc, după legume, jos, în grădină – acolo sunt roşiile şi bostăneii. Seara vin acasă cu o senzaţie foarte plăcută de oboseală, care este alta, decît după o zi de muncă la fabrică sau în oficiu. De fapt, asta şi este metoda perfectă pentru a te relaxa, cînd îţi schimbi genul de ocupaţie.
Acasă mai am să gătesc şi o mincare din cea ce am agonisit de pe şantierul meu cu grădină. Cred că a venit rîndul să umplu ardeiul pe care l-am copt la gratar cu brinză de vaci, una din măncările preferate, pe care am învăţat să le fac de la socrii mei, de la Viişoara. Asta va fi pentru rezervă, cînd venim mîne de la serviciu, să avem îndată ce mânca, până gătim alte bucate. Altfel, ma apuc să maninc ce îmi cade în cale şi, de obicei, îmi cade pâinică cu mezeluri, care deloc nu se înscrie în dieta mea de întinerire.
Joi
Dimineaţa, cafeaua, fuga la serviciu. Scenariul este ca şi pentru orice zi de lucru, dar oricum fiecare zi e specială. Pentru ca sefa catedrei de la facultate sta in biroul vecin, m-a prins şi cere să transmit notele de curs pentru publicare, aşa cum am promis să fac. Am promis sa-l finalizez, dar ba una, ba alta şi am cam lungit-o. Pentru astă seara voi avea iarăşi de lucru, cred că şi pentru weekend – la fel.
Am avut şi ceva activităţi ce ţin de Fundaţie. Colectare de documente, pregătirea transferurilor pentru acţiuni culturale, ajutoare, donaţii.
Plus că mai trebuie să fac şi indosarierea pe aceste dosare, ca s-au acumulat cam multe pe masă. Le pun pe toate prin mapele respective, ca să fac loc pentru alte hîrtii. Un coleg de al meu îmi spunea, cînd vedea pe masă un teanc de hîrtii, să încerc să pun totul într-o ladă şi o să văd că eu de acestea nici nu am nevoie, cred că avea parţial dreptate. Multe sunt în plus, dar e mai simplu să le ţii pe masă decît să le sortezi să să arunci cea ce e în plus. De aceea eu fac munca de selectare cu o periodicitate de odată pe lună, nu mai des.
Începem să ne planificam activităţile pentru anul 2015, asta înseamnă analiza activităţii din anul curent, despre care putem deja să spunem că se încheie, planuri de perspectivă, care să corespundă realităţii, dar şi să fie cu potenţial de creştere, mai pe scurt, activităţi de planificare. Este o activitate interesantă, ne implicăm toti cei care suntem responsabili de sectoarele respective - în producere, vînzări, finanţare, este importantă orice părere şi fiecare vine cu propunerile, care ulterior le integrăm în propunerea noastră către fondatori. Iarăşi o să fac paralelă – nu mă pot abţine – trebuie şi la stat să se facă acelaşi lucru – planificări concrete cu indicatori de performanţă stabiliţi. Altfel nu se mai termină promisiunile electorale, care se tot trag dintr-un scrutin în altul.
Vineri
Tot încep dimineaţa în discuţii cu achitările pentru marfă la fabrica. Problema nr. 1, cu care se confruntă toţi. Acum unul din clienţii nostri asteaptă să vina ministra din conceidu, să semneze actele de finanţare pentru lucrările îndeplinite. Aşteaptă acest lucru de două săptămîni, din momentul ce noi am stabilit cu ei un grafic de plăţi. Nu ştiu cum se face, că dacă pleacă miniştrii în concediu sau în alte deplasări (la noi este foarte dezvoltat turismul de serviciu) toată activitatea se paralizează. Tot fac paralele între activitatea de la stat şi în sectorul privat – la întreprinderile private nici nu poate să-ţi treacă prin gînd să pleci în concediu, dacă nu asiguri activitatea sectorului de care eşti responsabil, să nu fie oprită. Nu are importanţă cum faci acest lucru – instrumente sunt suficiente la dispoziţie – documente transmise prin poştă, sesiuni pe skype, semnături electronice – dar cel mai important este să fie aprobate reguli de activitate, unde acţiunea să fie pe primul plan şi scopul, pe care trebuie să-l atingi.
Mai pe scurt, suntem în aşteptarea ca funcţionarii să mişte documentele, din cauza cărora noi acum nu putem primi banii pe ţeava livrată, avem probleme cu procurarea materiei prime, deci şi cu onorarea unor alte comenzi pentru clienţii noştri.
S-a întors din concediu colegul meu responsabil pentru vânzări, mă bucur că s-a odihnit şi este gata de lucru în continuare. Plus, că el ma ajută şi cu tehnica din birou care are obişnuinţa să se defecteze exact atunci, când nu este nimeni să ma ajute s-o repun în funcţie. De dimineaţă mi-a dat bătăi de cap printerul, care nu vroia să ma asculte şi a papat vreo cinci foi, dupa care am renunţat şi am folosit alt aparat. Îl aştept pe colegul meu să mă ajute, că nu sunt foarte pricepută la aşa ceva.
Ziua este pe sfirsite si cred ca nu m-am inscris in programul pe care l-am avut pentru aceasta saptamina, asta din cauza sarbatorii, dar asta nu inseamna ca ziua a fost pierduta. Pentru acasa mai am ceva planificat, si sper sa-mi reuseasca. In contextul discutiilor pe marginea subiectului de condominiu, o sa plasez pe blogul care il intretin ceva informatii de analiza asupra subiectului. Chiar daca sunt constienta ca nu exista nici o garantie, ca cea ce scriu va fi luat in consideratie de cei care decid soarta legislativa, oricum incerc sa punctez. Si cred ca trebuie s-o facem toti acei, care pot sa puna la dispozitia autoritatilor expertiza pe care o detine in diferite domenii, pentru a asigura suportul necesar din si prin aceste metode. Procesele trebuie sa fie explicate, doar atunci au sansa sa fie infaptuite.
