„Libertatea de expresie de care poți beneficia și ești liber a spune este un dar dumnezeiesc...”

Sărbătoarea Limbii Române este dovada cea mai convingătoare a perspicacității poporului care pune preț în puterea cuvântului și nu a armei sau zăcămintelor. Despre aceasta mi-am propus să discutăm astăzi cu musafirii mei. În studioul de la Chișinău al Europei Libere se află scriitorul Vladimir Beșleagă și criticul literar Mircea V. Ciobanu.

Europa Liberă: Eu am formulat întrebarea de o manieră voit provocatoare: mai este oare valabilă aserțiunea, afirmația axiomatică pe care nimeni nu îndrăznește să o pună la îndoială că „mai întâi a fost cuvântul”? De ce vă întreb? Uitându-ne împrejur, cuvântul devine o anexă a „telepropagandei”, dacă nu cumva chiar a pistolului Kalașnikov. Am luat-o pe palierul acesta, dar și pe paliere mult mai simpliste, uitați-vă la ortografierea cuvântului pe rețelele sociale, uitați-vă la limbajul de comunicare din baruri unde sunt suficiente trei cuvinte: „Dă o bere!” sau „Mai iau una!”. Am insistat cu o asemenea abordare pentru ca să mă contraziceți.

Vladimir Beșleagă: „Această aserțiune sau această teză vine din Evanghelie, de la Evanghelia lui Ioan. Și ea are valoarea ei fundamentală în istoria civilizației. Evanghelistul Ioan a fost unul dintre cei mai învățați sau cel mai învățat.

Mai demult am avut ocazia să citesc o carte care se numea „Începutul istoriei umane”. Era de un autor rus și m-a impresionat enorm pentru că el venea să justifice această teză, că „la început a fost cuvântul”, în sensul că, odată cu vorbirea, odată cu apariția cuvântului, a limbii, omul, ca ființă, s-a rupt din lumea animală și de atunci începe istoria. Acum dacă sărim mai departe și luăm cealaltă parte a întrebării, dacă astăzi cuvântul mai este ceva fundamental, ceea ce a fost odată, cândva…”

Europa Liberă: … și mai are oare valoarea evanghelică...

Vladimir Beșleagă: „Da. În anul 1987 am fost într-o călătorie cu câțiva scriitori sovietici de atunci, în Italia, și am participat la un simpozion care avea următorul generic: „Tra immagine e parola”/ „Între imagine și cuvânt”. Am avut ocazia să o văd și să o aud pe Maria Corti, o structuralistă mare, alături de Umberto Eco pe care-l citează deseori Mircea. Și ea spunea că de la jumătatea secolului XX, când a apărut televiziunea, când s-a multiplicat cinematografia, a început o eră nouă care se numește era spectacolului. Adică toate lucrurile care se fac în societate se prezintă sub formă de spectacol, totul este regizat, scenarizat.

Și tocmai aici era esența acelui colocviu: care este raportul dintre cuvânt și imagine sau dintre imagine și cuvânt. A ieșit în prim-plan imaginea și cuvântul a rămas în planul doi sau în planul trei chiar. Da, într-adevăr, în societatea modernă cuvântul a fost împins în planul doi sau în planul trei. În planul întâi, prima a ieșit imaginea, epoca show-urilor. Iar show-ul ce este? Expunerea sau exhibarea aparențelor și nu a esențelor, pe când cuvântul exprima esențele.”

Mircea V. Ciobanu: „Eu cred că teza rămâne valabilă și așa cum este ea concepută în Evanghelia lui Ioan. Și chiar dacă am trece pe terenul literaturii, același Umberto Eco este de părerea că literatura, cuvântul „text” anticipează realitatea și nu invers, după cum se pare.

Ar fi mult de discutat, de explicat, de polemizat aici, dar dacă pornim de la această construcție pe care ne-a expus-o Vasile Botnaru la început, că astăzi acest cuvânt este preluat de politicieni, de ideologi, de mai marii zilei și de fapt fac cu el ce vor, tocmai aceasta demonstrează că acest cuvânt are o putere destul de mare. Dacă nu ar avea această putere, ei ar apela la alte mijloace, pentru a-și exercita această putere, pentru a-și întări această putere, astfel încât un cuvânt poate să facă minuni, un cuvânt poate să facă crime, un cuvânt poate să cheme la lucruri bune sau la altceva și chiar poți face fapte cu vorbe – teoreticienii limbajului performant..

Dar aproape că poți spune că tot limbajul este performant, tot limbajul, cuvântul are o destul de mare putere. Ce se întâmplă cu acest cuvânt astăzi, dacă suntem noi mulțumiți de starea lui – aici cred că nu ar trebui să arătăm cu degetul la cineva, aici cam toți suntem implicați. Și faptul că uneori ne deranjează un cuvânt expus greșit sau faptul că pe noi ne deranjează, să zicem, niște posturi de televiziune care spun minciuni înseamnă nu altceva decât că acest cuvânt are forța despre care spuneam și că, după mine, cel puțin, singura posibilitate de a ameliora lucrurile este să ne expunem noi opinia și folosind acest cuvânt, în niciun caz nu interzicându-i cuiva să spună pentru că nu spune ceea ce vrem noi. Acum când vorbim de Evanghelie, este un text canonic, aici nu avem ce reproșa, în schimb, putem să reproșăm oricărui alt text cu un text propriu.”

Europa Liberă: Domnule Ciobanu, cu 23 de ani în urmă, aveam o speranță că întâistătătorii emancipării naționale, cei care posedau cuvântul, vor fi mereu în față și i-am văzut în primul Parlament. După care, treptat-treptat, a poseda cuvântul și a-l predica nu mai este o virtute. Aceasta trebuie să ne deranjeze? Trebuie să ne preocupe? Trebuie să ne mulăm pe această realitate? Cei care impun astăzi normele, uneori chiar și pretins etice sunt cei care au bani și nu neapărat posedă cuvântul. Ce facem cu această schimbare de situație, dacă spuneți că e valabilă primordialitatea cuvântului?

Mircea V. Ciobanu: „Însuși faptul că noi stăm aici și vorbim, și încercăm să ne expunem opinia și poate că este prea grav să rezolvăm această situație demonstrează că tot prin cuvânt o vom face. Numai banii fără cuvânt oricum nu vor face mare treabă. Altceva este pe cine angajează cei care au banul ca să le fie purtătorii de cuvânt sau purtătorii de ideologie.

Da, lucrurile au mers nu chiar încolo unde ne-am dorit-o noi, poate că și noi am fost puțin naivi și credeam că ceea ce s-a întâmplat în 1989 este tot poporul, atunci când și-a exprimat opinia la Marea Adunare Națională, când de fapt era un grup de oameni care punea preț și pe cuvânt, dar și pe onoare, pe cuvântul spus, pe cuvântul celui care vorbește. Sigur că vina este și a celor care au fost promovați pe valul acesta de mișcare națională, sigur că este și vina celor care nu au simțit că ei se fac responsabili în bună parte pentru că în măsura în care poporul te ia drept purtătorul lui de cuvânt, îmi vine în minte și această formulă, ar trebui să corespunzi.

După mine, meseria de scriitor este una dintre multele și întâmplarea face că el să lucreze cu cuvintele și nu cu culorile sau cu sunetele, dar odată ce lumea îți atribuie și tu îți asumi această sarcină de a fi purtătorul de ideal, înseamnă că trebuie să corespunzi…”

Europa Liberă: Domnule Beșleagă, dați-mi voie să facem un studiu de caz pentru că vă avem în ospeție chiar pe dumneavoastră care sunteți exact persoana care ați ilustrat și ilustrați această traiectorie a purtătorilor de cuvânt, a predicatorilor… Ați fost în Parlament, ați constituit chintesența morală a emancipării naționale. Acum vă simțiți marginalizat? Se întâmplă un zbor frânt, în cazul dumneavoastră?

Vladimir Beșleagă: „Până a ajunge la aceasta, vreau să fac o remarcă. Deunăzi discutam cu un coleg care a fost și el angajat în mișcarea de eliberare națională, dar la începuturi. Pe urmă a văzut încotro a luat-o această mișcare și el s-a distanțat.

Și l-am întrebat: „Dar de ce?”. Mi-a dat un răspuns foarte-foarte interesant, profund și despre lucruri la care noi nu ne-am gândit până astăzi. Dumnealui a spus așa: „Atunci, când a început acea mișcare de perestroika, mișcarea populară largă a fost îndreptată împotriva sistemului social, împotriva nedreptăților sociale, împotriva nomenclaturii, împotriva boierilor comuniști care și-au bătut joc de popor, care l-au umilit, l-au sărăcit și l-au exploatat”. Zice: „Eu, cât a fost direcția ceea de la început, că se adunau cei care au suferit, care au fost deportați, se adunau la mitinguri și protestau împotriva nomenclaturii, împotriva regimului comuniștilor. Și deodată lucrurile acestea s-au estompat, au fost retrase și s-a pus accentul în primul rând: limbă și alfabet, limbă și alfabet, limbă și alfabetʾ”.

Europa Liberă: Pe care tot „boierii” să îl dea…

Vladimir Beșleagă: „Da, să umilească. Deci, eu consider acum, la o distanță atât de mare: liderii acelei mișcări au făcut-o atât de abil încât nu au mers pe linia protestului social, schimbării regimului politic. Și, în felul acesta, s-au asociat acolo personalități din aceeași nomenclatură, dar care erau un pic reformatori și care au rămas în continuare.”

Europa Liberă: Confiscarea revoluției pe care o vedem, probabil, și în Ucraina. Dar răspundeți-mi la întrebare, dumneavoastră acum, ca un ctitor și un deținător al acestui patrimoniu care este cuvântul, vă simțiți acum, pardon, util, necesar, solicitat sau nu?

Vladimir Beșleagă: „Absolut.”

Europa Liberă: Absolut da sau absolut nu?

Vladimir Beșleagă: „Absolut da, util și solicitat. Dacă nu aș fi solicitat, nu aș sta aici împreună cu dumneata să discut lucrurile acestea. Și mă simt împlinit pentru că mi-a dat Dumnezeu zile și mi-a dat Dumnezeu minte limpede, ca să ajung până la zilele acestea și să spun lucruri pe care alții nu le cunosc. Eu sunt mereu solicitat.”

Europa Liberă: Sau nu îndrăznesc să le spună.

Vladimir Beșleagă: „Sau nu pot, sau nu sunt în stare să le formuleze. Și eu mă bucur în genere de timpurile acestea noi, cât n-ar fi ele de triste și de complicate, și de răsucite, dar eu (împreună cu

dumneavoastră, care sunteți din altă generație), trăiesc pur și simplu, cu entuziasm, cu euforie de multe ori când văd ce se produce, ce se întâmplă.

Libertatea de expresie de care poți beneficia și ești liber a spune este un dar dumnezeiesc, este o frumusețe. Dar nu numai libertatea de expresie, eu ziceam așa: în sistemul vechi era o pătură privilegiată și era o masă întreagă de oameni oropsiți, băgați la tutun, în orașe oamenii noștri stăteau prin cămine, nu aveau nimic și veneticii beneficiau de tot și dacă era greu, era o mizerie mare, nu puteai să te duci, să ieși și să fugi, să te duci în altă parte. Acum, cât n-ar fi sărăcie, mizerie, omul este liber, te duci în altă parte și lucrezi, te duci în altă parte și îți câștigi pâinea.”

Europa Liberă: Domnule Beșleagă, dar ceea ce nu se întâmplă nu vă indispune? Să vă dau așa un exemplu, când în troleibuz avem pe bandă magnetică imprimată vocea extraordinară a Verei Mereuță care anunță stațiile, e foarte bine, dar am văzut un singur șofer în tot orașul acesta care are plăcerea să anunțe el, cu vocea lui, în funcție de dispoziția pe care o are, stațiile și să zică bună dimineața. Am spus: iată, un singur om în tot orașul care are plăcerea să beneficieze de această libertate. Or, foarte multă lume în condițiile de libertate, inclusiv de a citi, cu grafie latină de fapt este înfundată cu mămăligă. Aceasta nu vă indispune? Și de aici întrebarea, și pentru domnul Ciobanu, ce să facem ca oamenii tineri, mai cu seamă, să beneficieze de acest dar, de această moștenire deja, de libertatea aceasta de a cunoaște limba română, de a o vorbi, de a o dezvolta și nu doar limba română, de a avea idei în cap?

Vladimir Beșleagă: „Eu cred că avem destui oameni și sunt tot mai mulți și mai mulți care posedă limba și au o expresie elevată, literară, frumoasă, nu zic că nu sunt și mărăcini, nu sunt și scăderi. Dar numai când ascult eu la un post de radio, când vin reporterii dumneavoastră, ies în stradă cu reportofonul și opresc pe cineva și îl întreabă cutare, cutare și el își expune opinia, să vezi ce frumoase cuvinte, să vezi ce expresii frumoase și alese auzi, ceea ce înainte nu era. Era mizerie…”

Europa Liberă: Deci, sămânța pe care ați sădit-o nu e în teren uscat?

Vladimir Beșleagă: „Nu, este tot mai mult și mai mult. Vreau să spun, chiar în satul meu care este în zonă separatistă, când merg și stau de

vorbă cu oamenii, comunic cu ei într-o limbă aleasă. Radioul, televiziunea fac un lucru extraordinar. S-a trezit în oameni dragostea sau setea de a se exprima frumos. Ce să mai vorbim? Funcționarii noștri, diferite organizații au terminologie, au expresie, au tot, mai șchioapătă uneori, dar aceasta lipsea altădată.”

Europa Liberă: Domnule Ciobanu, sunteți de acord cu domnul Beșleagă că avem un sold pozitiv?

Mircea V. Ciobanu: „De data aceasta sunt de acord cu domnul Beșleagă. Într-adevăr, lucrurile s-au schimbat, nu ar trebui să exagerăm. Bine, multe lucruri mai trebuie făcute. Îl întrebați atunci pe maestrul Beșleagă dacă se simte acum onorat ca scriitor, domnul Beșleagă este extraordinar de bine privit de lumea cititoare de la noi, într-un context absolut diferit de cel care a existat până la 1989, atunci când spunem noi că lumea citea mai multe cărți, că lumea cunoștea scriitorii de fapt se întâmpla un lucru foarte simplu.

Fiind o armă ideologică puternică, vorbeam despre puterea cuvântului, ideologia sovietică știa despre această forță și promova scriitorii, bineînțeles, pe cei pe care găsea de cuviință să îi promoveze și prin aceasta își promova și imaginea pentru că ceea ce numim noi acuma mentalitate socialistă, sovietică de care unii nu pot scăpa chiar în termeni de fixare a valorilor, nu este o creație a hotărârilor Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, ci este creată de oamenii de artă și de literatură. Ei au creat această imagine a culacilor dușmani ai poporului, a eroilor Uniunii Sovietice care aruncau tancurile fasciste în aer etc., etc.

Și această tendință de a promova prin intermediul școlii și prin intermediul Uniunii Scriitorilor pe cei pe care îi găseau ei de cuviință să îi pună în prim-plan a creat o iluzie că pentru a fi scriitor, trebuie să fii în manualele școlare, trebuie să fii promovat de școală și trebuie să fii numaidecât membru al Uniunii Scriitorilor.

Această iluzie, atunci când lucrurile s-au schimbat, atunci când altfel sunt construite programele școlare, ea nu mai predă literatura, ea crește cititorul, consumatorul de literatură, s-a creat o iluzie că ceva le scapă, că nu toți scriitorii sunt cunoscuți și în genere soarta lor este mai rea. Nu este adevărat.

Astăzi orice scriitor se poate manifesta mult mai liber și mult mai deplin decât în orice altă perioadă anterioară, mă refer la deceniile sovietice. Și ceea ce ține deja de consumator, este și el cel care alege și este dreptul

lui. Ce am putea să facem pentru aceasta? Probabil că un singur lucru: în calitate de scriitori să scriem bine, în calitate de editori să tipărim cărțile bune, necesare publicului și bineînțeles că, dacă am fi responsabili de emisiuni de cultură la televiziunea națională sau în altă parte, să încercăm să promovăm și prin acest intermediu. Dar ar trebui să fie și literatura, și aceste emisiuni suficient de atractive, altă soluție nu există.”

Europa Liberă: Sau o soluție pe care o vedem acum în plină derulare pe Facebook, am văzut că, în locul căldării cu gheață turnată în cap, v-ați antrenat într-o provocare absolut elegantă și utilă, eu deja îmi scot listele pe care le faceți domniile voastre, listele de lecturi obligatorii, zece titluri și autori. Mi se pare o chestie extraordinară și fără prea mare efort, și prea multă zăngăneală.

Mircea V. Ciobanu: „Știi care pentru mine este cel mai frumos aspect, azi dimineață descoperit, este supărarea prietenilor că de ce nu i-am nominalizat și pe ei pentru că au și ei o listă și vor să o spună lumii. Deci, este mult mai important pentru că cititorul contează, în literatură. De fapt literatura începe, să nu se supere maestrul Beșleagă, odată cu venirea cititorului.”

Europa Liberă: Abia de aștept domnul Beșleagă să își publice „Decalogul”. Dar eu mai am o soluție improvizată acum, cum să facem, eu zic, dacă tot ați vorbit că există scriitori neclasici, să facem o alee a neclasicilor. Și să nu așteptăm ei să fie turnați în bronz, să vină ei să facă de serviciu pe acea alee, pe rând, să stea în poziție de drepți, în formă de bust, să o numim Aleea Neclasicilor, de exemplu, de Ziua Limbii Române, să facem așa un flashmob al scriitorilor. Domnul Beșleagă cred că ar face tranziția între clasici și neclasici. Ați fi de acord să stați un pic, domnule Beșleagă, așa pe o alee improvizată?

Vladimir Beșleagă: „Dacă dumneata recurgi la imaginea de alee a clasicilor, literatura și cartea, lectura nu este un act public, este un act intim, personal, singularizat.”

Europa Liberă: Da, dar recunoașterea scriitorilor e un act public…

Vladimir Beșleagă: „Nu luăm aleile și busturile. Dacă te uiți la alea noastră și vezi acolo ce busturi sunt sau care nu sunt, sau în altă parte, nu, nu e asta…”

Europa Liberă: Domnule Beșleagă, dar am pornit tocmai de la criterii valorice. Iată lista lui Mircea V. Ciobanu devine poate obligatorie pentru cineva. Deci, recunoașterea publică e necesară pentru ca să existe criteriul totuși, despre recunoașterea publică a valorilor trebuie să vorbim. Deci, care este „cuvântul potrivit la locul potrivit”, ca să folosesc un titlu cunoscut de carte? Astăzi ce cuvinte trebuie să fie propovăduite, auzite astfel încât mai întâi să fie cuvântul?

Mircea V. Ciobanu: „Eu cred că nu este atât de simplu pentru că noi vorbim pentru un public larg. Acum mă gândeam la Beșleagă, la romanele, în primul rând „Viața și moartea nefericitului Filimon” și „Zbor frânt” chiar sau la Vasile Vasilache și eu aici aș zice că nu sunt scriitori pentru tot poporul. Aceste texte sunt scrise pentru cititorul elevat, pentru cititorul cultivat, cel care mai poartă în spate o bibliotecă citită, înainte de a ajunge la aceste cărți. Aproape că ar trebui să scriem pe titlurile cărților lui Beșleagă că „nu este recomandat celor care nu știu ce este literatura în genere” pentru că s-ar putea întâmpla să rămână derutați, nedumeriți. Și în acest sens un cuvânt pentru toți nu ar exista pur și simplu, este cuvântul pentru cititorul anume, este cuvântul pentru un public anume. Și deja dacă ambiția, orgoliul acestui public este să ajungă să îl citească și pe Beșleagă ca să ajungă pe urmă să îl citească și pe Faulkner, pe urmă să îl citească și pe James Joyce, înseamnă că ar trebui să își propună omul, în ambiția lui de a fi un om de cultură. Dacă vrea să rămână la nivelul discuțiilor din barul despre care spuneai la început, nu are decât, aici libertatea este absolută.”

Europa Liberă: Ce să facă omul care nu înțelege textul cu „Ulise”?

Mircea V. Ciobanu: „Cel care nu înțelege ar trebui să o ia puțin de mai departe, să o ia de la Homer, nu?”

Europa Liberă: Deci, nu își trage un glonț în cap, dar o ia cu lista lui Mircea V. Ciobanu ușurel, de la un capăt?

Mircea V. Ciobanu: „Plus la aceasta, fiindcă tot faci trimitere la această listă, era chiar lista cărților pe care le aveam pe masa mea, era foarte simplu să le spun. Dar sunt cărțile care mi-au plăcut mie, altcuiva s-ar putea să nu îi ticnească.”

Europa Liberă: De aceasta avem și lista lui Serebrian, în curând o vom avea pe a lui Beșleagă.

Mircea V. Ciobanu: „Important este altceva – ce faci cu cititorul lui Beșleagă, cititorul care vrea o anume calitate și într-un moment el nu mai are cărți pe masă. Uite, pentru el Beșleagă ar trebui să se gândească cu ce îl alimentează, ce îi mai propune Beșleagă și cei alde Beșleagă, adică ce facem cu solicitările unui cititor de un anumit gust.”

Europa Liberă: Eu am chiar un mare reproș față de domnul Beșleagă, că este zgârcit. Uite, chiar și în această emisiune el mereu îl citează pe cineva, dar pe mine mă interesează considerațiunile dânsului. Dumnealui, din modestie exagerată, face trimitere la gândurile cuiva, pe când chiar cred că domnul Beșleagă ar trebui o dată pe zi să telefoneze și să ne spună nouă ce gânduri are pentru ziua de astăzi.

Vladimir Beșleagă: „Eu de cel puțin patru sau cinci ani nu mai scriu nimic, eu dictez la reportofon. Și mi-ar fi foarte ușor să spun ce am gândit eu astăzi. Iată, venind înspre sediul Europei Libere, dând colțul aici, la stradă, am văzut nu știu ce în fața mea…”

Europa Liberă: „A da colțul” de fapt e o expresie urâtă, dar o lăsăm.

Vladimir Beșleagă: „Și am zis: „Mă omule, te duci tu la o emisiune cu niște oameni din altă generație, mai tineri. Tu, un moșneag”… Și deodată mi-a sunat în auz cuvântul „hârșât”, sunt un bătrân hârșât, trecut prin atâtea…

Cum a zis Serafim Saca în cartea lui, despre mine a spus „trecut prin ciur și prin dârmon”, are o expresie. Atâta s-a referit la mine, nu știu dacă altă dată. Și eu zic așa: ca să trăiești o viață lungă, ca să ajungi la vârsta aceasta, trebuie să fi făcut multe-multe păcate, foarte multe păcate. Pentru că Dumnezeu pe cei buni și curați îi ia în primul rând, pe ceilalți care cu păcate îi mai lasă, poate că s-or lepăda, s-or mai curăța. Eu mă refer la alții pentru că nu sunt eu din cei care am vânat glorie sau faimă, popularitate. Popularitatea, de altfel, este un pericol mare pentru autori.

Dar dacă e vorba să mă exprim cum să îi îndemnăm pe oameni, pe oamenii simpli să citească și cine ar putea să îi ajute în calea aceasta spre cartea bună – aceasta o face critica literară pentru că acești critici literari sunt cititorii profesioniști și știu ce este valoare și care nu este valoare. Și dacă e vorba să ne vizăm unul pe altul, eu în primul rând în fiecare vineri iau „Jurnal de Chișinău” și citesc „Ruperea rândurilor” a lui Mircea V. Ciobanu.

Mă bucur atunci când dumnealui atinge niște lucruri care mă interesează și pe mine. Cred că dacă presa noastră și radioul nostru ar face mai multă popularizare cărților, lucrurilor, dar se face cât de cât, puțin, dar se face... Uite, să zicem, în ultimul timp, la „Moldova 1” a avut loc o serie de emisiuni despre Paul Goma. Eu cred că oamenii care au văzut aceste emisiuni vor merge și îl vor căuta pe Paul Goma, să îl citească.”

Europa Liberă: Dar dacă mergem acum, găsim oare „Din Calidor” pe raft, în librării?

Vladimir Beșleagă: „În biblioteci eu cred că este. El a fost editat și la Chișinău în anii ʾ90, de Andrei Vartic. A fost editat și „Din Calidor”, și altele.”

Europa Liberă: Dar în sensul acesta, editurile sunt mai inerte pentru că nici la laureații Premiului Nobel nu reacționează, probabil, darămite la candidații pentru Premiul Național. Vreau să închei pe o notă optimistă totuși, chiar dacă am început-o voit pesimist. Chiar și cuvântul „hârșât” de acum înainte e reabilitat în totalitate. Dacă Beșleagă este „hârșât”, înseamnă că este prin definiție un cuvânt bun, are alte sensuri decât ați încercat dumneavoastră să imprimați.

Într-adevăr, sunt și eu optimist pentru că văd atitudinea presei, în primul rând, vorbesc de colegii mei de breaslă, față de lucrurile ce țin de spirit. Uitați-vă la consemnarea festivalurilor, a evenimentelor culturale, Monica Babuc apare în prim-plan, în locul miniștrilor care împart banii și decid cât de mare trebuie să fie salariul, acesta e un semn bun, ia cum și-a cucerit locul în reportaje, la nunți. Și visul soților Valentina și Val Butnaru care dăruiau dicționare la nunți, am impresie că se împlinește, văd tot mai multă lumea care dăruie cărți la nunți și jucării, în loc de flori ș.a.m.d. Cred că suntem pe calea cea bună, nu știu dacă nu cumva aceasta e euforia înaintea închiderii robinetului, dar vom trăi și vom vedea…

Vladimir Beșleagă: „Principalul e să nu depășim măsura, decența, nivelul în aceste sărbători pentru că ele uneori vin să aibă un efect negativ asupra lucrurilor. Sărbători – sărbători, dar moderat să fie, să aibă sens lucrativ, care să aibă efecte, să găsească forme, nu pur și simplu de a dansa, de a face țopăieli sau vorbe mari. Trebuie să fie un scenariu al acestor sărbători ale limbii, să aibă efecte practice, nu pur și simplu festivități.”

Europa Liberă: Acum pe final vreau să vă rog foarte laconic să convingeți ascultătorii, dacă cumva nu i-ați convins deja, de ce trebuie să ne aplecăm asupra cuvântului și să ne intereseze la fel de mult ca banii sau alte ispite?

Mircea V. Ciobanu: „Aș vrea mai întâi să precizez că pe 31 august 1989 de fapt s-a votat revenirea la alfabetul latin, Legea cu privire la funcționarea limbilor a urmat pe 1, 2 septembrie etc., etc. Și atunci poate că sărbătoarea ar fi trebuit să se numească Ziua Scrisului Românesc. Ar fi fost tot frumos, ca denumire. E bine și Ziua Limbii Române.

Dar, revenind la acest amănunt, aș zice că ar fi bine ca lumea cultă de la noi să pornească de la faptul că este Ziua Scrisului Românesc și să mai facă și exerciții de lectură pentru că ceea ce este patrimoniu este până la urmă ceea ce rămâne fixat în cărți. O competiție de a citi cât mai mult și de a dori să spui altora, am văzut-o și pe cea de pe rețelele de socializare, ar fi o treabă foarte bună.”

Europa Liberă: Și pe Internet s-ar putea face teste, a propos, și de cunoaște a ortografiei, cred că acum e atât de simplu.

Mircea V. Ciobanu: „Da, multe lucruri în genul acesta și ar fi un foarte frumos imbold. Pe de altă parte, eu trebuie să vă divulg un secret. Multă vreme, mulți ani de când există sărbătoarea, eu tot timpul am privit-o cu un anumit scepticism, am zis că domʾle, lumea are niște sărbători naționale frumoase, dedicate unor performanțe și uite că noi tot stăm – ca o mare performanță Ziua Limbii. Acum parcă mi-aș lua acest scepticism înapoi și această ironie și aș zice: dar poate că noi arătăm frumos în fața lumii, că pentru noi cuvântul și dorința de a ne exprima liber și de a ne exprima în limbajul pe care l-am ales și vrem să-l promovăm este o sărbătoare națională. Poate că aceasta ar trebui să ne ridice puțin din demnitate și să zicem că suntem unici în sensul acesta bun și nu în sensul cela pe care îl priveam eu ironic altădată.”

Europa Liberă: Da, decât Ziua armatei sovietice sau Ziua Gazprom-ului….

Mircea V. Ciobanu: „…sau chiar ziua nu știu cărei bătălii, nu?.”

Europa Liberă: Domnule Beșleagă, îndemnul dumneavoastră?

Vladimir Beșleagă: „Revin la acea formulă care îmi place mie sau care exprimă adevărata valoare a cuvântului. Eu totdeauna spun că acest fenomen miraculos, pentru că el ne-a fost dat de Dumnezeu și, într-adevăr, spusa Evanghelistului: „de la Dumnezeu”, acesta este un miracol cum a putut omul să inventeze o frumusețe de lucruri care să îl ridice, să îl înalțe, să îl rupă, pe de o parte, din lumea animală, și să îl conecteze la lumea divină. Numai prin cuvânt s-a putut face și asta eu

nu cred că cineva poate să explice cum s-a întâmplat. Acum ce spune eu? Spun că limba este sinonim cu sufletul. Nu ai limbă – nu ai suflet….

Dar sufletul numai prin limbă se poate exprima, prin cuvânt. Cuvântul și limba adună popoarele în țări naționale, acesta este elementul. Iată, zilele acestea au venit din diasporă, din diferite țări la Chișinău, ca să se adune și să audă graiul mamei, graiul matern, au venit copiii, copiii celor care au plecat acolo, să se adape la lumina aceasta. Oriunde în lume s-ar duce omul, chiar dacă se rupe de pământul lui, de baștina lui, îi rămâne cuvântul, îi rămâne limba, cum zicea poetul, „limba română este patria mea”. Oriunde aș fi eu, dacă am limba română, înseamnă că eu sunt acasă. Uite, aceasta este frumusețea. Și a ignora sau a subaprecia lucrurile acestea este nu că o crimă, dar pur și simplu este o infirmitate, este un handicap.”

Europa Liberă: Deci, dacă vrei să ai grijă de suflet, trebuie să ai grijă de limba ta…

Vladimir Beșleagă: „Absolut. Dar pericolul este că acum, în epoca globalizării, limbile se amestecă, limbile se întrepătrund, se tamponează, se ciocnesc între ele și se produce un fenomen de simplificare, de atomizare. Limbile se simplifică. Limbile la început erau atât de ramificate, atât de înflorite, atât de metaforizate. Odată cu civilizația tehnică, limbile se simplifică și modelul cel mai ilustrativ în problema aceasta este limba engleză. Limba engleză este extraordinar de elementară și elementarizată, de aceea ea este și accesibilă pentru mulți și se răspândește pentru că nu cere efort, ca alte limbi, să zicem, să înveți tu germana sau să înveți tu rusa, sau să înveți tu franceza.”

Europa Liberă: Și aceasta face parte din experimentul divin, că ați citit și dumneavoastră ipoteze de genul acesta, că Dumnezeu de fapt nu o face serios și grav, Dumnezeu se distrează.

Vladimir Beșleagă: „Numai prin limbă se poate dezvolta sau evolua omul ca ființă gânditoare. Este dovedit: el utilizează doar o mică parte din posibilitățile lui, ale creierului care este un miracol pe lume. Și limba este aura care înconjoară acest fenomen care este creierul uman…”

Europa Liberă: Nu vreau să deschid un alt compartiment enorm, dacă Doamne ferește, ar folosi sută la sută, oare dezastrele s-ar multiplica respectiv, proporțional sau nu. Eu vă mulțumesc pentru că ați acceptat să sărbătorim în modul acesta cel mai potrivit, după mine, astfel încât să fie și util, și plăcut, și fără țopăială, cum a spus domnul Beșleagă. Vă mulțumesc tare mult.

Vladimir Beșleagă: „Și noi. La mulți ani!”.

Mircea V. Ciobanu: „La mulți ani!”