Atunci cînd se vorbește despre dinamici și politici culturale accentul este pus, mai întotdeauna, pe evenimente de anvergură sau cu o lungă istorie în spatele lor, ce le face îndeobște cunoscute și, aparent doar, mai relevante. Dar, pe o listă lungă de evenimente culturale, multe din cele mai puțin cunoscute publicului larg au, adesea, o mai mare relevanță, semnificație, importanță.
Mă gîndeam la toate acestea într-o scurtă deplasare în Alsacia, pentru a asculta un prieten pianist, stabilit în Statele Unite, dar originar din și educat în Moldova, prezent la Festivalul Muzical Internațional de la Wissembourg. S-a vorbit mult anul acesta despre Festivalul Muzical, celebru de decenii, de la Strasbourg, desființat brusc, în ciuda faimei sale, din motive financiare. Nimeni nu vorbește însă de Wissembourg, festival ajuns anul acesta la a zecea ediție și promovează cu stăruință muzicieni tineri din Rusia și fostul spațiu sovietic, ca și din zona central-est europeană.
Cum s-a născut și cum supraviețuiește un asemenea Festival ce are nevoie de un buget substanțial, dat fiind cele 24 de concerte pe care le susține cu muzicieni aduși din diverse colțuri ale lumii, Statele Unite și Canada, între altele? Am stat de vorbă pe această temă cu Hubert Wendel, organist, om de cultură, director și organizator al Festivalului de la Wissembourg. Cum s-a născut, așadar, Festivalul, la a cărui origine, am aflat cu surprindere dintr-un interviu publicat de Info-Culture, s-a aflat prietenia pentru un pianist român?
Hubert Wendel: „Da, este vorba de pianistul Samir Golescu. Ne-am întîlnit pe… Internet, cu mult timp în urmă, […] iar apoi Samir mi-a trimis cîteva înregistrări din recitalurile lui în Statele Unite pe care le-am găsit într-atît de admirabile încît mi-au trezit dorința de a-l asculta „live”, în concert, aici. De aici a pornit ideea de a crea cîteva concerte, inițial foarte modeste, pentru el, ca să vină în Franța. Am lansat „operațiunea”, dar el nu a putut veni din cauza unor dificultăți de ordin administrativ. Dar, Festivalul s-a născut… Anul acesta, la a zecea ediție deci, Samir, care a primit între timp Green Card-ul în Statele Unite, a putut veni în Franța.”
„În concert, l-am găsit diferit, neîndoielnic. Dar cu adevărat somptuos! Am fost emoționat pe parcursul întregului recital de ieri seară. Există la el o frumusețe muzicală de un gen pe care nu îl mai găsești, practic, în ziua de azi. Această manieră de a se apropia de o partitură… La el, la origine, a stat o reflecție asupra istoriei interpretării și, în mod special, a marilor pianiști din prima jumătate a secolului XX; este evident că această apropiere a hrănit reflecția lui. Fără să fie o copie, el provine din aceea tradiție de interpretare… Deci, ceva extrem de rar, și cu atît mai prețios.”
L-am întrebat pe Hubert Wendel cum a luat formă, cum s-a structurat de-alungul anilor Festivalul de la Wissembourg, dedicat muzicii de pian și de cameră.
Hubert Wendel: „Frumusețea și dezvoltarea acestui festival se datorează prieteniilor și încrederii. […] M-am bazat inițial pe ceea ce mi-au recomandat muzicienii care au venit aici în primul an. De exemplu, Cvartetul Artemis, prezent în primul an și care nu a putut reveni în al doilea; un pianist mi-a spus: „ar trebui să-i inviți pe cei din Cvartetul Ebène, un cvartet ce nu era de loc cunoscut la aceea vreme. Ebène a venit și a urmat o lungă istorie, fiindcă ei au participat la Festivalul de la Wissembourg an după an, pînă
astăzi. […] O idee a fost, pe de altă parte, de a invita muzicieni tineri, pentru a da o imagine a muzicii clasice a prezentului și nu neapărat întoarsă spre trecut.”
Iar prezența numeroșilor artiști din fostul spațiu sovietic și răsăritul Europei, l-am întrebat pe Hubert Wendel…
Hubert Wendel: „În mare măsură a ținut de întîmplare. Fiindcă, de exemplu, [pianistul] Nikita Mdoyants, un armean care trăiește însă la Moscova, a fost ascultat și descoperit de prieteni, la trecerea sa prin Bâle, în Elveția. După ce i-am ascultat cîteva
înregistrări, am fost imediat entuziasmat și i-am telefonat. Pe Slava, [pianistul] Viaceslav Griaznov [originar din Sahalisnk], l-am găsit pe youtube.
Este adevărat că în ultimii 2-3 ani, Festivalul s-a orientat într-o măsură spre muzicienii din Rusia. Nu regret de loc, fiindcă este vorba de muzicieni foarte diferiți de cei pe care îi cunoaștem aici; au o altă atitudine față de muzică, pe care aș califica-o de mult mai profundă, în raport cu muzicienii de aici. În plus, constați că pentru ei ceea cea contează nu este în primul rînd banul, cachet-ul, despre care, practic, nu s-a discutat cu ei niciodată, în timp ce în Vest lucrurile sînt diferite. Și sînt toți muzicieni cu totul remarcabili!”
Akiko Yamamoto & Viaceslav Griaznov în 2013 la Wissembourg
Cum rezistă un asemenea Festival Muzical, cum face față astăzi austerității, i-am cerut să explice directorului său, Hubert Wendel?
Hubert Wendel: „Finanțarea, evident, este problema cea mai dificilă și importantă, fiindcă este vorba de un orășel de numai opt
mii de locuitori. Bineînțeles, orașul contribuie la finanțare și ne pune la dispoziție acest instrument magnific care este Centrul cultural de Wissembourg, cu sala sa de concert și întregul ei confort pentru public și muzicieni. Regiunea Alsacia contribuie și ea, Consiliul regional, de asemenea, și li se adaugă mecenii privați. Wissembourg însă nefiind foarte mare, faci repede turul întreprinderilor și dacă cele mai multe participă, sumele căpătate sînt modice.
Chiar acordînd cea mai mare atenție cheltuielilor, avem totuși nevoie de un buget important, date fiind cele 24 de concerte, cheltuielile de transport, de cazare. Este cea mai mare preocupare pe care o avem. Nu am reușit să găsesc persoane private, mecena, care să se investească donînd regulat, în fiecare an, o sumă importantă de bani. Așa că nu pot gîndi programul decît pe un an în avans…”
