Procedura nominalizării comisarului european din partea României a luat o întorsătură neaşteptată, după ce se credea că preşedinţia şi guvernul căzuseră de acord să susţină reconfirmarea dlui Dacian Cioloş, comisarul pentru agricultură. Am aflat astfel, mai întâi, că preşedintele nu era la curent cu faptul că la Bruxelles plecaseră de la guvern nu una ci două propuneri. Puţin după aceea, primul ministru Victor Ponta a admis că există, într-adevăr, încă o propunere, şi anume o femeie, refuzând însă, din raţiuni rămase obscure, să dezvăluie numele candidatei. Era, în fapt, secretul lui Polichinelle pentru că toată lumea s-a lămurit că este vorba de dna Corina Creţu, europarlamentar şi veche activistă a Partidului Social-Democrat.
Toată această secretomanie scapă unei analize raţionale şi este în flagrant contrast cu deplina transparenţă în care celelalte ţări europene şi-au desemnat candidaţii. În plus, Victor Ponta a încălcat prevederile legale, întrucât propunerile trebuiau trecute în prealabil prin Parlament. Justificările premierului sunt neconvingătoare după cum tăcerea preşedintelui surprinde, cu atât mai mult cu cât i s-a oferit „pe tavă” un prilej să-l sancţioneze din nou pe primul ministru.
În această poveste încâlcită un lucru e sigur: a fost sacrificat Dacian Cioloş, care şi-a îndeplinit mandatul cu discreţie, profesionalism şi eficienţă. Marele defect al dlui Cioloş pare să fie faptul că nu este membru PSD. Corina Creţu, în ce-o priveşte, nu are atu-uri profesionale care să o recomande pentru un post de comisar european; are însă alte „merite”, care contează incomparabil mai mult în ochii partidului. Imediat după 1990, Corina Creţu a lucrat la cotidianul de tristă amintire numit „Aziø, care făcea o propagandă deşănţată pentru regimul Iliescu şi ataca violent opoziţia. A intrat apoi în anturajul lui Ion Iliescu şi a avansat în ierarhia partidului pentru ca în final să i se asigure un loc eligibil în Parlamentul european. Este acum din nou promovată iar propulsarea ei reprezintă încă un semn că partidul de guvernământ se află în plină ofensivă pentru a controla absolut toate instanţele puterii, inclusiv cele de natură simbolică. E trist însă dacă am ajuns iarăşi ca măsura competenţei să fie dată de carnetul de partid.
