Liderul de la Kiev s-a declarat încrezător că aplicarea unui plan de pace va începe în aceeași zi.
Petro Poroșenko a declarat în marginea summitului NATO din Marea Britanie că va ordona încetarea focului dacă runda de negocieri între Kiev și rebelii ruși programată pentru 5 septembrie la Minsk se va desfășura conform planului.
Poroșenko a adăugat spus că la Minsk se va semna un document privind „aplicarea graduală a unui plan de pace”.
Între timp, agențiile Reuter și Interfax citează lideri separatiști de rang superior cu declarația că sînt gata să ordone și ei încetarea focului, dacă în 5 septembrie la Minsk se ajunge la o înțelegere cu reprezentanții guvernului de la Kiev.
E o nouă întorsătură a lucrurilor, după ce miercuri premierul ucrainean Arseni Iațeniuk a respins propunerile de pace rusești legate de Ucraina, afirmînd că sînt o încercare de a amăgi Occidentul înaintea summitului NATO din Marea Britanie și de a evita noi sancțiuni împotriva Moscovei.
Iațeniuk a mai spus miercuri că țara sa își întărește granița cu Rusia, și dorește un statut de partener special cu NATO.
Ceva mai devreme miercuri, președintele rus Vladimir Putin a anunțat că după o convorbire cu omologul său ucrainean Petro Proșenko a schițat un plan de pace în șapte puncte care să ducă la oprirea confruntărilor dintre armata ucraineană și rebelii pro-ruși din estul Ucrainei.
Putin a afirmat că Poroșenko și cu el au vizuni foarte apropiate asupra felului cum trebuie soluționat conflictul.