Linkuri accesibilitate

Germania susține integrarea europeană a R. Moldova și reunificarea celor două maluri ale Nistrului


Interviu cu ambasadorul moldovean la Berlin Aurel Ciocoi.

Europa Liberă: De ceva vreme pe agenda dialogului moldo-german figurează două chestiuni mai importante – perspectiva integrării Moldovei în UE şi reglementarea conflictului transnistrean. Cât şi până unde se poate implica Berlinul pentru a ajuta Republica Moldova să soluţioneze aceste două probleme?

Aurel Ciocoi: „Permiteţi-mi să fac o mică remarcă că deocamdată la Berlin, dar bănuiesc că nici în alte capitale ale statelor membre ale Uniunii Europene, nu se discută încă perspectiva integrării de facto a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Eforturile diplomaţiei Republicii Moldova se axează actualmente pe recunoaşterea perspectivei europene a ţării noastre. Ceea ce ar presupune finalitatea logică de aderare într-un viitor previzibil al ţării noastre la Uniunea Europeană. Prin urmare, Germania, din suita statelor membre ale Uniunii Europene, este statul care, neoficial deocamdată, recunoaşte o astfel de perspectivă europeană pentru Republica Moldova. Şi acest lucru a fost în mod clar exprimat de doamna Merkel în cadrul vizitei ei în Republica Moldova. Şi acest lucru, în repetate rânduri, a fost reconfirmat şi de alţi oficiali ai Germaniei care au vizitat Republica Moldova sau în cadrul discuţiilor cu oficialii noştri care s-au aflat în vizite oficiale sau de lucru la Berlin.”

Europa Liberă: Unii se întrebau dacă vizita doamnei Merkel la Chișinău a fost ca să europenizeze sau să federalizeze Moldova?

Aurel Ciocoi: „Vizita doamnei Merkel la Chişinău a fost ca să confirme sprijinul Germaniei oferit Republicii Moldova în procesul nostru de europenizare sau de accelerare a parcursului european al Republicii Moldova. Pentru că un lider de rangul doamnei Merkel niciodată nu vine în vizită oficială doar de dragul vizitei oficiale. Orice aterizare, în oricare capitală în afara spațiului Uniunii Europene, a doamnei Merkel presupune un puternic mesaj politic. Prin urmare, vizita doamnei Merkel la Chişinău a fost să ne ofere o mână întinsă pentru a ne ajuta să ne europenizăm cât de rapid posibil. Dar ritmul europenizării Republicii Moldova, europenizării noastre la general, depinde numai şi numai de eforturile pe care le depunem noi, de la mic la mare. Nu poate nimeni să ne europenizeze cu forţa...”

Europa Liberă: Relaţia Chişinău-Berlin poate să imprime un impuls dialogului dintre Germania şi Federaţia Rusă în ce privește problema transnistreană, ţinând cont de războiul ruso-ucrainean din regiune, război care se duce de câteva luni?

Aurel Ciocoi: „Aţi putut observa angajamentul pe care l-a avut Berlinul în tentativele de a detensiona situaţia din estul Ucrainei. Şi în acest context Berlinul este foarte cointeresat în soluţionarea politică finală a conflictului transnistrean de la noi. Germania, în general, spre deosebire de Franţa, Spania sau Portugalia, este mult mai pronunţat axată pe vectorul estic al politicii sale externe. Şi aici trebuie să recunosc, în cadrul Uniunii Europene există o discrepanţă de interese ale politicilor externe ale statelor membre. O bună parte dintre statele membre ale Uniunii Europene, în special Franţa, Spania, Italia, sunt axate preponderent pe nordul Africii. Pe când Germania, Polonia,

Berlinul şi Germania acordă o atenţie deosebită atât regiunii în general, per ansamblu, cât şi în mod special Republicii Moldova.

Ţările Baltice, în mod logic, în mod firesc, sunt prioritar cointeresate de estul Europei. Şi aici nu este vorba de recidivarea vectorului estic în sensul care a fost în Germania, bunăoară, în perioada anilor 1933-1945, doamne fereşte, nu. Doar că Germania, ca un actor puternic sau un actor global al politicii internaţionale, este conştientă de faptul că stabilitatea şi bunăstarea frontierei estice a Uniunii Europene aduce cu sine o stabilitate mult mai sigură pentru Uniunea Europeană, inclusiv, logic, şi a Germaniei. Prin urmare, eforturile ministrului german de Externe, domnul Steinmeier, de a detensiona situaţia din Ucraina, care, din păcate, nu s-a soldat cu efect imediat, vine să demonstreze că Berlinul şi Germania acordă o atenţie deosebită atât regiunii în general, per ansamblu, cât şi în mod special Republicii Moldova. Evident, eu nu cred că criza din Ucraina va conduce la o etapă calitativ nouă a dialogului pe axa Berlin-Moscova în ceea ce priveşte identificarea unei soluţii politice definitive a conflictului transnistrean. Dar, cu certitudine, vă pot asigura de faptul că criza ucraineană a provocat accentuarea mult mai profundă a atenţiei şi nu doar a Germaniei, dar şi a multor altor state ale Uniunii Europene faţă de Republica Moldova.”

Europa Liberă: Doamna Merkel recent spunea că Europa doreşte relaţii bune cu Moscova şi chiar a spus că Federaţia Rusă poate redeveni oricând un partener bun, uşa pentru dialog rămâne deschisă. Ce înseamnă acest mesaj?

Aurel Ciocoi: „Este un mesaj absolut firesc în condiţiile în care unul dintre partenerii importanţi ai activităţii internaţionale devine imprevizibil. Şi atunci mesajul doamnei Merkel adresat omologului din Federaţia Rusă vine să ofere o şansă de revenire la relaţiile tradiţionale, la relaţiile de parteneriat strategic, care este înscris negru pe alb în tratatele semnate cu Moscova de către Uniunea Europeană. Plus la aceasta, şi Acordul de parteneriat existent între Federaţia Rusă şi Germania. Dar aceasta nici pe departe nu presupune că Germania va ceda din interesele sale sau va ceda din priorităţile politicii sale externe în detrimentul revenirii la bunele relaţii cu Federaţia Rusă. Evident, în contextul crizei create în estul Ucrainei, nu există altă cale de identificare a soluţiei decât prin calea dialogului, decât prin atragerea forțelor implicate la masa de negocieri şi, evident, în baza negocierilor, atingerea unei soluţii finale şi durabile. Respectiv, Rusia într-adevăr are şanse bune să redevină un partener important pentru statele membre ale Uniunii Europene şi în primul rând pentru Germania. Pentru că ţin să vă amintesc de faptul că schimburile comerciale dintre Germania şi Federaţia Rusă se ridică la circa 86 de miliarde de euro anual. Prin urmare, toate sancţiunile economice care au fost până acum aplicate Federaţiei Ruse au lovit în primul şi în primul rând destul de dureros în businessul german. Şi în acest context evident că interesul businessului german sau al oamenilor de afaceri germani este să revină cât de curând posibil la relaţiile de normalitate cu Federaţia Rusă.”

Valentina Ursu
Valentina Ursu

Europa Liberă: Domnule Ciocoi, dacă ne referim şi la dimensiunea economică pentru relaţia moldo-germană, ţinând cont de faptul că UE a promis dublarea cotelor pentru importul produselor agroalimentare din Republica Moldova, pe piaţa germană credeţi că vor ajunge aceste mărfuri?

Aurel Ciocoi: „Comisia Europeană într-adevăr a dublat cotele care permit exportul mult mai masiv al produselor agroalimentare din Republica Moldova pe piaţa Uniunii Europene. A fost un efort substanţial depus de guvernul Republicii Moldova pentru a atinge această dublare a cotelor. Bunăoară, doar la exportul de mere noi am obţinut de la 20 de mii de tone anual, cât era cota anterioară, a fost acum ridicată la 40 de mii de tone pentru exportul în spaţiul Uniunii Europene.”

Europa Liberă: Şi nemţii vor mânca mere moldoveneşti?

Aurel Ciocoi: „Aici vreau să ajung. Ei vor mânca mere moldoveneşti dacă producătorii noştri agricoli ar fi avut grijă din timp să-şi diversifice piaţa de desfacere şi să nu fie axaţi doar pe o singură piaţă. Pentru că niciun businessman serios nu se axează doar pe o singură piaţă de desfacere, pentru că niciodată nu ştii ce surprize pot să apară în situaţia în care eşti legat de o singură piaţă. Prin urmare, guvernul a făcut tot ce îi stă în putere pentru a le oferi producătorilor noştri agricoli şansa de a exporta. Dar nu va merge guvernul de mânuţă cu fiecare producător să-i caute partener în Germania, în cazul nostru, căruia să-i poată livra producţia. Lucrul acesta deja ţine de competenţa şi de capacitatea producătorului moldovean de a-şi vedea strategic perspectiva propriului business. Aceste cote au fost dublate, atâta timp cât funcţionează încă preferinţele economice autonome în raport cu Uniunea Europeană. Din momentul în care va intra în vigoare Spaţiul Economic Comun cu Uniunea Europeană, din acel moment cotele nu vor mai avea niciun rol, ele vor fi automat dizolvate. Şi din momentul respectiv, producătorii noştri de produse agroalimentare vor primi liber la export în cantităţi nelimitate pe piaţa Uniunii Europene. Eu mă întreb câţi producători la ora actuală din Republica Moldova au în puşculiţă parteneri care vor fi deja disponibili să achiziţioneze producţia noastră?..”

Europa Liberă: Aveţi doar întrebare fără răspuns?

Aurel Ciocoi: „Nu. Eu am şi răspunsul. Pentru că am experienţa tristă de a observa în ultimii trei-patru ani că, bunăoară, la cel mai mare târg agroalimentar care se organizează în fiecare an la Berlin, renumita expoziţie „Săptămâna verde”, standul Republicii Moldova sau prezenţa producătorilor agroalimentari din Republica Moldova este nulă. Şi atunci mă întreb care şi unde este interesul producătorului nostru de a penetra piaţa europeană, atunci când ei nu sunt prezenţi la cele mai mari târguri unde și se stabilesc astfel de contacte?”

Europa Liberă: Dar vinificatorii moldoveni au încercat să penetreze această piaţă europeană? Vinurile moldoveneşti în Germania sunt cunoscute?

Aurel Ciocoi: „Vinurile moldoveneşti în Germania sunt cunoscute, inclusiv graţie eforturilor depuse de ambasada noastră. Dar ambasada nu este un agent economic care să se concentreze 24 de ore doar pe promovarea vinurilor moldoveneşti pe piaţa germană. Da, vinurile sunt cunoscute, vinurile sunt bine apreciate aici. Vă pot spune că în cadrul vizitei oficiale a domnului prim-ministru, pe care a efectuat-o la 10 iulie la Berlin, a avut loc o degustare a vinurilor moldoveneşti aici la Berlin şi reacţia consumatorilor a fost una foarte pozitivă. Deci, vinurile noastre sunt într-adevăr înalt apreciate aici. Dar, iarăşi, ne cramponăm de aceeaşi problemă – este una să faci astfel de acţiuni promoţionale a vinurilor moldoveneşti şi cu totul alta este atunci când se ajunge la contactul nemijlocit între producătorul din Moldova şi compania parteneră care este disponibilă să importe vinurile acestea. Şi aici apar iarăşi o multitudine de impedimente de ordin tehnic. Una dintre care, vă dau un exemplu, vinurile etichetate în Republica Moldova nu sunt acceptabile pe piaţa germană din simplul motiv că lipseşte o mică etichetă cu acelaşi text, doar că tradus în germană. Consumatorul german trebuie să ştie clar care este componenţa, structura chimică a lichidului prezentat într-o sticlă sub formă de vin. Şi acest exemplu este cel mai proaspăt. Nu vreau să fac acum publicitate niciunei companii vinicole din Moldova, dar cu astfel de probleme ne-am cramponat recent, când o companie din Moldova a livrat prima partidă de vin moldovenesc în Germania şi vama germană a avut pretenţii faţă de compania parteneră germană, spunând: „Vinul acesta nu poate trece vama germană din simplul motiv că nu este etichetat corespunzător pentru piaţa germană”. Punct.”

Europa Liberă: Domnule ambasador, dar interes din partea Germaniei pentru scrutinul electoral din 30 noiembrie există? Contează ce forţe vor veni la guvernare după aceste alegeri?

Aurel Ciocoi: „Sigur, contează şi sigur că există un astfel de interes. Pentru că şi Berlinul, şi bănuiesc că şi multe alte capitale europene din spaţiul UE urmăresc foarte cointeresat posibilul rezultat al scrutinului parlamentar din 30 noiembrie. Şi pentru noi în primul rând depinde foarte mult care va fi opţiunea electoratului moldovenesc, deoarece în funcţie de opţiunea finală se va decide soarta noastră de mai departe – vom fi noi în continuare trataţi ca o ţară capabilă să îşi asume responsabilitatea pentru implementarea reformelor necesare pentru europenizarea ţării sau vom cădea iarăşi în zona gri, un soi de stand by din acesta incert, în care nici Uniunea Europeană, nici alţi parteneri internaţionali ai Republicii Moldova nu vor şti cu siguranţă ce vrem noi şi încotro vrem finalmente să ne mişcăm… Din acest considerent, evident, există un interes deosebit din partea Berlinului faţă de posibilele rezultate ale scrutinului parlamentar de la finele lunii noiembrie.”

XS
SM
MD
LG