Campania pentru alegeri parlamentare din Republica Moldova interferează cu alegerile prezidențiale din România. Și cum cele două state sunt parteneri mai mult decât strategici s-au multiplicat și evenimentele comune și comentariile care însoțesc acest început de simbioză moldo-română. Dacă înainte vreme puțini dintre politicienii români „treceau Prutul”, agățând postere stinghere prin centrul Chișinăului, acum campania electorală moldo-română e turată la maxim. Cunoașterea e mai profundă, mai intensă, mai nuanțată, de aceea preferințele electorale trec dincolo de sloganul unității naționale, exprimat vag și nivelator în anii ‘90, atunci când românii de pe ambele maluri ale Prutului abia începeau să se cunoască după 50 de ani de izolare în totalitarism.
Azi, avem afilieri pe linie doctrinară – liberali cu liberali, populari cu populari, socialiști cu socialiști –, în plus, în chimia acestor raporturi, mai intervin și prieteniile, simpatiile personale cimentate de-a lungul activității politice. Traian Băsescu, un „campion” al frăției româno-moldave, chiar se declara singurul care se bucură de sprijin aici, având o prietenie intens mediatizată cu primarul Chișinăului, Dorin Chirtoacă, și cu Partidul Liberal. În ultimul timp, președintele român, aflat la finalul celor două mandate ale sale, a afișat o relație foarte cordială cu Vlad Filat, liderul celui mai mare partid pro-european din Moldova.
Pe de altă parte, Partidul Democrat, orgolios situat la centrul eșichierului politic de la noi, a semnat recent un protocol de colaborare și susținere reciprocă în alegeri cu PSD-ul lui Victor Ponta, primul-ministru al României și candidatul cu prima șansă, conform sondajelor, la alegerile prezidențiale de peste Prut. Este un pas curajos și aproape greu de anticipat al democraților moldoveni, întrucât tot acest partid încheiase, acum câțiva ani, un protocol cu „Edinnaia Rossia” – formațiunea-mamut a președintelui Putin. Să sperăm că această nouă alianță politică a PD-lui condus de Marian Lupu, Dumitru Diacov, Igor Corman și Vlad Plahotniuc – încheiată nu la Est, ci la Vest – îl va ajuta să-și învingă ezitările identitare din care părea să-și facă, mult timp, un titlu de glorie. Singurii care refuză ideea unor alianțe în România sunt comuniștii și socialiștii moldoveni, rămași fideli (mai ales ultimii) directivelor Moscovei și porniți mereu să atace Bucureştiul. Dodon, cum bine ne amintim, chiar a cochetat cu ideea „Moldovei Mari” – un proiect de dezmembrare a statului român.
În acest context electoral efervescent moldo-român, după ce se mai decantează prieteniile, apar și unele divergențe. Cele mai recente le-a prilejuit prezența lui Iurie Leancă, primul-ministru al Moldovei și prim-vicepreședinte al PLDM, la fastuoasa festivitate de lansare a candidaturii lui Victor Ponta la București. Comentatori de la Chișinău au semnalat o contradicție între opțiunea liberal-democraților de la Chișinău, afiliați popularilor europeni, care au anunțat că îl vor susține pe Klaus Iohannis la prezidențiale, și primul-ministru moldovean, care și-a oferit sprijinul dlui Ponta. Amatorii de „scenarite” au și anunțat o sciziune între dl Leancă și PLDM, dorită de rivalii politici ai dlui Filat. Altă intrigă este că cel mai popular politician român în Basarabia, președintele Băsescu, nu a primit deocamdată nici o susținere pentru favorita sa în cursa prezidențială de la București, Elena Udrea. Prezența lui Leancă la mitingul lui Ponta i-a atras noi critici și comentarii acide din partea lui Traian Băsescu, care a invocat biografia premierului moldovean, pentru a explica afilierea acestuia cu PSD-ul de azi.
Replicile, șicanele, ironiile într-o campanie electorală, probabil, sunt greu de evitat, însă ceea ce n-ar trebui să sufere este buna relație dintre România și Republica Moldova. Garniturile politice, la Chișinău și la București, vin și pleacă, dar proiectul național, româno-moldovean, de unitate în cadrul Uniunii Europene trebuie continuat și amplificat. Pe cale de consecință, ar trebui menajați și politicienii capabili să pună în practică acest program – or, premierul Iurie Leancă este un personaj-cheie în strategia apropierii moldo-române, așa încât înțelept ar fi să folosești orice pârghie, întregul potențial intelectual, orice relație personală, de-o parte și alta a Prutului, pentru atingerea obiectivelor naţionale. Iar dacă vorbim de PLDM, episodul citat pare mai degrabă o nesincronizare internă decât un dezacord de principiu. Descinderile lui Iurie Leancă la Bucureşti pot fi utilizate eficient în încercarea liberal-democraților moldoveni de a capta, prin contacte și punți de colaborare, întreaga scenă politică românească.
Campaniile electorale, cu patimi și alianțe care șochează uneori, reprezintă o probă de maturitate pentru clasa noastră politică și pentru alegătorii basarabeni cu pașaport românesc, deoarece nu mai votăm la grămadă, urmând directive de partid. Fiecare este capabil să-și aleagă candidatul favorit, în dependență de program, de credibilitatea personală, de contribuția sa la relația România - Moldova, la relația Moldova - Uniunea Europeană. Și experiența pe care o dobândim va trebui să treacă, din păcate, şi examenul diversiunilor și intoxicărilor care tind să înlocuiască temele serioase ale campaniei electorale cu o falsă agendă.
Invoc maturitatea, invoc discernământul politicienilor și al alegătorilor din cele două state, întrucât există și o altă realitate, care planează ca o umbră malefică peste Moldova. Ajunge să ne aducem aminte cum arătau relațiile moldo-române înainte de 29 iulie 2009 – data prăbușirii regimului Voronin. Și pentru a ne ține în priză, să mai aruncăm câte o privire spre Rusia revanşardă și atunci poate vom ști să alegem esențialul de secundar, să preferăm construcţiile pe termen lung unor avantaje imediate.
