Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu are la activ câteva „performanțe”: a fost cel mai longeviv mitropolit ortodox din lume, fiindcă a ocupat această funcție vreme de 52 de ani, a fost primul reprezentant al elitei autohtone care a recunoscut că a colaborat cu regimul comunist încă din ianuarie 1990, imediat după căderea lui Nicolae Ceaușescu și a fost de asemenea primul prelat român care și-a cerut iertare pentru păcatele sale.
A fost singurul mitropolit ortodox care a recunoscut dreptul greco-catolicilor de a-și recupera bunurile confiscate de regimul comunist, care le-a dat apoi în folosință Bisericii Ortodoxe și singurul care s-a împărtășit într-o biserică greco-catolică, în prezența reprezentantului Papei în România. A fost un gest simbolic prin care a vrut să demonstreză egalitatea celor două biserici. Sinodul Bisericii Ortodoxe i-a incriminat gestul într-o ședință amplă (8 iulie 2008), urmată de critici și atacuri publice concertate.
Nicolae Corneanu (90 de ani) a murit în noaptea de duminică spre luni, după mulți ani de război surd cu ceilalți lideri ai Bisericii Ortodoxe, care l-au marginalizat și chiar au încercat să-l dea la o parte, dar s-au repliat după ce au constat că mitroplitul Banatului are sprijinul enoriașilor din această zonă. Spre deosebire de discursurile dure, naționaliste, anti-europene ale unora dintre capii Bisericii Ortodoxe, Corneanu a fost mereu tolerant, uitându-se mai mult spre Vest, decât spre Est.
Poate că a învățat mai mult decât ceilalți din trecutul său complicat. În 2007 Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a constatat că mitropolitul Corneanu a făcut poliție politică încă din 1950 și că a fost remunerat pentru turnătoriile sale și ajutat de sistem să aibă poziții tot mai înalte. Acesta nu doar că nu a contestat verdictul, cum au făcut alți înalți ierarhi, ci chiar a completat “dosarul” care îl incimina spunând că a fost “colaborator al poliției politice comuniste nu din ianuarie 1950, ci din toamna anului 1948”, când a fost arestat pentru că a adăpostit “un fugar stabilit în Germania și venit în România pentru a-și vedea familia”. “Acceptarea acestei grele situații mi-a măcinat tot timpul conștiința” a declarat imediat după aflarea verdictului Nicolae Corneanu, spunând că nu are ce “contesta” și că poate doar “repeta mereu” “părerea de rău pentru cele impuse și acceptate”.
Mitropolitul Corneanu nu a fost un sfânt, dar recunoscându-și păcatele cu mult înainte ca acestea să iasă la iveală a dat dovadă de semerenie, de umilință și de bun simț. Ar fi putut fi un exemplu pentru toți ceilalți colaboratoționiști din interiorul și din afara Bisericii, însă a sfârșit prin a fi izolat de liderii ortodocși, tocmai fiindcă a ieșit din rând, a fost spășit, modest și a încercat să repare prin ecumenism, greșelile făcute din frică sau din oportunism în tinerețea sa.
