Linkuri accesibilitate

La Hong Kong continuă Revoluția Umbrelelor


Zecile de mii de demonstranți cer alegeri democratice şi mai multă libertate de decizie, mai ales în probleme politice.

Centrul financiar al oraşului este blocat din nou iar manifestanţii cer și demisia premierului pro-chinez Leung Chun Ying.

Protestele din Hong Kong au fost deja botezate de jurnalişti Revoluţia Umbrelelor pentru că umbrelele au fost „armele” cu care au încercat manifestaţii să se apere când au fost atacaţi cu gaze lacrimogene de poliţie.

Leung Chun Ying a avertizat că administraţia de la Beijing nu va accepta prelungirea la nesfârşit a protestelor pe care le-a calificat drept ilegale, dar luni a acceptat să retragă forţele speciale de poliţie din centrul oraşului. Un gest conciliant faţă de manifestanţi.

Protestele au început cu o săptămâna în urmă, când elevii şi studenţii au început să boicoteze orele. După care la sfârşitul săptămânii s-au adunat în centrul administrativ şi financiar al oraşului. Iar duminică a început o mişcare mai largă de protest „Occupy Central with Love and Peace” (Ocupaţi Centrul cu Dragoste şi Paşnic) în care s-au implicat mulţi locuitori ai oraşului. Pe lângă elevi şi studenţi.

Iniţial, mişcarea de protest urma să fie lansată joi, pe 1 octombrie, de Ziua Naţională a Chinei.

Ce vor manifestanţii ? Alegeri libere, în 2017 când locuitorii din Hong Kong vor fi chemaţi pentru prima dată la urme din 1997, anul când oraşul a trecut de sub protectoratul Marii Britanii în administraţia Chinei.

Atunci, China a acceptat să dea Hong Kongului un statul special după principiul „ o ţară, două sisteme politice”. Pe lângă autonomia guvernării, Beijingul a promis că Hong Kong-ul îşi va putea alege liber conducerea. Numai că alegerea conducerii este făcută de o comisie cu 1.200 de membri care ascultă direct de ordinele Beijingului.

În august, Congresul Naţional al Chinei a decis în fine ca primele alegeri din Hong Kong să aibă loc în 2017. Dar pe liste de candidaţi, aprobate în prealabil la Beijing. Această prevedere i-a scos pe tinerii din Hong Kong pe străzi. Plus faptul că actualul premier nu face decât să repete cererile autorităţilor chineze.

Este evident că Beijingul nu vrea un lider în Hong Kong care să nu asculte de ordinele sale. Şi nici să acorde prea mult autonomie politică regiunii. Pentru a nu crea un precedent „periculos”. Mai mult, Hong Kong-ul are, ca centru financiar internaţional, un rol deosebit de important în economia Chinei. Un motiv în plus de a nu lăsa regiunea să scape de sub controlul său politic.

Postul de televiziune BBC relatează că marți pe străzile din Hong Kong s-au adunat mai mulţi protestatari decât în zilele precedente. Par bine organizaţi şi decişi să continue protestele paşnice.

„Înarmaţi” numai cu umbrele.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG