Orice ar spune scepticii, sondajele sunt un instrument util într-o democrație, fie şi imatură cum este cea moldovenească și, cu toată marja lor de eroare și aproximație, e mai sănătos să le analizezi cu atenție decât să le condamni de plano. Dacă realitatea le va infirma și-ți va da, în cele din urmă, ție dreptate, nu va fi neapărat o „bilă neagră” la adresa sociologilor, cât mai degrabă răsplata pentru că a-i ținut seama de tendinţele înregistrate și nu te-ai îmbătat cu apă rece.
Ultimul sondaj IMAS, dat publicității marți la Chișinău, începe să contabilizeze eficiența concertelor și a cadourilor electorale pe care Renato Usatîi le-a tot vânturat în Moldova, fără ca cineva să-l întrebe de unde-i vin banii sau să-i amintească de lege, de obligațiile față de fisc și de un set de reguli de bună purtare. Republica Moldova nu e Rusia, totuși. Aici se tinde, măcar în vorbe, dacă nu în fapte, către un stat de drept.
Deși n-are partid – tentativele sale de a fi înregistrat de Ministerul Justiției au eșuat ca urmare a falsurilor în acte la care a recurs –, Usatîi figurează în acest sondaj cu un scor care îl propulsează în Parlament. O ciudățenie ce vorbește nu atât despre virtuțile numitului Usatîi, cât despre educația precară a alegătorilor din Moldova, tributari unei mentalităţi infantile, de asistaţi ai statului. Agresarea publicului cu declaraţii și acțiuni populiste, situate la frontiera legalității și a crimei, dau rezultate. Apariția personajului Renato, în Moldova, amintește – celor care au timp să-l urmărească – de „acrobaţiile” lui Gigi Becali, milionarul-oier de peste Prut, aflat acum în pușcărie, doar că „omologului” său basarabean presa i-a desenat un portret mai de temut: că ar avea conexiuni cu grupări criminale rusești și cu serviciile secrete de la Moscova. Dorința lui Usatîi de a alipi Moldova la Rusia și preferința sa pentru un regim politic de tip Lukașenka ar trebui să alerteze autoritățile statului, nu doar mass-media și societatea civilă.
Sondajul IMAS atestă prezenţa unui electorat pro-rus stabil în Moldova. Măcinat de conflicte interne şi în pierdere de aplomb, PCRM cedează sufragii în favoarea altor partide pro-ruseşti şi rămâne doar cu 23 %. Simpatizanţii Estului încep să mizeze pe mai tinerii și mai agresivii exponenți ai cauzei rusești, în timp ce Voronin nu mai poate recupera încrederea Kremlinului după abandonarea planului Kozak.
Acelaşi sondaj mai fixează scorul aproape egal al celor ce susțin integrarea Moldovei în Uniunea Europeană (47 %) și al adepţilor Uniunii Vamale (48%). Marea luptă se va da pentru zona indecișilor și a celor ce au refuzat să răspundă la întrebări, ponderea lor fiind de 26-27%. Partidele pro-europene n-au reușit deocamdată să explice clar ce strategii vor urma după 30 noiembrie, lăsând loc diverselor interpretări pe tema unor combinaţii post-electorale cu PCRM. Poate că unii cred că eschiva, vorbitul în doi peri le-ar deschide largi spaţii de manevră, noi am zice că doar sporeşte starea de confuzie în rândurile alegătorilor.
Este adevărat că pledoariile tranşante în numele integrării europene nu mai par la fel de antrenante, de vreme ce realităţile Moldovei (încă) le contrazic. Doar că Europa nu are nicio vină aici. Cauza dezamăgirilor trebuie căutată la Chişinău în conduita politicienilor, în reformele care bat pasul pe loc. Pe acest fundal, sondajul IMAS ne dă totuşi o veste bună: 70 % din moldoveni condamnă războiul Rusiei împotriva Ucrainei. E o tendinţă ce poate înclina convingător balanţa în favoarea opţiunii pro-occidentale, dacă partidele democratice vor şti să canalizeze instinctul de autoconservare al cetăţenilor în direcţia emancipării, a evadării din spaţiul rusesc, nu în albia supunerii şi a umilinţei naţionale, încununată de nemuritorul proverb: „capul plecat sabia nu-l taie”.
