În urmă cu 25 de ani au demonstrat în Berlinul răsăritean şi-an alte oraşe est-germane mii de oameni, cerînd alegeri libere şi eliberarea unor deţinuti politici, scandînd lozinci contra securităţii Stasi. În acelaşi timp, regimul a organizat, pe data de 7 octombrie 1989, festivităţi dedicate celei de-a 40-a aniversări a fondării Republicii Democrate Germane.
Pe 5 octombrie, Erich Mielke, şeful Securităţii est-germane, Stasi, a trimis unităţilor poliţiei secrete o circulară. El cerea intensificarea „muncii informativ-operative“ şi împiedecarea unor „acţiuni provocatoare“ şi „negativ-ostile“. Circulara lui Mielke se încheia cu un îndemn la vigilenţă: „Nu admiteţi nici o surpriză! Nu-i daţi adversarului nicio şansă să devină activ acolo, unde presupune că noi nu am fi prezenţi!“
În pofida acestui îndemn, sute de demonstranţi au reuşit în seara zilei de 7 octombrie să se adune în centrul Berlinului răsăritean, strigînd numele lui Gorbaciov. În urma intervenţiei forţelor represive, zeci de persoane au fost arestate.
În acelaşi timp, şeful partidului rostea o cuvîntare în faţa oaspeţilor răsăriteni, care în cursul dimineţii au asistat de pe tribuna oficială la defilarea „oamenilor muncii“ şi la o paradă militară.
În cuvîntarea sa, Honecker a reliefat necesitatea menţinerii unităţii lagărului socialist, care practic, intrase deja în descompunere.
„Promitem prietenilor noştri din întreaga lume că socialismul va dăinui veşnic pe pămîntul german, în patria lui Marx şi Engels.“
Ceauşescu şi colegul său est-german Erich Honecker considerau politica de deschidere a lui Gorbaciov drept o ameninţare la adresa sistemului. Distanţarea faţă de Gorbaciov a formulat-o atunci Honecker, recurgînd la formula dogmatic-simplistă, care excludea orice replică:
„Tot înainte, niciodată înapoi!“
Gorbaciov, prezent la festivităţile de la Berlin, a făcut o plimbare prin oraş, rostind atunci celebra propoziţie: „Cred că cei care nu ţin cont de viaţă, sunt ameninţaţi de realitate.“
În relatări colportate, propoziţia lui Gorbaciov a fost răstălmăcită ulterior, afirmîndu-se că el i-ar fi spus, de fapt, lui Honecker prevestitor: „Cine întîrzie, va fi pedepsit de viaţă“.
În ziua aniversării RDG-ului a avut loc şi ultima întîlnire Ceauşescu-Honecker. Mass-Media est-germană nu a dezvăluit prea multe detalii despre ce au vorbit cei doi. S-a subliniat, în schimb, caracterul de amiciţie tovărăşească, existentă între liderii celor două ţări:
„Cu acest prilej, ce doi politicieni au subliniat dreptul fiecărui stat socialist de a urma o cale proprie spre socialism. Cele două părţi au reliefat necesitatea respingerii categorice a încercărilor statelor capitaliste de a se amesteca în treburile interne ale ţărilor socialiste, cu scopul de a le destabiliza“.
Zece zile după acest jubileu, pe data de 17 octombrie 1989, Honecker este obligat să demisioneze.
Ceauşescu mai rezistă cîteva săptămîni. În decembrie 1989, revoluţia română pune capăt zilelor dictaturii ceauşiste.
