Linkuri accesibilitate

Cum a ajuns „Nașul” presei românești la închisoare: după politică urmează curățenia în mass media?


Amestecul presei cu afacerile și politica devine tot mai riscant în România.

Sorin Roșca Stănescu are 65 de ani și înainte să devină senator liberal în 2012 a fost jurnalist. La începutul anilor 1990 a lucrat pentru România liberă, până a ieșit la iveală colaborarea lui cu defuncta Securitate. A fost unul dintre cei care și-au dorit să lucreze pentru poliția politică din perioada Nicolae Ceaușescu deși susține că a dat informații doar pentru brigada antiteroristă. A fondat ulterior cotidianul „Ziua”, celebru pentru așa-numita afacere „Iliescu KGB” prin care Sorin Roșca Stănescu a încercat, fără să aibă însă probe veridice, să arate că primul președinte post comunist al României ar fi lucrat cu faimosul serviciu secret al Uniunii Sovietice.

Sorin Roșca Stănescu a fost condamnat la doi ani și patru luni de închisoare cu executare pentru folosirea de informații privilegiate și constituirea unui grup infracțional organizat în dosarul Rompetrol. Este vorba despre tranzacționarea acestei companii pe bursă, când un grup de amici ai fostului patron Rompetrol, Dinu Patriciu a fost favorizat. Ancheta a început acum opt ani, când Sorin Roșca Stănescu deținea alături de Dinu Patriciu publicația Ziua. Amestecul afacerilor cu presa au făcut din Roșca Stănescu un om bogat. I se spunea Nașul, nu doar pentru că se oferea să-i cunune pe colegii săi mai tineri sau să le boteze copiii, ci și pentru că știa cum să aducă bani la ziar, exploatând investigațiile celor din redacție la adresa afaceriștilor authtoni, care-și găseau astfel “nașul” cu Roșca Stănescu. “Șantajul și etajul”, un model experimentat în perioada interbelică de celebrul gazetar Pamfil Șeicaru, la rândul lui colaboraționist, a fost preluat de Roșca Stănescu și pus în operă la Ziua. Devenise spaima companiilor private și a oamenilor de afaceri, pe care i-ar fi șantajt cu informații de presă care până la urmă nu mai apăreau dacă aceștia contribuiau cu publicitate și sume de bani la bunăstarea ziarului și implicit a patronului său.

Unele dintre acțiunile lui au fost demascate în ziare concurente, dar dovada clară a acestei practici a apărut abia în 2009, când au fost publicate stenograme ale unor discuții în care Roșca Stănescu și un alt publicist, Bogdan Chireac, îl șantajau pe fostul șef al Agenției Naționale de Integritate.

Sorin Roșca Stănescu nu este primul jurnalist care este condamnat din pricina afacerilor oneroase, înaintea lui a stat la închisoare și Dan Diaconescu, fostul patron al Otv, care la rândul lui practica șantajul, iar astăzi a fost reținut pentru evaziune fiscală și spălare de bani Dragoș Nedelcu, fost redactorș șef adjunct la Capital și fost vicepreședinte al Consiliului de Administrație al televiziunii Realitatea, pe când aceasta aparținea omului de afaceri Sorin Ovidiu Vântu. Mogulii media din România părăsesc și ei terenul rând pe rând, primul a fost Vântu, a urmat de Dan Voiculescu, patronul Antenelor, condamnat în luna august la 10 ani de închisoare pentru privatizarea frauduloasă a Institutului de Cercetări Alimentare.

Amestecul presei cu afacerile și politica devine astfel o întreprindere tot mai riscantă pentru cei care se folosesc de media pentru a-și construi sau conserva afacerile.

Previous Next

XS
SM
MD
LG