PCRM participă în alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 cu sloganul „Doar comuniștii, doar Voronin!”. În buletinul de vot ocupă locul treisprezece. Pe lista electorală sunt 76 de bărbați și 27 de femei. Pe primele 5 locuri sunt: Vladimir Voronin, Maria Postoico, Artur Reșetnicov, Galina Balmoș și Violeta Ivanov.
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova a fost la guvernare din 2001 până în 2009. În urma scrutinului parlamentar anticipat din februarie 2001, PCRM a obținut 71 de mandate din cele 101. Vladimir Voronin a fost ales atunci președintele Republicii Moldova. La alegerile legislative din 2005 comuniștii au avut 56 de mandate, ceea ce le-a permis să numească Guvernul, iar Vladimir Voronin a fost votat pentru a doua oară președinte al țării cu ajutorul PPCD, PDM și PSL. Din vara anului 2009, PCRM este în opoziție. Potrivit Barometrului de Opinie Publică din aprilie 2014, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare PCRM ar acumula peste 24 la sută din sufragii.
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova a fost înregistrat la 27 aprilie 1994. Doctrina: socialism democratic. Președinte: Vladimir Voronin.