Linkuri accesibilitate

Christopher Walker: „într-un sistem care se vrea democratic libertatea de expresie trebuie apărată și nu cenzurată”


Christopher Walker la Praga
Christopher Walker la Praga

Un interviu la Forumul 2000 de la Praga cu directorul executiv al Forumului Internațional pentru Studii Democratice de la National Endowment for Democracy.

La Praga a avut loc in aceasta saptamina Forumul 2000, o reuniune infiinţata de fostul presedinte Vaclav Havel în urmă cu 14 ani si care, an de an reuneste lideri politici, ginditori, analisti politici, jurnalisti, personalitati culturale, care discută despre problemele momentului. Printre oaspeţii de vaza ai editiei de anul acesta a fost si Christopher Walker, directorul executiv al al forumului international pentru studii democratice de la National Endowment for Democracy. Aflat la sediul nostru de radio, i-am adresat mai multe intrebari despre situatia actuala din regiune si despre provocarile care stau in fata tarilor din Parteneriatul Estic care au semnat acordurile cu Uniunea Europeana, Moldova, Georgia si Ucraina.

„Cred ca acum situatia este foarte dificila pentru aceste tari, pentru ca Rusia a spus limpede ca este gata să foloseasca resurse imense pentru a pune la incercare evolutiile democratice in o multime de tari: Ucraina unde vedem o interventie ruseasca importanta, provocari. Moldova este o alta ţara care are de suferit din cauza unor obstacole puse de Rusia in drumul ei catre Occident, Georgia, la fel şi Kirghistanul, ar putea fi adaugate acestei liste. Si tarile baltice, care in ultimele luni au vazut o serie de provocari, ce sugereaza ca Rusia actioneaza cu rea credinţă in vecinătatea ei. Asta inseamna ca aceste ţări vor trebui sa munceasca inca si mai mult şi sa fie mai concentrate pe scopul lor ultim, care este foarte greu de atins, fara indoiala.

Dar pentru ţări care vor sa construiasca sisteme democratice, care ofera cetătenilor lor mai multa transparenţă, guverne care dau socoteala electoratului, care lupta cu corupţia - şi care trebuie spus ca sunt sisteme care nu urmeaza modelul rusesc - aceste tari si guvernele lor au foarte multe de facut pentru a atinge aceste obiective.”

L-am intrebat pe Christopher Walker cum priveste decizia unora dintre aceste guverne si initiativele luate recent in tari din vecinatatea Rusiei de a cauta sa limiteze accesul presei rusesti in aceste tari; initiative luate si de Moldova.

„Standardul ar trebui sa fie, probabil, de a nu limita libertatea de expresie. Dar daca ne uitam la ce s-a intimplat in Ucraina si in Crimeea vedem ca autorităţile

Pentru multe țări care au minorităţi largi de ruşi, acesul la acest tip de informație manipulată poate fi chiar periculos...

ruse au investit resurse imense si eforturi susţinute pentru a comunica oamenilor din aceste ţări informatii care, de multe ori, au fost pur si simplu, false sau menite sa denatureze adevarul; şi pentru multe tari care au minorităţi largi de ruşi, acesul la acest tip de informatie manipulata poate fi chiar periculos. Autorităţile din aceste tari vad acest tip de informatie ca fiind o ameninţare, incitind la violenţa, la ura, la tulburari. Si daca ne uitam la violenta din Ucraina nu putem spune ca aceste temeri sunt complet nejustificate.

Iar asta pune guvernele acestor tari, fara doar si poate, intr-o pozitie foarte dificila. Democratia se bazeaza si pe libertatea presei, a informatiei. Este însă foarte ironic ca Rusia aduce in discutie libertatea de expresie in aceste tari in care presa rusa difuzeaza acest tip de propaganda si in care exista largi

Într-un sistem care se vrea democratic, libertatea de expresie trebuie aparata si nu cenzurata ...

comunitati rusofone si Rusia pledeaza pentru libertatea de expresie, in timp ce in Rusia este blocata aproape orice initiativa alternativa de informatie independenta, sau diferita de propaganda oficiala. Asa ca, eu cred ca este foarte important sa nu uitam ipocrizia acestui tip de argument adus de Rusia, dar, pe de alta parte, este foarte important ca intr-un sistem care se vrea democratic libertatea de expresie trebuie aparata si nu cenzurata.”

L-am întrebat pe directorul executiv al al Forumului International pentru Studii Democratice de la National Endowment for Democracy, Christopher Walker, daca in aceste ţări si in Moldova se poate vorbi despre o presa independentă, care sa poata sa reactioneze pe masura „provocarilor” venite dinspre acest tip de jurnalism manipulator rusesc?

„Aceasta este o intrebare extrem de importanta: cit de puternice sunt mediile de informare din aceste tari. Pot sa spun că, fara indoiala, în toate aceste tari despre care discutam presa e foarte slaba. In unele cazuri explicatia este ca tarile sunt foarte mici - tarile baltice, Moldova - si au o infrastructura media foarte slaba si, mai mult, aceste tari trec prin perioade economice foarte dificile, asa ca nu prea este cine sa sprijine media care sa poata contrabalansa printr-o presa foarte puternica propaganda care vine din afara si sa poata explica diferenta intre fapte si manipulare si asta este o provicare majora pentru presa din aceste tari, deasupra celorlalte probleme pe care le are.”

Incercind sa rezum, l-am intrebat pe Christopher Walker daca nu este o perioada totusi mult prea complicată pentru liderii Moldovei, care trebuie sa reformeze economia – ca sa poata respecta acordurile de liber schimb cu Uniunea Europeana, sa faca reforme politice, sa lupte cu corupţia, sa respecte drepturile minorităţilor, sa susţina libertatea presei si sa aiba si alegeri in față in care electoratul sa fie convins ca aceasta ar fi „calea dreapta”?

„Nimeni nu se indoieste ca este o provocare imensa si cred ca problemele care

Partea tragică a relației Moldovei cu Rusia este că Rusia nu are absolut nici un interes să vadă că aceste țări devin mai puțin corupte, mai bine guvernate, capabile să-şi mulțumească cetăţenii, mai prospere....

stau in fata Moldovei stau si in fata altor tari din regiune, cum ar fi Ucraina. Ucraina are de depăşit aceleasi probleme, daca nu chiar mai grele, enorme probleme. Si partea tragica a relatiei Moldovei cu Rusia, ca si a celorlalte tari din regiune, este ca Rusia nu are absolut nici un interes sa vada ca aceste tari devin mai putin corupte, mai bine guvernate, capabile sa-şi multumeasca cetăţenii, mai prospere. Dimpotriva.

Or, aici, nu exista alternativa: trebuie facute cit mai multe eforturi, de muncit mult, iar toate aceste probleme sunt si ale cetatenilor acestor tari, nu numai ale elitelor politice, dar daca ei vor sa traiasca intr-o altfel de realitate, altfel de societate nu exista alternativa decit sa mearga inainte si sa munceasca cit mai mult posibil sa faca reformele necesare.”

XS
SM
MD
LG