I-am auzit pe mulţi moldoveni vorbind cu convingere despre BUNĂTATEA din Moldova. Oamenii de aici, zice-se, ar fi foarte buni, altruişti, pe cînd străinii, mai ales prizonierii societăţii de consum occidentale, ar fi reci şi egoişti.
Da, există bunătate în Moldova. Bunăoară, sînt oameni buni şi frumoşi care ajută bătrînii şi copiii orfani. Există bunătatea omului care îi dă un leu cerşetorului în stradă.
Dar există şi un soi de bunătate care îmi repugnă, o bunătate hidoasă care cîştigat teren în anii tranziţiei. Şi o să vă dau cîteva exemple.
Să-l luăm, de pildă, pe pasagerul care îi lasă taxatorului biletul pentru care a plătit. Pasagerul acela vrea să-i facă un bine taxatorului care, se presupune, are o viaţă grea. Însă ajutîndu-l pe taxator, pasagerul îi dezavantajează pe ceilalţi, lipseşte Parcul de Troleibuze de nişte bani şi de fapt îşi bagă cotul în societatea din care face parte. Văd aproape în fiecare zi asemenea pasageri buni la suflet şi îmi este silă de bunătatea lor.
Un asemenea soi de bunătate proliferează în acest spaţiu ciudat-miraculos. Există nişte angajatori foarte buni la suflet care le dau angajaţilor salarii mai grase. Numai că aceste salarii fiind în plic, aveam de-a face cu o banală evaziune fiscală şi deci cu neglijarea bugetului de stat.
Oamenii buni pot fi găsiţi aici la fiecare colţ. Bunăoară, foarte buni sînt şi cumpărătorii care niciodată nu vor să ceară bonul în alimentară. Ei le fac un bine vînzătorilor şi patronilor, dar ce folos are societatea din binele acesta?
Au existat şi mai există constructori ai tranziţiei care vor să le facă un bine oamenilor care au nevoie de apartamente. Ei fac case, aduc bucurie oamenilor, dar atunci cînd intră impardonabil în spaţiile verzi te întrebi: nu cumva bunătatea asta are şi un revers hidos?
Oamenii noştri sînt foarte buni, foarte inimoşi. Numai că de multe ori bunătatea e mînă-n mînă cu lipsa de discernămînt şi cu pofighismul fără frontiere. Şi atunci nici nu mai contează bunătatea…
