Într-o corespondență de la Kiev consacrată alegerilor parlamentare de la 26 octombrie din Ucraina, agenția Reuters anticipează că din noul legislativ vor pleca „bodyguarzii și amantele”, iar în locul lor vor veni activiștii Maidanului și veteranii conflictului din est. „Următorul parlament ucrainean va fi pro-occidental și pronunțat naționalist, iar asta nu va fi pe placul Rusiei”, scrie Reuters în relatarea semnată de Richard Balmforth și Pavel Polityuk.
Pilotul de armată Nadia Savcenko este prima pe lista unuia din cele mai mari partide ucrainene, deși este deținută într-o clinică psihiatrică din Moscova, fiind acuzată de implicare în moartea unor jurnaliști ruși.
Colonelul de aviație Iuli Mamciur, care a devenit erou în martie, când a refuzat să-și părăsească postul din Crimeea în fața forțelor pro-ruse, este cap de listă al blocului președintelui Petro Poroșenko și are toate șansele să câștige un loc în parlament duminică.
Tetiana Ciornovil, o activistă bătută de huliganii fostei puteri, a devenit unul din simbolurile Maidanului. Deja văduvă de război la 35 de ani, ea candidează din partea partidului premierului Arseni Iațeniuk.
Vechiul legislativ de la Kiev, cu 450 de locuri, era alcătuit în mare parte din deputați plătiți de oligarhi de afaceri, fiind mai degrabă o piață de târguri politice decât un for al intereselor alegătorilor. Asta – scrie Reuters – ar putea să se schimbe.
„Nu vom mai vedea bodyguarzi și amante în noul parlament. Vom vedea oameni cu background militar, chiar dacă nu vor avea cunoștințele politice și juridice necesare”, a spus analistul politic Mihailo Pogrebinsky.
Noua componență a legislativului va reflecta lunile de război și confruntare cu Rusia care au creat o criză în stilul războiului rece între Moscova și occident și au redesenat peisajul politic al Ucrainei.
Pierderea Crimeii și împiedicarea votării normale în regiunile separatiste din est, unde violențele persistă în ciuda acordului de încetare a focului, va face ca noul legislativ că aibă numai 424 de locuri ocupate, iar celelalte 26 – plus al lui Savcenko, dacă va fi aleasă – vor fi lăsate goale.
Comentatorii se așteaptă la apariția unei majorități puternice pro-europene. Volodimir Fesenko, de la institutul Penta, crede că „majoritatea absolută va fi a forțelor politice legate de integrarea europeană și de Maidan”.
Pro-occidentalul Poroșenko a convocat alegerile pentru a consolida legitimitatea noii puteri după revoluția pe care Rusia a denunțat-o ca pe un „puci fascist” ca să-și justifice angajarea de partea separatiștilor.
Dar există puține semnale că reconcilierea națională ar fi iminentă – continuă Reuters - de vreme ce rebelii își vor ține propriile alegeri la începutul lunii viitoare, iar în regiunile disputate mor zilnic în lupte oameni, în ciuda armistițiului din septembrie.
Între timp în toată Ucraina mulți cetățeni se declară dezamăgiți de ritmul de melc al reformelor care ar trebui să le ridice nivelul de trai.
„Există riscul unor noi proteste dacă nu se fac reforme, iar timpul nu este de partea lui Poroșenko”, a spus Mustafa Nayem, jurnalist și activist care candidează din partea partidului președintelui.
Forțele pro-ruse, inclusiv Partidul Regiunilor al președintelui alungat Viktor Ianukovici, au toate șansele să dispară din legislativ. Comuniștii, care l-au sprijinit pe liderul fugar, riscă să piardă reprezentarea parlamentară pentru prima oară de la proclamarea independenței în 1991.
Cu atâția veterani de război, lideri de batalioane de voluntari și eroi, noua Radă ucraineană va fi probabil foarte ostilă față de Moscova.
„S-ar putea să avem un parlament fără opoziție, în care competiția va fi: cine este cel mai naționalist și cine urăște Rusia cel mai mult”, crede analistul Pogrebinsky.
Sondajele de opinie sugerează că blocul lui Poroșenko, care include partidul Udar al fostului boxer Vitali Klitschko, ar putea obține până la 30% din voturile de pe lista de partid, care decide 225 de fotolii. El are asigurat sprijinul partidului lui Iațeniuk, Partidul Frontul Poporului, dacă acesta trece pragul reprezentării parlamentare. Poroșenko ar putea fi nevoit după alegeri să ceară ajutorul a doi potențiali actori-cheie: fostul premier Iulia Timoșenko și populistul Oleh Liașko, de la Partidul Radical.
Ambii l-au criticat aspru în trecut pe președinte pentru unele prevederi ale planului său de pace, pe care le consideră concesii nemeritate făcute separatiștilor.
Potrivit ultimelor sondaje partidul naționalist Svoboda și cel de extremă-dreaptă Sectorul Drept nu au șanse să intre în noul parlament.