Linkuri accesibilitate

Dosarul Revoluției române din decembrie 1989: România, condamnată la CEDO la plata a încă 50.000 de euro


CEDO
CEDO

Până acum statul român a fost condamnat în acest dosar la 500.000 de euro.

Judecătorii CEDO au decis marți 4 noiembrie că justiția română le-a mai încălcat dreptul la un proces corect unor foști revoluționari.

Potrivit instanței europene de la Strasbourg statul român va trebui să le plătească acestora aproximativ 50.000 de euro drept daune morale.

Este vorba de 34 de persoane (majoritatea din Bucureşti, dar și din Pitești și Teleorman) care au participat la manifestațiile împotriva regimului comunist desfășurate între 21 și 23 decembrie 1989.

CEDO arată că, deși în 1990 Parchetul militar a deschis o anchetă privind reprimarea armată a manifestațiilor de la București, Timișoara și alte câteva orașe din țară, ancheta a fost finalizată doar în cazul Timișoarei, în care au fost deja condamnați generalii Victor Athanasie Stanculescu si Mihai Chițac.

Potrivit deciziei de marți fiecare dintre cei 34 de foști revoluționari care au participat la mișcările de protest din București, Pitești și Teleorman, urmează să primească din partea statului român drept compensație morală câte 1.350 de euro, CEDO decizând că aceștia nu au avut parte de un proces echitabil în instanțele românești.

Aceasta nu este prima condamnare la Strasbourg a României pentru încălcarea drepturilor omului în „Dosarul Revolutiei”.

Recordul de despăgubiri în acest dosar s-a înregistrat în martie 2013, când CEDO a condamnat România la plata a aproximativ 350.000 de euro unui numar de 72 de timișoreni, victime ale Revolutiei.

În 2011 despăgubiri de 15.000 respectiv 6000 de euro au mai primit, tot în baza unei decizii CEDO Nicolae si Elena Vlase, precum și președintele Asociației 21 Decembrie, Teodor Marieș.

În același an alti 4 români au fost recompensați cu 52.000 de euro, pentru reprimarea de către regimul comunist a demonstrațiilor din Cluj.

În 2009 CEDO a decis că România trebuie să recompenseze cu 25.000 de euro familia unui fost miliţian ucis la Revoluţie și cu încă 5000 de euro patru foști revoluționari din Timișoara.

Până acum statul român a fost condamnat în baza unor decizii CEDO la plata a 500.000 de euro pentru reprimarea de către autoritățile comuniste a demonstrațiilor din decembrie 1989.

XS
SM
MD
LG