Linkuri accesibilitate

Klaus Iohannis dispus să semneze „Acordul pentru salvarea statului de drept și a democrației în România”


UDMR nu recomandă susținerea lui Victor Ponta din cauza alianței cu CV Tudor făcută de anturajul premierului.

În România, între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidențiale, este vremea când candidații ieșiți din cursă le recomandă celor care i-au votat în cine să-și pună încrederea la 16 noiembrie.

„Primul lucru pe care îl voi face ca șef al statului e să renunț la imunitatea președintelui”, a spus joi candidatul dreptei la prezidențialele din România, Klaus Iohannis.

Declarația vine după scrisoarea pe care i-a trimis-o miercuri Monica Macovei în numele celor care au votat-o în primul tur și a celor care au lucrat pro-bono în campania ei electorală. Este vorba despre un decalog care vizează prioritățile de politică externă ale României, Parteneriatul Strategic cu Statele Unite și angajamentele din interiorul NATO, aderarerea țării la Schengen, dar și păstrarea independenței justiției.

Klaus Iohannis s-a declarat gata să semneze așa-numitul „Acord pentru salvarea statului de drept și a democrației în România”, propus de Monica Macovei. În acest fel candidatul dreptei se angajează, în ipoteza în care va ajunge președinte, să nu promulge o lege a grațierii și amnistiei și să facă doar grațieri individuale destinate unor nevoi umanitare, să organizeze în 2015 un referendum pentru eliminarea imunității parlamentarilor, miniștrilor și președintelui, să garanteze promovarea împreună cu partidele care îl susțin a legii votului electronic, a unei noi legi a partidelor, alocarea pentru Educație și Sănătate a câte șase procente din Produsul Intern Brut pentru fiecare.

De asemenea, Klaus Iohannis a fost de acord să garanteze că exploatarea aurului cu cianuri la Roșia Montana nu va deveni niciodată realitate, că nu va accepta nici un fel de schimbări care să modifice arhitectura Direcției Naționale Anticorupție, că nu va face înțelegeri politice pentru numirea procurorilor la vârful parchetelor și că se va consulta cu partenerii din Uniunea Europeană și din societatea civilă în legătură cu orice modificări legalte de politica anticorupție.

Klaus Iohannis a precizat că toate aceste lucruri se găsesc și în programul său politic, accentuând că nu are nici o problemă „să reconfirme” într-un document scris cererile Monicăi Macovei.

Candidatul dreptei a afirmat până acum că „nu va negocia voturile românilor ca pe o marfă” cu alți politicieni. În acest caz nu a fost vorba despre nicio negociere, ci doar despre o subliniere a unor principii, care să-i convingă pe cei aproape 500.000 de alegători ai Monicăi Macovei să-i dea votul lui Klaus Iohannis în turul al doilea. După primul tur, diferența dintre Victor Ponta și Klaus Iohannis este de 1 milion de voturi. În jur de 400.000 a luat și candidatul minorității maghiare, care inițial ar fi vrut să-l susțină pe Victor Ponta, dar care a fost nevoit să accepte verdictul întâlnirii reprezentanților Uniunii Democrate a Maghiarilor din România de joi.

Decizia finală a fost că maghiarii nu pot recomanda susținerea lui Ponta din cauza alianței cu Vadim Tudor făcută deja de anturajul premierului. Altfel spus UDMR nu le dă sfaturi alegătorilor din comunitatea maghiară, urmând ca „fiecare să voteze în turul doi conform propriilor convingeri”, după cum s-a exprimat Kelemen Hunor, liderul Uniunii.

Nu e clar câți maghiari vor fi mobilizați să voteze, mai ales că Iohannis a spus clar că nu susține autonomia pe baze etnice, fiind interesat mai degrabă de modelul de autonomie care are efecte economice pozitive. Unii membri ai comunității maghiare au fost mulțumiți de acest răspuns franc și lipsit de ambiguități, în vreme ce alții se așteptau la mai multă empatie din partea unui minoritar, fie el și neamț.

XS
SM
MD
LG