In Moldova continua campania electorala cu cele 19 formaţiuni politice inscrise in cursa si cei doi candidati independenti… Consiliul Coordonator al Audiovizualului se întruneste in aceasta dimineata in sedinta.
Comunistii vor depune flori si vor organiza un miting la statuia liderului bolşevic Vladimir Ilici Lenin de la Chisinau.
Seara, teatrul Eugen Ionesco anunță avanpremiera spectacolului Violenţa, o istorie de dragoste, semnat de regizorul suedez Benno Voorham.
Pe plan regional, atentia este concentrata asupra a doua „puncte frierbinti” – Ucraina si estul ei controlat de separatistii pro-rusi si Georgia, unde criza politica ia proportii, dupa demisiile si demiterile răsunatoare din guvern si după tensionarea in continuare a relatiilor dintre presedinte si premier… Occidentul, Statele Unite si Uniunea Europeana şi-au exprimat si ieri ingrijorarea fata de ambele evolutii. La Bruxelles, noua coordonatoare a politicii externe si de securitate a Uniunii, Federica Mogherini a declarat că evolutiile din Ucraina sunt „semne negative” si ca Uniunea sprijina in totalitate integritatea teritoriala si suveranitatea Ucrainei.
La Washington, purtatoarea de cuvint a Departamentului de stat a declarat ca este în interesul Georgiei să demonstreze că este stabilă şi unită şi că justiţia nu este utilizată ca armă în răfuieli politice şi ţara sud caucaziana să păstreze orientarea euro-atlantica, promovata de ministrii apararii si de externe, care nu mai fac parte din guvernul georgian.
La Bruxelles are loc Consiliul pentru afaceri economice.