Ritmul campaniei electorale din Moldova, cu disertații lungi și plicticoase la televiziuni, cu actori politici cvasinecunoscuți și aproape hazlii prin prestația lor, această atmosferă placidă, lipsită de nerv, a fost scurtcircuitată de incidentul de la Aeroportul Internațional Chișinău de acum două zile, când pretinsul președinte al nerecunoscutei „republici nistrene” a fost împiedicat de un grup de veterani basarabeni ai războiului de pe Nistru să intre în sala VIP a Aeroportului. Șevciuk pleca la Moscova, pesemne după noi instrucțiuni. Nereușind să răzbată prin bulucul de oameni revoltați, care scandau „Jos teroriștii, jos separatiștii!”, Șevciuk a trebuit să se șupurească, păzit de bodyguarzi, în clădirea aerogării pe o intrare de serviciu.
Incidentul de duminică, în care separatiștii-călători au fost împiedicați să intre în sala persoanelor importante, a fost preparat de o altă secvență, de acum o lună și ceva, tot la Aeroportul Chișinău, când gărzile de corp ale lui Șevciuk și Ștanski au bruscat și intimidat câțiva ziariști moldoveni, fără ca poliția sau personalul de serviciu să intervină. E răspunsul veteranilor la un comportament vulgar și violent, pe care guvernanții de la Chișinău îl tolerează, nu îndrăznesc să-l penalizeze. De ce? Dintr-un mai vechi complex față de Moscova și slugile ei, dintr-o prost înțeleasă răbdare a celui ce nu vrea să provoace. Și atunci acest vid de autoritate și demnitate este „umplut” de indignarea veteranilor moldoveni, care s-au săturat să trăiască în umilință după ce și-au pierdut sănătatea și prietenii într-un război declanșat și orchestrat de Rusia, în vara lui 1992.
Acest ultim episod, intens comentat de presă şi condamnat vehement de autoritățile separatiste, care au pretins că intimidarea lui Șevciuk a fost pusă la cale de serviciile speciale moldovenești, anunță o fază de răzbunare haotică, un fel de justiție populară, greu de controlat. Guvernul a calificat incidentul drept „provocare”. Sigur, e nevoie de calm și de vigilență. Doar că, făcută cu intenție sau doar expresie a unei indignări legitime, altercația de la aeroport nu poate fi trecută ușor cu vederea.
În secvențele filmate la fața locului și puse pe Internet, unul dintre veterani îl întreabă la un moment dat pe ofițerul de poliție moldovean de ce nu-l reține pe Șevciuk, de ce îl lasă să treacă? Încurcat de acest reproş, ofițerul a răspuns că o asemenea decizie îl depășește, o pot lua doar șefii de sus. A fost ca o străfulgerare, ca o scăpărare de blitz care a revelat întregul absurd, întreaga bizarerie a situației: șeful unui regim ilegal, anticonstituțional, pentru care există articole clare în Codul Penal, este intangibil, se bucură de imunitate pe teritoriul Moldovei, doar pentru că, nu-i așa, suntem într-un proces de negocieri, lucrăm asupra unor măsuri de încredere, există un format 5 plus 2... Și, să nu uităm, pentru că e apărat de armata rusă din Transnistria.
Evgheni Șevciuk are interdicție de a intra în Ucraina, după ce Transnistria a furnizat combatanți pro-ruși pe frontul de est ucrainean, dar și diversioniști pentru episodul sângeros de la Odessa, din mai anul curent, și atunci folosește singura cale de scăpare spre Moscova prin Chișinău, dar nu oricum, ci - obligatoriu - solicită prestigiul şi confortul din sala VIP-urilor. În acelaşi timp, moldovenii din stânga Nistrului sunt trataţi de administraţia separatistă de la Tiraspol ca în Evul Mediu: şcolile noastre din stânga Nistrului se află permanent sub pericol de a fi închise, copiii sunt terorizaţi, ţăranii nu-şi pot lucra pământurile şi au de plătit taxe „grănicerilor” transnistreni. Disproporţia e strigătoare la cer şi a devenit normalitatea însăşi.
Cunoaştem toate argumentele care recomandă prudenţa, ponderaţia în chestiunea transnistreană. În acelaşi timp, să recunoaştem că atitudinea pasivă faţă de regimul de la Tiraspol nu reprezintă un gest de solidaritate faţă de partenerii noştri ucraineni, aflaţi în război cu Rusia. În plus, defetismul în faţa transnistrenilor, lipsa de implicare a autorităţilor când vine vorba să-şi apere propriii cetăţeni de impertinenţa şi agresivitatea bandiţilor de la Tiraspol, chiar aici, la Chişinău, este o strategie pierzătoare şi pe plan electoral, întrucât nu adaugă bile albe la imaginea guvernării noastre pro-europene.
Să trecem hopul alegerilor, spun aleşii noştri, şi-apoi ne apucăm să facem ordine. Să-l trecem, de-acord, dar cu ce procente?