Linkuri accesibilitate

La Congaz, înainte de alegeri: „Vrem bunăstare, dar în Uniunea Eurasiatică”


La Congaz
La Congaz

Mai mulți alegători găgăuzi par să-şi menţină opțiunile de la controversatul referendum anti-UE din februarie.

La referendumul de pe 6 februarie din autonomia găgăuză, pe care autoritățile moldovene l-au declarat nelegitim, locuitorii autonomiei par să fi votat covârșitor în favoarea unei relații mai strânse cu Rusia și Uniunea Vamală. Unii nu și-au schimbat opțiunea nici până astăzi, când se pregătesc să voteze la alegerile parlamentare de la 30 noiembrie.

Pe strada centrală din Congaz dimineaţa e vânzoleală tipică pentru toate satele din Republica Moldova. Toamna nu e nicio clipa de pierdut. Îi surprind pe oameni făcând curat prin curte, pregătind unelte pentru a merge la câmp sau în drum spre filiala băncii unde îşi plătesc facturile ori spre primărie unde se adună toţi acei care au te miri ce probleme.

Mătuşa Vasilisa este printre primele persoane pe care le-am întâlnit la Congaz. Pensionara aştepta la staţia din centrul satului un transport care s-o ducă până în localitatea vecină. O întreb ce aşteptări are de la alegerile parlamentare de peste două săptămâni. Femeia începe a se tângui că primeşte o pensie de doar 548 de lei, iar despre alegeri spune ca va vota pentru o viaţă mai bună, care, în viziunea ei, se rezumă la:

„Feciorii mei să poată să meargă la muncă în Rusia. Dacă ei nu ar avea această posibilitate, noi nu vom avea cu ce trăi. Majoritatea tinerilor din sat se duc la lucru în Rusia. Părinţii lor trăiesc din banii pe care îi fac ei acolo, nu din pensii. Copii mei tot merg la muncă în Rusia şi ne ajută mult”.

Aproape fiecare pensionar întâlnit la Congaz povesteşte acelaşi lucru. Ceea ce analiştii politici de la Chişinău numesc drept un posibil vot geopolitic la scrutinul din 30 noiembrie, aici se vede şi se simte de la o poştă. Satul este împânzit cu

afişe electorale de culoare roşie ale partidelor de stânga, care le promit cetăţenilor fie aderarea la Uniunea Eurasiatică, fie relaţii mai strânse cu Federaţia Rusă. Până şi o formaţiune de la guvernare şi-a ajustat mesajul electoral pentru etnicii găgăuzi, promiţându-le o relaţie specială cu Rusia.

Nicolai Nicolaev mă priveşte cu precauţie simţindu-se mai în siguranţă la volanul mașinii sale Lada parcate lângă o bancă. Pentru că mă vede dotată cu un reportofon, mă probozeşte în avans, poruncindu-mi să redau întocmai spusele găgăuzilor. Îl întreb în ce măsură interesează pe locuitorii autonomiei ce fac politicienii de la Chişinău.

„Nu doar că ne interesează foarte mult, dar şi ne îngrijorează. Oamenii din actuala guvernare sunt foarte departe de popor şi nu-i consultă pe cetăţeni în

nicio chestiune. Asta e o greşeală foarte mare. Iar în ce-i priveşte pe găgăuzi, noi ne-am expus opinia noastră la referendumul din iarnă. Noi suntem pentru aderarea la Uniunea Vamală, pentru aproprierea de Federaţia Rusă. Acolo este trecutul nostru, acolo ne sunt copiii”.

O parte din oamenii cu care am stat de vorbă la Congaz se declară dezamăgiţi de acţiunile politicienilor de la Chişinău, care în campanii le promit etnicilor găgăuzi marea şi sarea, zic ei, după care uită de problemele lor.

„Ne uităm că nu prea îi interesează soarta noastă. Ne-au promis de atâtea ori majorare de salarii, dar au uitat şi de noi, şi de lefurile noastre. Parcă vrem să sperăm, dar nu mai ştim în cine să credem”.

„Oricum ei o fac pe a lor, iar oamenii o duc greu, pentru că aşa este politica de la noi”.

„Nu-mi mai pun nici un fel de speranţe, pentru că fiecare îşi umple buzunarele proprii, iar la oameni nu se gândește nimeni. Trebuie să ne ajutăm singuri pe noi, fiindcă de la alţii nu vom primi niciun sprijin”.

I-am întrebat pe mai mulţi interlocutori de-ai mei dacă ţin cu tot dinadinsul la apartenenţa geostrategică răsăriteană sau creşterea nivelului de trai este mai importantă. Mi-au spus aproape la unison că vor bunăstare, dar în Uniunea Eurasiatică.

Potrivit datelor CEC, în autonomia găgăuză locuiesc aproximativ 4% din alegători din Republica Moldova.

XS
SM
MD
LG