Cand Vladimir Putin, in aprilie, a folosit pentru prima oară termenul de Novorossia - Rusia Nouă - în legătură cu teritoriile separatiste din estul Ucrainei, mulți în occident s-au înecat cu cafeaua. Formula părea o nouă definiție brutală a statutului teritoriilor independentiste, populate majoritar de rusofoni.
Sigur, Putin a folosit-o poate cu bună știință, anticipând că va speria în afară și că va flata în interiorul Rusiei. Novorossia e unul din acei termeni ambigui care flatează mentalitatea populară vizavi de mitologia istorică, la fel cum flatează in România termenii Basarabia sau Cadrilater.
Așa e și cu Basarabia din punctul de vedere al multor istorici români, ba chiar și al majorității românilor în general. Locuitorii Republicii Moldova nu folosesc termenul de Basarabia, pe când românii da, ba chiar continuă întreaga dispută, lansată de istoricul Neagu Djuvara, dacă Basarabii, dinastia, familia domnitoare medievală, nu cumva au fost de origine cumană.
Novorossia este, istoric, tot sudul Ucrainei de astăzi, asa cum era cunoscut pe hărțile, sau in diplomația rusească a sec. al 18-lea. Dupa războiul ruso-turc din jurul anilor 1770, tot nordul Mării Negre, sudul Ucrainei de astăzi, a fost ocupat de Rusia si populat, treptat, cu ruși, ucraineni si cazaci.
In egală măsură se poate aminti faptul că Algeria magrebină nu era altceva, pana la independență, decât un departament francez și că partea de est a Statelor Unite poartă încă denumirea de New England - Anglia Nouă.
Sau istoria Macedoniei, regiune multietnică, din care o parte este astăzi independentă, însă al cărei nume e contestat de Grecia, tot din rațiuni istorice.
Multă vreme, principalul oraș al Novorossiei, al Rusiei Noi, a fost Odesa, oraș multietnic si multicultural, asa cum a fost dintotdeauna si Crimeea. E vorba, asadar, de regiuni coloniale, a căror existență a avut o explicație istorică, dar care nu sunt de fapt parte integrantă a eposului etnic rusesc.
