S-a umplut spaţiul public de covoare roşii. Mulţi le pregătiseră pentru celălalt, dar învinsul a plecat în concediu. Cei pe care entuziasmul i-a prins nepregătiţi, fără covoare în dulapul cu schelete, se fac preş în calea învingătorului, într-un sacrificiu public, să vadă toţi ce face iubirea din om. Învinsul a plecat, evitând covoarele roşii, să nu lase urme. Este, susţin mulţi, concediul de adio. Victor Ponta afirmă că şi concediul e o formă de coabitare. Că acceptă să cedeze scena şi ecranele. Turul doi, pe care credea că-l va câştiga prin simpla prezenţă, l-a lăsat cu popcornul în gât. Este acum dispus la sacrificiul suprem, doar-doar va fi lăsat să mai semneze câteva contracte sau măcar să le ascundă pe cele vechi. Poate că va reuşi să organizeze şi votul din 2016, să le dovedească tuturor că e obişnuit să înveţe din greşeli. Mai are ceva rude politice de omenit şi nişte adversari din partid cărora să le taie fondurile, să moară sufocaţi. Sau, probabil, evită audierile la Direcţia Anticorupţie în dosarele Microsoft şi EADS. Procurorul şef de la DNA spune că se poate face un miniparlament la Rahova din numele grele vehiculate în aceste dosare. Se aud capete rostogolindu-se pe culoarele puterii, iar Victor Ponta nu vrea să-l ia valul. A spus-o în campania electorală: vrea continuitate. Adică să supravieţuiască.
Înfrângerea l-a întristat. N-a vrut să se mai vadă nici măcar cu tovarăşii săi, cei care-l ajutaseră să arate lumii că nu-l încap nici stadioanele. Că, dacă se umflă bine, acoperă orice ecran, indiferent de diagonala acestuia. Că poate fi iubit şi de vii, şi de morţi. Că votul este un moft şi că adevăratele alegeri prezidenţiale şi generale sunt cele din partid. Înfrângerea a fost însă categorică în ciuda faptului că s-a furat după toate regulile Cursului scurt de istorie bolşevică. S-a furat la numărul total de votanţi, la votul în străinătate, la listele cu alegători migratori. S-a furat cu urna, cu borderourile, cu televizoarele şi cu institutele de sondaj care au rulat nonstop exit-polluri isteric-festiviste. S-a furat instituţional, cu bugetul şi Ordonanţele de urgenţă. Cu vizitele de lucru şi tichetele alimentare. În tot cazul, s-a furat penal şi, spune procurorul general, cineva va trebui să plătească. Se pregătesc miniştrii de externe schimbaţi la repezeală între tururile de scrutin şi ambasadorii din ţările unde votul a mirosit a gaze lacrimogene.
Chiar dacă învestirea preşedintelui va avea loc în ziua când se împlinesc 25 de ani de la începutul mişcărilor anticomuniste de stradă din Bucureşti care l-au dat jos pe Ceauşescu, mâna grea a preşedintelui ales a lovit deja în plexul scenei politice dând speranţa unor schimbări pe care nici Revoluţia nu le-a făcut. A fost suficientă o primă sperietură din partea preşedintelui ales că politicienii s-au vindecat de bâlbâială şi au respins legea amnistiei blocată de doi ani în labirintul birocratic al parlamentului. De asemeni, alesul a risipit iluziile miniştrilor care sperau să întârzie cât mai mult bugetul pe anul viitor pentru a ascunde deficitele imense sub mahmureala sărbătorilor. A vorbit scurt, cerându-le tuturor să treacă la treabă. El, de pildă, s-a dus la Târgul de carte unde l-a prins noaptea dând semnături pe volumul său memorialistic. Două mii în total. Poate şi pentru că sunt ultimele zile când mai poate semna ca primarul.
Principalele partide politice încă privesc cu o stupefacţie fericită sau înspăimântată la rezultatul alegerilor. Semnificaţia lor e clară, spune preşedintele ales, trebuie să schimbăm în profunzime peisajul politic. E drept, nu neagă nimeni asta, cu toţii vor schimbarea celorlalţi. De astă dată, schimbarea se va produce fără doar şi poate. Luându-şi concediu, Victor Ponta speră să amâne discuţiile despre viitorul congres care-i va pecetlui soarta. Nici măcar rubedeniile nu-l mai pot salva de călăii partidului fără să se teamă că se aleg cu mâna tăiată. Ion Iliescu se teme că partidul s-a sufocat în somnul de mărire. Abia de-i mai simte semnele vitale. Construcţia lui politică pârâie din temeliile ei construite pe corupţie, abuzuri şi pe morţii din 1989 şi de la mineriade. Securiştii de bine l-au părăsit de multă vreme. Pe unii i-a cultivat Traian Băsescu, alţii au năpădit pepiniera de cadre a altor partide. Nici cel condus de Klaus Johannis nu a scăpat de pecingine. Plecarea acestuia la Cotroceni reface geometria partidului căruia doar un congres poate-i mai rupe din colţuri. Sau i le ascute.
Învestirea preşedintelui e o formalitate. Cotroceniul pare nelocuit. Traian Băsescu a dispărut efectiv de pe scena publică între cele două tururi. A reapărut la o berărie, că librăriile nu-l lasă să gândească. A plănuit din cuţite şi pahară mersul partidului său, singurul nou-născut care nu-l lasă să-i fie bunic. După un travaliu lung şi greu, partidul are handicapuri profunde şi nu poate trăi decât dacă-i face preşedintele respiraţie artificială şi-l plimbă cu căruciorul. Elena Udrea, preşedinta de formă a partidului, abia aşteaptă să-l primească în sânul organizaţiei de bază. Ea şi-a arătat cam târziu deschiderea către candidatul Johannis şi nu are speranţe de mai bine. Se pregăteşte de coabitarea cu fostul preşedinte căruia, cel mai probabil, îi va ceda şefia partidului. Reformele din berărie ar putea face diferenţa: se va mai bucura preşedintele de desert? Probabil că va fi nevoit să se mulţumească cu o bere.
Aşadar, cum ar fi putut ieşi Victor Ponta în public? A apărut mama lui să-l scuze şi să ne spună cât de bun şi delicat e. Îl ştie o ţară întreagă. Îi e ruşine să demisioneze de la guvern, deşi i-au cerut acasă. Cum ar putea lăsa pe mâna altuia cele patruzeci şi cinci de procente de susţinători pe care el şi partidul lui i-a făcut din om-tovarăş, sporindu-le dependenţele de buget şi fonduri europene. Ce să facă, să-i lase singuri, să-i apuce sevrajul după venitul minim garantat şi gratuităţile de pe transporturi? Să dea pe mâna altora bunătate de reţea de lipitori de partid şi ele dependente de mierea bugetară? Va curge mult sânge în partid, dacă intră şi lipitorile în sevraj. Ele sunt singurele care dau cheag bisericuţelor din partid. Avea probabil ochii umflaţi de plâns şi nu mai inspira respect nici cât Mircea Geoană. Partidul se pregăteşte de baia rituală de sânge. Ce a fost greşit? se întreabă retoric locotenenţii lui Victor Ponta. Au avut bani gârlă din bugetul folosit, ca întotdeauna de PSD, ca armă politică. Au avut (şi, dacă n-au mai avut, au produs) tot mai mulţi săraci care au transformat cozile la ajutoare în mitinguri de solidaritate şi adunări festive, să mulţumească din inimă partidului. Au avut informaţiile serviciilor secrete şi propriii agenţi infiltraţi pe te miri unde. Din motive care scapă ideologiei partidului, uriaşa maşină de propagandă nu a mai putut controla masa specifică de votanţi a partidului şi, manevrată greşit, a spart bazinul electoral cu asistaţi şi săraci. Deşi numărul lor n-a scăzut, aceştia au un sentiment de libertate. Poate şi pentru că nu mai sunt striviţi de pereţii bazinului.
Deopotrivă cu învinsul, şi învingătorul trebuie să se teamă de covoarele roşii. Creează dependenţă iar cei care le folosesc des, orbesc. Rezultatul alegerilor i-a adus imense responsabilităţi cărora nu le poate face faţă cu locotenenţii săi penali. Spune că majoritatea parlamentară trebuie renegociată, dar cum? E o invitaţie la traseism politic? Ar vrea ca partidul care l-a susţinut să canibalizeze alte partide? Sau e semn că parlamentul ar trebui dizolvat şi organizate alegeri anticipate? Legea partidelor politice, cea a alegerilor, a răspunderii ministeriale, regulamentele parlamentare şi, pe alocuri, Constituţia, clasa politică şi raportul dintre puterile în stat, regimul de proprietate al statului şi politicile de privatizare şi investiţii, cu toate ar trebui schimbate pentru că favorizează formarea mafiilor politice, perpetuează criminalitatea la nivel înalt, permit transformarea abuzurilor în politică de stat, transferând banii publici în conturi private. Sunt nişte schimbări pe care ar trebui să le facă majoritatea parlamentară formată însă din indivizi plini de bube la dosarele penale.
Justiţia însăşi, de la care preşedintele ales aşteaptă atâtea, a fost abuzată în toate felurile de politicieni, dar şi de predecesorul său, iar deciziile de acum par şi ele bombe politice cu ceas. Serviciile secrete au devenit anexe ale puterii, alimentându-i abuzurile şi autoritarismul. Aşa s-a ajuns la excese instituţionale favorizate de aceleaşi politici de stat care au dus la sărăcirea forţată a populaţiei şi la îmbogăţirea abuzivă a aleşilor, într-o ecuaţie a continuităţii politice în care sărăcia, lăcomia, frica şi puterea se controlează şi stimulează reciproc.
În scurtă vreme, covoarele roşii se vor face zdrenţe sub picioarele preşedintelui ales şi se va vedea ce drumuri găurite şi năruite i se deschid înainte. Drumuri pe care nu încap alaiuri festive. Drumuri care, pe alocuri, se străbat în genunchi.
