Linkuri accesibilitate

O nouă falie între Ministerul de Externe și Guvern?


Palatul Parlamentului de la Bucureşti
Palatul Parlamentului de la Bucureşti

Cine poartă răspunderea pentru modul în care au fost organizate alegerile prezidenţiale din România în străinătate?

Premierul Victor Ponta a declarat în plenul Camerei Deputaților că „regretă că nu toți cetățenii din diaspora au putut vota”, adăugând că el a plătit deja „politic” pentru problemele apărute în cele două tururi de scrutin organizate în afara României, iar doi miniștri de externe și-au pierdut funcțiile. Primul ministru și-a reluat apărarea spunând că la scrutinul prezidențial din 2009 au fost organizate 294 de secții de vot în afara țării și s-au prezentat 147 de mii de cetățeni, iar în 2014 în exact același număr de secții au votat 161 de mii de români în primul tur și 378.811 în al doilea.

Șeful guvernului de la București a ocolit faptul că mulți ambasadori din statele europene au făcut estimări apropiate de realitate și au cerut un număr mai mare de secții de vot și, de asemenea, Victor Ponta nu a menționat că multe secții au fost organizate în locuri în care locuiesc foarte puțini români, în detrimentul nucleelor cu muncitori.

Premierul a spus din nou în fața Camerei Deputaților că între cele două tururi nu mai era nimic de făcut, cu toate că printr-o ordonanță de urgență putea modifica legea și reface harta secțiilor de vot în funcție de numărul românilor care locuiesc în străinătate, cu atât mai mult cu cât datele în acest sens au fost dat de Eurostat, institutul de statistică al Uniunii Europene.

Victor Ponta a lăsat să se înțeleagă că Parlamentul este vinovat de faptul că nu a adus la zi legile electorale, ca și cum majoritatea legislativului nu i-ar aparține partidului pe care îl conduce. Premierul le-a spus deputaților că în ar trebui să dezbată cele două posibile soluții care să rezolve problema votului din afara granițelor: votul electronic sau votul prin corespondență.

Victor Ponta a fost convocat în fața Parlamentului chiar a doua zi după alegerile prezidenţiale, pentru a da socoteală pentru dezordinile de la secțiile de vot din majoritatea marilor orașe europene. „Mi-am cerut scuze, am plătit preţul politic pentru asta şi este un preţ meritat”, a spus apăsat Victor Ponta.

Deputatul liberal Ludovic Orban i-a cerut însă demisia premierului, într-un discurs extrem de coroziv. Legea alegerii președintelui prevede pedepse cu închisoare pentru oricine împiedică dreptul la vot, a amintit Orban, iar pedepsele pentru această infracțiune glisează între șase luni și trei ani de închisoare.

Noul șef al diplomației române, Bogdan Aurescu, prezent și el la dezbaterea din Parlament a precizat că trebuie clarificate „toate aspectele legate de organizarea alegerilor şi de implicarea Ministerul Afacerilor Externe” în organizarea scrutinului prezidenţial, iar „responsabilităţile trebuie clar stabilite”. Aurescu a subliniat că „este foarte bine că s-a declanșat investigația parchetului general” cu privire la cei care trebuie să-și asume răspunderea pentru votul din diaspora, asigurându-i pe procurori că ministerul de Externe va răspunde oricăror solicitări în acest sens”

Dezbaterea de azi din parlament arată pe de o parte că Victor Ponta se simte exonerat de orice responsabilitate legată de faptul că guvernul s-a opus organizării de noi secții de vot și, pe de altă parte, scoate la iveală hotărârea diplomației române de a-și dovedi nevinovăția și a-și recăpăta credibilitatea, cu toate că ministerul de Externe este cel care se ocupă de organizarea alegerilor în afara țării, dar în baza regulilor prestabilite. Se întrevede pe această direcție o falie între guvern și Externe, adâncită de declarația noului șef al diplomației de a rezolva această chestiune rapid cu ajutorul justiției.

XS
SM
MD
LG