Europa Liberă: Dle Auštrevičius, în baza raportului Dvs. Parlamentul European a ratificat Acordul de Asociere și Acordul de Liber Schimb și Comerț Aprofundat dintre UE și Republica Moldova. Acum este rândul parlamentelor celor 28 de state membre să îl ratifice. Ce se întâmplă însă dacă o țară ca Ungaria, de pildă, cunoscută pentru relațiile sale strânse cu Federația Rusă, nu ratifică documentul?
Petras Auštrevičius: „Înainte de toate aș vrea să spun că UE își ține cuvântul și, pentru că Moldova a înregistrat progrese notabile în acest proces de asociere cu UE, PE a găsit justificată ratificarea Acordului de Asociere dintre UE și Moldova. În cadrul raportului care a recomandat ratificarea, solicităm statelor membre să nu amâne ratificarea căci astfel arătăm un exemplu bun cetățenilor moldoveni, că apreciem toate reformele pe care le-au întreprins, credem în viitorul european al țării, iar ratificarea ar trebui să se deruleze rapid. Ar putea, într-adevăr, să se înregistreze întârzieri, dar nu neapărat pentru motive specifice. Toate parlamentele sunt foarte ocupate cu procesele legislative”.
Europa Liberă: Cu adoptarea legilor interne…
Petras Auštrevičius: „Da, exact. Dar, ca să fiu sincer, chiar nu văd cum ar putea fi explicată o amânare a ratificării de către vreun parlament din țările noastre membre. Ce motive ar putea fi invocate pentru o astfel de amânare”.
Europa Liberă: Un motiv pentru o astfel de amânare ar putea fi lobby-ul rusesc, care este din ce în ce mai activ atât în anumite capitale europene, cât și aici, în Parlamentul European.
Petras Auštrevičius: „Este adevărat. Nu neg deloc faptul că există în acest moment presiuni crescânde, atât politice, cât și informaționale din partea Federației Ruse, care, spre marea mea surpriză, se opune ideii ca vecinii săi să fie integrați în UE. În acest fel, Federația Rusă demonstrează că nu înțelege procesul de integrare europeană, care creează, inclusiv pentru Rusia, o vecinătate mai prosperă și stabilă. Ce țară nu dorește stabilitate la granițele sale? De aceea, mesajele care ne vin de la Moscova dezamăgesc Parlamentul European. Acest lucru trebuie schimbat, câtă vreme Federația Rusă dorește relații mai bune cu UE. De ce să nu accepte ca UE să le ofere oportunități mai bune Moldovei, Ucrainei, Georgiei și celorlalte state din vecinătatea UE și a Rusiei? Văd mișcări ilogice din partea Rusiei și cred că este vorba mai mult de geopolitică decât despre economie sau lucruri reale”.
Europa Liberă: „România a oferit Republicii Moldova gaz cu 14% mai ieftin. Cu toate acestea, guvernul moldovean a decis să prelungească pentru încă un an contractul cu Gazpromul rusesc. Cum apreciați o astfel de decizie?
Petras Auštrevičius: „Din păcate, multe state se află în situația Moldovei, având doar un sigur furnizor de energie, timp de decenii. Aceste țări se simt ostatece, deoarece această companie stabilește prețul pe o baza politică și nu economică. În plus, trebuie să facă față unor presiuni politice care vin din partea acestui stat mare. Moldova nu e singura care se află în această situație. Letonia, Lituania, de asemenea, au trebuit să plătească prețuri exorbitante la gazul furnizat de Gazprom ani de zile. De aceea, încercăm să stabilim rute alternative. Această conductă care leagă România de Moldova este un excelent exemplu de cum vede UE relația sa cu vecinătatea, cum are grijă ca vecinii de la est să aibă parte de o ofertă mai bună de gaz. Sper că va fi crescută capacitatea de gaz pusă la dispoziție de statul român, ceea ce va determina, sper, Chișinăul, să aleagă gazul mai ieftin din România”.
Europa Liberă: Ratificarea Acordului UE-Moldova nu reprezintă un final în sine, pentru relația dintre UE și Republica Moldova. Sunt cuvintele Dvs., rostite aici, în Parlamentul European, când ați mai spus că Acordul este o recunoaștere puternică a eforturilor de reformă ale Moldovei și parte a procesului mai larg de angajare a Moldovei în ceea ce se poate numi perspectiva sa europeană. Întrebarea mea ar fi: care sunt limitele acestei „perspective europene”?
Petras Auštrevičius: „Nici mai mult decât dreptul fiecărei țări europene de a fi acceptate de UE ca membru, de îndată ce îndeplinește criteriile. Astăzi Moldova încă este departe de a respecta aceste criterii. Însă noi oferim recunoaștere politică și că va veni o zi când Moldova va deveni o țară candidată”.
Europa Liberă: Aderare la UE…
Petras Auštrevičius: „Da, sigur. Prin Acordul de Asociere, UE a dat undă verde pentru drumul european al Moldovei și pentru recunoaștere din parte UE, sper că aderarea va veni mai devreme sau mai târziu”.
Europa Liberă: Separat față de celelalte state din Parteneriatul Estic?
Petras Auštrevičius: „Da, separat. Cred că fiecare țară trebuie tratată și judecată separat. Nu ar trebui să acceptăm un așa numit „principiu al convoiului”, iar dacă celelalte state nu se aliniază, tu să trebuiască să stai pe loc. Moldova este o țară mică, dinamică, și dacă va fi guvernată de o coaliție pro-europeană nu cred că are altă șansă decât să aibă succes”.
Europa Liberă: Mulți oficiali europeni au spus că Acordul de Asociere este în beneficiul populației moldovene. Însă viața în Moldova este foarte grea. Oamenii încă nu simt aceste beneficii.
Petras Auštrevičius: „Așa este, daca mergi în provincie în Moldova, nu vezi neaparat lucruri pozitive. Lumea are venituri foarte mici și trăieşte sub standardele europene. Însă explicația este, în opinia mea, următoarea: Moldova a pierdut 20 de ani câtă vreme a fost condusă de comuniști, care nu au luat reformele necesare, trăind într-un regim semi-sovietic. Comuniștii au perpetuat o economie monopolistă, nu au făcut nimic pentru a diversifica industria, pentru a promova un comerț liber, pentru a aduce investitori în țară. Astfel, printr-o astfel de politică au făcut țara și mai dependentă economic”.
Europa Liberă: Dependentă și de o singură sursă de gaz rusesc...
Petras Auštrevičius: „Si asta, sigur. Economia Republicii Moldova este încă bazată pe agricultură, câteva industrii și un singur furnizor de gaz. Ce i-a oprit pe comuniști să reorienteze Moldova către noi industrii? Îmi pare rău să o spun, dar pur și simplu acel guvern nu a avut nici o strategie pentru țară, a lăsat țara să trăiască precum în fosta URSS”.
Europa Liberă: A avut o strategie, dar nu una europeana.
Petras Auštrevičius: „Da a avut o strategie. Strategia de a ține la putere aceiași apropiați fostului guvern, care au devenit extrem de bogați, care au monopolizat serviciile și producția. De aceea, din lipsa concurenței pe piață, prețurile din Republica Moldova sunt atât de mari în comparație cu veniturile”.
Europa Liberă: În chestiunea transnistreană, susțineți că UE trebuie să joace un rol mai important în procesul de negociere - formatul 5+2 - care să conducă la găsirea unei soluții cu respectarea integrității teritoriale și integrității R. Moldova. Însă UE promovează de ani de zile această idee, că ar dori un rol mai important. De ce ar reuși acum? De ce am crede că va reuși acum?
Petras Auštrevičius: „Cu cât cetățenilor moldoveni le va fi mai bine, cu atât UE va fi mai atractivă şi pentru oamenii din Transnistria. Cu cât mai mulți transnistreni vor primi pașapoarte moldovene şi vor călători liber în UE, cu atât viziunea lor faţă de UE se va schimba. Sigur, situaţia nu este atât de ușoară şi pictată în roz, dar în rezoluţia noastră spunem că recunoaştem doar o Moldovă în graniţele sale, care cuprinde si Transnistria, şi Găgăuzia. Aceasta este Moldova. O singură ţară. Plănuim o cooperare extinsa, politic, economic. Iar EU ar trebui să fie mai implicată în negocierile 5+2. Sunt optimist”.
Europa Liberă: Ce aveţi nevoie pentru a avea un rol mai important?
Petras Auštrevičius: „Este vorba de determinare politică”.