Mai sunt zece zile până când Klaus Iohannis va depune jurământul în fața Parlamentului și va deveni în mod oficial președintele României. Și tot atunci va lua sfârșit ceea ce s-a numit „epoca Băsescu”, adică cei zece ani de mandat ai actualului președinte. Prilej, desigur, de a încerca o schiță de bilanț, operațiune care, din multe motive, nu e deloc ușoară.
Și totuși, orice comentator de bună credință va admite că Traian Băsescu are o serie de merite incontestabile. În primul rând, ca garant al politicii externe a statului, a urmat neabătut câteva principii fundamentale, decurgând din integrarea în structurile euro-atlantice și din parteneriatul strategic cu Statele Unite.
E fără dubiu că în toți acești ani cancelariile occidentale au văzut în președintele Romîniei un aliat sigur, pe care se poate conta. O altă idee pe care Traian Băsescu s-a străduit să o pună în practică a fost independența justiției.
S-au obținut în acest sens, mai ales în ultima vreme, rezultate spectaculoase. Condamnarea la închisoare a fostului prim-ministru Adrian Năstase, a lui Dan Voiculescu, punerea sub urmărire penală a multor «baroni » locali, primari sau președinți de consilii județene, au întărit speranța că o curățire a clasei politice, prin eliminarea corupților, este posibilă.
Până și fratele președintelui a fost arestat, tot într-o afacere de corupție, ceea ce înseamnă că, într-adevăr, s-a ajuns ca nimeni să nu fie mai presus de lege. Trebuie spus totodată că reacția clasei politice a fost nu o dată agresivă, încercându-se împiedicarea mersului firesc al justiției.
Tot în contul lui Traian Băsescu trebuie trecută condamnarea oficială a regimului comunist drept criminal și nelegitim, inițiativă ce a provocat și ea opoziția unei părți a clasei politice.
Altfel, din nefericire, mandatele lui Traian Băsescu au fost marcate de tensiuni, conflicte, derapaje, ciocniri între președinție și guvern. În două rânduri s-a încercat demiterea președintelui prin referendum, ambele tentative eșuând.
Obligat de deteriorarea situației economice ca urmare a crizei, Traian Băsescu și-a asumat în 2010 măsura extremă a reducerii salariilor, ceea ce a condus la o scădere vertiginoasă a popularității sale. Ultimii trei ani, cu Victor Ponta prim-ministru, au fost plini de acuze și injurii reciproce, mai ales după ce a fost dat în vileag plagiatul pe care Ponta l-a comis în teza de doctorat.
Fapt este că animozitatea dintre cei doi a degenerat, creînd multe situații penibile. Pe de altă parte, trustul de presă al lui Dan Voiculescu, în frunte cu Antena 3, a dus (și continuă să ducă) o campanie de o rară violență vizând discreditarea președintelui, și e de înțeles că acesta nu a putut rămâne indiferent și a ripostat în mai multe rânduri.
În orice caz, electoratul care l-a votat pe Iohannis așteaptă de la noul președinte un alt comportament și un alt mod de a fi prezent în spațiul public. Sfârșitul epocii Băsescu ar putea însemna atunci cu adevărat o schimbare de substanță.