Revoluţia din 1989 care a dus la prăbuşirea regimului Ceauşescu a declanşat un val de solidaritate internaţională, i-a inspirat pe numeroşi artişti, muzicieni şi scriitori să tematizeze evenimentele de atunci, iar pe de altă parte, revolta a contribuit şi la răspîndirea unor teorii conspiraţioniste absurde.
Descoperirea unor cadavre anonime din cimitirul săracilor din Timişoara, pe data de 22 decembrie 1989, devenise în acele zile o ştire cu un extraordinar impact politic asupra percepţiei aparatului represiv. În atmosfera isterizată în urma uciderii unor participanţi la manifestaţiile din Timişoara şi dispariţia unor revoluţionari, s-a crezut că morţii din cimitirul sărăcilor ar fi victime ale securităţii. Adică, persoane schingiute şi apoi ucise şi îngropate într-un loc de veci rezervat, de fapt, persoanelor neidentificate sau celor fără rude, inclusiv celor morţi în detenţie care nu aveau pe nimeni.
Cînd am văzut primele imagini televizate cu morţii dezgropaţi şi cu morga improvizată, mi-am dat seama că nu poate fi vorba despre victime propriu zise ale revoluţiei. Cunoşteam locul. Între anii 1981 şi 1986 mi-a fost spartă de cîteva ori locuinţa din Timişoara. Bănuiam că Securitatea se află în spatele acestor spargeri suspecte, niciodată elucidate. În noiembrie 1982 a avut loc o nouă spargere. Miliţia nu mi-a răspuns timp de trei ani la sesizare. Abia la 11 decembrie 1985 mi s-a comunicat în scris, de către procurorul şef al Procuraturii Timişoara, Angelina Tufariu, că spărgătorul, un anume Serac Augustin, îşi recunoscuse fapta, dar murise ulterior, în timpul arestului preventiv. Ca urmare, cazul a fost clasat. O vecină, care îl văzuse în 1982 pe făptaş, îl descrisese ca având în jur de 30-35 de ani. E limpede că, la ordinul Securităţii, procuratura a trebuit să închidă din punct de vedere juridic acest caz „cu autor necunoscut”.
Devenise o practică obişnuită în România ca vina să fie asumată „de bună voie” de către un arestat căruia, în schimbul mărturisirii, i se făceau diverse promisiuni.
Am încercat să lămuresc această situaţie tulbure cu propriile mijloace. În cele din urmă am reuşit să descopăr mormîntul lui Serac. Din inscripţia de pe cruce reieşea că Serac decedase într-adevăr în toamna lui 1985. Am dedus că murise în închisoare, pentru că fusese înmormîntat în Cimitirul săracilor din Timişoara, unde sfîrşeau deseori deţinuţii, ori persoanele neidentificate. Din inscripţie mai reieşea că decedatul avusese 57 de ani.
Cu prilejul identificării mormîntului lui Serac, am dat şi peste acea morgă sinistră pe pereţii căreia cineva scrisese cu litere roşii cuvîntul „Vampiraşi”. În morgă se aflau cadavre în descompunere. Mormintele erau răvăşite de cîini, pe întreaga suprafaţă a cimitirului puteau fi văzute oseminte.
Văzînd, în 1989, imaginile din Cimitirul săracilor, mi-am dat seama că în acest caz presa internaţională - care a relatat despre descoperirea sinistră - s-a grăbit să difuzeze o ştire fără să verifice materialul factologic propriu-zis. Rectificările s-au făcut ceva mai tîrziu.
Imagini cu un impact similar cu morţii din Cimitirul săracilor le-au avut scenele cu procesul şi execuţia cuplului dictatorial pe data de 25 decembrie. Grupul muzical est-german, Herbst in Peking (Toamnă la Beijing) a dedicat acestui moment istoric un cîntec („Immortality” – „Nemurire”).
Inspirat de aceeaşi întimplare, compozitorul şi artistul vest-german, Tim Schaffrick a scris piesa, „For Nicolae Christmas Day 89 was not so fine” – „Pentru Nicolae ziua de Crăciun din 1989 nu a fost aşa bună” şi a interpretat-o apoi cu un grup de muzicieni (Raimund Schlie, tobe, Matthias Messmer, chitară şi Oliver Trog, bas) în cadrul unui proiect intitulat „Cîntece pentru paradis”.
„For you and your wife it was too late
they wanted your life to satisfy their hate
- and I think that's okay”
(„Pentru tine şi nevasta-ta a fost prea tîrziu
Au vrut viaţa voastră pentru a-şi satisface ura
- Şi eu cred că e ok aşa.”)
