Linkuri accesibilitate

Procuratura azeră continuă să-i hărţuiască pe jurnaliştii Europei Libere


Sigiliul de la intrarea în biroul Europei Libere de la Baku
Sigiliul de la intrarea în biroul Europei Libere de la Baku

Potrivit directorului redacţiei azere, Kenan Alyev, angajaţi permanenţi şi colaboratori externi sunt chemaţi la Procuratură şi interogaţi.

Vineri 26 decembrie, angajaţii Procuraturii generale, însoţiţi de poliţişti, au percheziţionat şi sigilat sediul redacţiei de la Baku a Europei Libere.

Acţiunea a început în dimineaţa zilei, când procurorii au prezentat un mandat de percheziţie.

Kenan Aliyev
Kenan Aliyev

Procuratura azeră susţine că percheziţia are loc în legătură cu o anchetă asupra activităţii Radio Azadlyg ca organizaţie necomercială finanţată din străinătate.

Iniţial, jurnaliştii au fost adunaţi într-o cameră separată, iar mai tîrziu au fost trimişi acasă, cu excepţia şefului de birou şi al avocatului companiei noastre. Procuratura a spart seiful redacţiei, în care se afla actele oficiale și a confiscat echipament şi ştampilele oficiale.

La încheierea percheziţiei, sediul redacţiei a fost sigilat.

Într-o primă reacţie, copreşedintele posturilor de radio Europa Liberă-Libertatea, Nenad Pejic a declarat că „percheziţia reprezintă o încălcare flagrantă a tuturor angajamentelor internaţionale asumate de Azerbaidjan.

Ordinul este dat „de sus” ca represalii pentru relatările noastre… Nu este prima dată că administraţia azeră încearcă să ne închidă, dar vom continua să luptăm pentru dreptul azerilor la informaţie necenzurată şi vom relata în aşa fel încât să servim interesele publicului nostru” – se arată în primul comentariu oficial al conducerii posturilor de radio Europa Liberă/Libertatea.

Percheziţie la biroul de la Baku al RFE/RL
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:14 0:00

Departamentul de Stat de la Washington a declarat că Statele Unite sunt „îngrijorate” de relatările privind descinderea Procuraturii azere la sediul din Baku al redacţiei postului nostru de radio.

O oficialitate a Departamentului de Stat, care a ţinut să-şi păstreze anonimatul, a declarat: „suntem îngrijoraţi de faptul că angajaţii postului de radio Europa Liberă/Libertatea au fost reţinuţi şi interogaţi în timp ce biroul era percheziţionat”.

Organele de drept azere au efectuat asemenea raiduri, în ultimii ani, la oficiul IREX şi cel al Institutului Naţional Democratic, ambele organizaţii fiind ulterior închise.

Directorul serviciului azer al Radio Europa Liberă/Libertatea, Kenan Aliyev, spune că raidul face parte dintr-o campanie menită să închidă biroul, care este una din puținele surse de informații necontrolată de guvernul azer autoritar.

Organizaţia internaţională „Reporteri fără frontiere” a condamnat descinderea Procuraturii azere la sediul redacţiei din Bakul a Europei Libere/Libertatea drept încă o încercare a autorităţilor locale de a elimina orice formă de pluralism în domeniul informaţiilor. Johann Bihr, directorul secţiei pentru Europa de Est şi Asia Centrală din cadrul organizaţiei, a declarat că preşedintele azer Ilham Alyiev încearcă sistematic să închisă toate surse independente de informaţii. „Este greu de descris în cuvinte cât de dură a devenit campaniei împotriva libertăţii presei”, a mai spus Bihr.

În raportul pe 2014 privind libertatea presei în lume, „Reporteri fără frontiere” au pus Azerbaidjanul pe locul 160 din 180 de ţări din lume care au fost analizate.

Percheziţia de la biroul Radio Azadlyg vine la scurt timp după întemniţarea unei proeminente jurnaliste de investigație din Azerbaidjan, Khadija Ismailova, care a lucrat și la serviciul azer al Europei Libere/Libertatea.

Khadija Ismailova este acuzată că l-ar fi făcut pe un bărbat să încerce să se sinucidă. Jurnalista este cunoscută pentru anchetele amănunțite legate de afacerile familiei președintelui din Azaerbaidjan, Ilham Aliev. La începutul lui decembrie, șeful administrației prezidențiale azere Ramiz Mehdiev a acuzat-o public pe Ismailova de trădare și a declarat că angajații Europei Libere din Azerbaidjan sunt spioni.

Arestarea lui Khadija Ismailova este doar cel mai recent episod dintr-un şir de arestări, anchete şi audieri în tribunale a unor bloggeri, jurnalişti şi proeminenţi activişti azeri – evoluţii descrise de observatori drept represiunea cea mai gravă şi brutală comisă împotriva societăţii civile din Azerbaidjan, de când Baku a preluat în luna mai preşedinţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

XS
SM
MD
LG