Linkuri accesibilitate

Astăzi în Moldova și în lume


Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

La Chișinău este programată prima şedinţă a Parlamentului ales în 30 noiembrie 2014.

Săptămâna aceasta, cu ceva întârziere faţă de anii precedenţi, se va anunţa mecanismul de procurare a poliţelor medicale pentru anul 2015. Întârzierea se explică prin faptul că încă nu a fost votată Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru 2015. Potrivit proiectului Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2015, prima de asigurare va creşte de la 8% la 9% din salariu. Jumătate din primă este plătită de salariat şi cealaltă jumătate de angajator. Potrivit IPN, prima calculată în sumă fixă pentru anul 2015 (poliţa de asigurare medicală) este de 4 860 de lei.

Pe scena politică internaţională nu este anunţat nici un eveniment important (după alegerile prezidenţiale de duminică din Croaţia) până pe 1 ianuarie 2015, când Letonia va prelua preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene.

  • 16x9 Image

    Ileana Giurchescu

    Un „dinozaur” al Europei Libere, am început să lucrez în redacția de limba română încă din 1987, la Munchen, Germania, unde mi-am descoperit și cultivat interesul pentru știri și politica internațională. Ca membră a echipei de la Radio Europa Liberă, am „făcut” revoluțiile din 1989, am scris despre căderea URSS și am relatat în direct, alături de Nestor Rateș, despre atentatele teroriste din 11 septembrie 2001. Rămân fascinată de istoria și moștenirea lăsată de Europa Liberă în arhiva audio.

Previous Next

XS
SM
MD
LG