Linkuri accesibilitate

Iohannis un „eretic”: de ce s-a dus la slujba ortodoxă?


Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Noul președinte a vrut să le arate românilor că este ca ei, poate fără să-și dea seama că nu din acest motiv a fost votat atât de mult.

Președintele Klaus Iohannis și-a început noul an prin participarea la liturghia ortodoxă ținută de Mitropolitul Sibiului, Laurențiu Strezea. Din partea lui acest gest ar putea fi de curtoazie și, în același timp, de împăcare, după ce în campania electorală preoții ortodocși au tipărit fluturași cu citate din Biblie, pe o parte, și Victor Ponta pe cealaltă, sau au distribuit bilețele în care oamenii erau îndemnați să nu lase țara pe mânile „străinilor” care nu sunt de aceeași credință ca românii.

Iohannis este protestant, dar a povestit că uneori merge cu soția lui la Catedrala Catolică, de care aceasta aparține. Noul președinte a vrut să le arate românilor că este ca ei, poate fără să-și dea seama că nu din acest motiv a fost votat atât de mult. Pe de altă parte, ideea de a face din Biserică un aliat politic a fost mereu o tendință în România. Klaus Iohannis ar fi putut rupe acest lanț al slăbiciunilor și poate că va face în viitor acest lucru.

Deocamdată urmează o întâlnire cu Patriarhul Daniel, care în după-amiaza celui de-al doilea tur de scrutin, când rezultatul pro-Iohannis era cunoscut, a vorbit despre felul în care neamul românesc a fost salvat în vremuri de restriște de străini. Curios este însă că Marcel Răduț, un preot ortodox explică într-un comentariu pe care l-a scris pentru Adevărul de astăzi că „majoritatea clerului ortodox privește la domnul Klaus Iohannis, mai puțin din perspectiva calității lui de politician și mai mult din perspectiva apartenenței acestuia la cultul protestant luteran, cult considerat de Canoanele și Dogmele Bisericii Ortodoxe ca fiind expresia ereziei”. Preotul mai crede că Iohannis nu va păstra poziția Bisericii Ortodoxe Române de biserică favorită de Președinție și de restul clasei politice, fiindcă dacă ar fi fost altfel ar fi mers la una dintre slujbele ținute de Patriarhul Daniel de la Crăciun încoace. Mai mult decât atât, acest reprezentant al clerului îi îndeamnă pe înalții ierarhi să aibă o relație ceva mai „rezervată” cu Klaus Iohannis.

E momentul ca relațiile politicienilor cu Bisericile, oricare ar fi ele, să fie șterse de pe agenda publică și să treacă în agendele personale, pentru ca România să poată ieși din obiceiurile bizantine ale ortodocșilor care-și doresc permanent privilegii și favoritisme. Nu știm care va fi proiectul președintelui Iohannis din această perspectivă, dar acum în această perioadă în care are o susținere de aproape 70%, potrivit ultimului sondaj făcut de IRES, are posibilitatea de a lua câteva decizii tranșante.

Deocamdată nu a mai spus nimic despre ideea schimbării guvernului Ponta, care, ce-i drept, stă mai mult la îndemâna Parlamentului decât a președintelui, dar PNL și PDL promit să aibă o strategie clară în acest sens până la finele lunii februarie, când își vor lansa programul de guvernare. După aceea, cele două partide care l-au susținut pe Iohannis intenționează să depună o moțiune de cenzură, singura cale care ar deschide posibilitatea schimbării premierului. Diferența între majoritatea actuală de stânga și opoziția liberală este de peste 100 de voturi. Cum vor fi convertite ele spre dreapta este încă o întrebare fără răspuns.

XS
SM
MD
LG